Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Rușii au aruncat în luptă cel mai modern tanc al lor. Ucrainenilor le-au trebuit doar câteva zile pentru a ”vâna” primul T-90M – FOTO

Publicat

in

Trupele de invazie au adus în lupte și cel mai modern tip de tanc rusesc, T-90M, cel puțin unul dintre acestea fiind distrus de ucraineni, a transmis sâmbătă dimineață ministerul britanic al apărării.

Tanc T-90M la Parada de 9 mai din Piața Roșie din 2021Foto: DreamsTime

Ce spun serviciile secrete militare britanice:

  • Cel puțin un T-90M, cel mai modern tanc rusesc, a fost distrus în timpul luptelor. T-90M a fost introdus în 2016 și include un blindaj îmbunătățit, un tun modernizat și sisteme perfecționate de navigație prin satelit.
  • Aproximativ 100 de tancuri T-90M sunt în prezent în serviciu în rândul celor mai bine echipate unități rusești, inclusiv cele care luptă în Ucraina.
  • Blindajul îmbunătățit al sistemului, conceput pentru a contracara armamentul antitanc, rămâne vulnerabil dacă nu este susținut de alte elemente de luptă.
  • Conflictul din Ucraina afectează puternic unele dintre cele mai capabile unități și cele mai avansate capacități ale Rusiei. Va fi nevoie de timp și cheltuieli considerabile pentru ca Rusia să-și reconstituie forțele armate în urma acestui conflict.
  • Va fi deosebit de dificil să se înlocuiască echipamentele modernizate și avansate din cauza sancțiunilor care restricționează accesul Rusiei la componente microelectronice critice.

Potrivit reporterului de război de la Kyiv Independent, primul T-90M a fost ”vânat” de ucraineni la câteva zile după ce rușii s-au lăudat că au adus acest tip de tanc de luptă în regiunea ucraineană Harkov.

h2: T-90M, cel mai modern tanc rusesc operațional

Publicația The War Zone scrie că vestea a ceea ce pare a fi primul tanc T-90M distrus în Ucraina ar trebui să ridice moralul forțelor local, având în vedere statutul său de tanc cel mai avansat și capabil din punct de vedere tehnologic din cadrul arsenalului militar rusesc din prima linie.

Primul lot de tancuri T-90M a fost livrat abia în primăvara anului 2020, iar estimările recente sugerează că doar aproximativ 100 de modele sunt în prezent în serviciu în total.

Tancurile de luptă rusești T-14 Armata, mult mediatizate, dar încă neprobate operațional, nu sunt încă pregătite pentru lupta în prima linie și există în număr foarte mic, mai notează sursa citată.

(foto articol © Vladgalenko | Dreamstime.com)

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Ucraina este alături de Republica Moldova pe fondul amenințărilor Moscovei: Tot ce i-a mai rămas Rusiei este să scuipe amenințări la adresa altor state

Publicat

in

De

Ucraina este alături de Republica Moldova pe fondul amenințărilor venite din partea Moscovei, a declarat ministrul de externe Dmytro Kuleba, citat de The Guardian.

„Suntem alături de poporul și guvernul Moldovei prietene pe fondul amenințărilor reînnoite venite de la Moscova. Tot ce i-a mai rămas Rusiei este să scuipe amenințări la adresa altor state, după decenii de politici eșuate bazate pe agresiune, coerciție și lipsă de respect. Acest lucru nu face decât să arate slăbiciunea Rusiei”, a scris Dmytro Kuleba pe Twitter.

Declarația vine după ce Kremlinul a anunțat vineri că speră ca relațiile dintre Ucraina și Republica Moldova cu Moscova să nu se deterioreze și mai mult după ce acestea au fost acceptate ca și candidați la aderarea în Uniunea Europeană.

Purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a declarat că decizia blocului a fost „bineînțeles, o chestiune internă europeană”, a relatat Moscow Times. „Este foarte important pentru noi ca toate aceste procese să nu ne aducă mai multe probleme și mai multe probleme în relațiile țărilor menționate cu noi”, a spus el.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

După industria auto, și cea a avioanelor e luată în colimator de lupta anti noxe: Comisia Europeană anunță o nouă alianță

Publicat

in

De

Comisia Europeană lansează oficial Alianţa pentru Aviaţia cu Emisii Zero, invitând membrii comunităţii aviatice să îşi unească forţele în vederea pregătirii pentru apariţia aeronavelor cu emisii zero, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Alianţa pentru Aviaţia cu Emisii Zero urmăreşte să pregătească ecosistemul aviatic pentru punerea în funcţiune a aeronavelor cu hidrogen şi a celor electrice, pentru a se asigura că transportul aerian contribuie la obiectivul de neutralitate climatică al Europei pentru 2050. Aceasta va reuni reprezentanţi ai producătorilor de aeronave, ai companiilor aeriene, ai aeroporturilor, companiilor energetice şi furnizorilor de combustibil, ai agenţiilor de standardizare şi certificare, ai grupurilor de interese şi ai autorităţilor de reglementare în materie de pasageri şi mediu.

Aceştia vor colabora pentru a identifica toate barierele din calea intrării în serviciul comercial a acestor aeronave, pentru a stabili recomandări şi o foaie de parcurs, pentru a promova proiectele de investiţii şi pentru a crea sinergii şi dinamică în rândul membrilor. În special, membrii vor analiza aspecte precum cerinţele în materie de combustibil şi infrastructură aeroportuară ale aeronavelor cu hidrogen şi electrice, standardizarea şi certificarea, precum şi implicaţiile pentru operatori (companiile aeriene) şi managementul traficului aerian.

În următoarele două decenii, se preconizează introducerea pe piaţă a mai mult de 44.000 de aeronave noi. Volumul de piaţă potenţial pentru aeronavele cu emisii zero a fost estimat la 26.000 până în 2050, cu o valoare totală de 5 mii de miliarde de euro.

Alianţa îşi va îndeplini în final angajamentul de a alinia sectorul la ambiţiile, obiectivele şi politicile conexe ale UE în materie de climă. Dimensiunea internaţională a sectorului este, de asemenea, un element major, deoarece combaterea schimbărilor climatice reprezintă un efort global.

„Odată cu apariţia aeronavelor cu emisii zero, Europa va scrie următorul capitol al aviaţiei. Neutralitatea climatică este paşaportul pentru creştere, iar Alianţa pentru aviaţia cu emisii zero va ajuta industria aeronautică europeană să pună bazele unei aviaţii competitive şi curate”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreşedintele executiv pentru era digitală.

Entităţile private şi publice din comunitatea aeronautică care s-au angajat să sprijine punerea în funcţiune a aeronavelor cu emisii zero sunt invitate să se alăture Alianţei pentru aviaţia cu emisii zero prin intermediul formularului online.

O primă reuniune a adunării generale va avea loc în toamna acestui an.

Industria aeronautică europeană şi alţi actori europeni din sectorul aviaţiei şi-au asumat angajamentul de a asigura că transportul aerian din Europa îndeplineşte obiectivele climatice ale Europei pentru 2050. Comisia sprijină acest obiectiv prin acţiuni concrete, cum ar fi programul pentru o aviaţie curată din cadrul programului Orizont Europa, mecanismele de stabilire a preţului carbonului (de exemplu, EU ETS) şi Fondul pentru inovare. Aceste iniţiative sprijină dezvoltarea de aeronave cu emisii zero, bazate pe tehnologii de propulsie noi (de exemplu, electrice sau pe bază de hidrogen). Astfel de aeronave durabile din punctul de vedere al mediului au un potenţial de piaţă imens şi pot contribui semnificativ la competitivitatea viitoare a industriei de profil în toate segmentele de piaţă.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend