Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Rusia: Țapul care a devenit cel mai bun prieten al unui tigru, înainte de a fi atacat de felină, a murit

Publicat

in

O prietenie imposibilă între prădător și prada sa: în Rusia, un țap care s-a împrietenit cu un tigru în al cărui țarc fusese adus pentru a fi mâncat, a murit în această săptămână, punând capăt unui „miracol” care a captivat țara, scrie AFP.

Timur, țapul, și Amur, tigrul siberian, s-au întâlnit la sfârșitul lui 2015 când primul a fost adus în parcul safari din Primorski pentru a servi drept hrană felinei. Dar, împotriva tuturor așteptărilor, cele două animale s-au împrietenit și au început să viețuiască împreună. Înainte ca relația lor să se degradeze.

„Inima lui Timur s-a oprit în 5 noiembrie”, a afirmat Dmitri Mezetsev, directorul unei grădini zoologice din regiunea Vladivostok, unde trăia animalul.

În vârstă de circa cinci ani, Timur nu a arătat nici cel mai mic semn de frică atunci când a fost introdus în țarcul tigrului, în urmă cu patru ani. Acest curaj, în fața unei morți sigure, ar explica reacția tigrului, potrivit îngrijitorilor felinei.

Timur și Amur au devenit apoi inseparabili. Mâncau, se jucau și dormeau împreună. Felina a încercat chiar să-l învețe pe țap să vâneze.

La acea epocă, directorul Dmitri Mezetsev, specialist în tigri și leoparzi, a comparat relația cu un „miracol”.

Prietenia lor a început să se degradeze când țapul a început să tachineze din ce în ce mai des tigrul. Dmitri Mezetsev a povestit că Timur îl „hărțuia” pe Amur de aproape o lună.

În ianuarie 2016, după ce a fost din nou șarjat de Timur, tigrul l-a respins violent.

După acest incident, sănătatea țapului, de atunci separat de tigru, s-a degradat progresiv. A fost adus la Moscova, la 9.000 kilometri distanță, dar nu și-a revenit niciodată complet în urma rănilor. Îngrijitorii sunt siguri că moartea este rezultatul acelei altercații.

Elvira Golovina, una dintre îngrijitoarele lui Timur, a anunțat că va fi incinerat „cu onoruri”.

Grădina zoologică a precizat că va fi ridicată o statuie de bronz pe mormântul lui.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Premierul României, despre măsura purtării măștii: ‘Este cea mai puternică formă de protecţie contra infecţiei. Cât timp va fi necesar, vom păstra necesitatea’

Publicat

in

De

Premierul Ludovic Orban susţine că măsura purtării măştii va fi menţinută ‘cât timp va fi necesar’, la fel ca şi în cazul celorlalte măsuri privind protecţia sanitară şi distanţarea fizică, relatează Agerpres.

Citește și: Situație tot mai gravă la Galați: patru secții de la Spitalul Județean au fost închise; 38 de cadre medicale sunt infectate cu coronavirus

„Cât timp va fi necesar, vom păstra necesitatea portului măştii. Cât timp va fi necesar, vom menţine triajul, măsurarea temperaturii, obligaţia de purtare a distanţei, regulile de distanţare fizică în scop sanitar în tot ceea ce înseamnă transport public, spaţii comerciale, locuri de muncă, pieţe, restaurante, terase. Este cea mai puternică formă de protecţie contra infecţiei. Vedeţi că ne confruntăm cu un număr de cazuri relativ mare, ne confruntăm cu un număr mare de cetăţeni care nu respectă regulile. Ne confruntăm, de asemenea, cu agenţi economici, instituţii care nu vor să-şi asume obligaţia respectării unor reguli stabilite şi noi trebuie să reacţionăm, pentru că pe primul plan prioritatea noastră o reprezintă sănătatea românilor”, a declarat Ludovic Orban, luni, la RRA, întrebat dacă ne putem aştepta la renunţarea purtării măştilor în spaţiile închise până la sfârşitul anului.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Mii de pensionari, păcăliți: Nereguli grave descoperite de ANPC la CAR

Publicat

in

De

Dobânzi mai mari decât cele aduse la cunoștința clienților, perceperea acestora în avans sau încasarea unor taxe ilegale, sunt principalele nereguli descoperite de inspectorii de la ANPC la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Constanța. Aproape 4.000 de pensionari au fost păcăliți, anunță Mediafax.

Potrivit Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), controlul la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Municipiul Constanța a avut loc în urma unor reclamații din partea pensionarilor.

Inspectorii au depistat mai multe nereguli, printre care nefurnizarea în cadrul contractelor de împrumut a unor informații precontractuale, nefurnizarea unui exemplar original al contractului de împrumut la momentul semnării contractului, perceperea în cadrul contractelor de împrumut a unui cost intitulat „tipizate” sau nerespectarea legii în ceea ce privește modalitatea de calcul a ratei lunare.

Răsturnare de situație în ceea ce privește transmiterea noului coronavirus – Sute de oameni de știință cer OMS să îşi revizuiască recomandările

De asemenea, inspectorii au constatat aplicarea unor dobânzi ilegale.

„Practici comerciale incorecte interzise prin prevederile Legii nr. 363/2007, prin perceperea unor dobânzi mai mari decât cele care au fost aduse la cunoștința consumatorilor și prin perceperea cuantumului dobânzii în avans, integral din suma imprumutată, și a diferenței de fond de cotizare integral din suma împrumutată, în cazul în care este solicitat un împrumut mai mare decât limita fondului de cotizare, sume de bani pentru care se calcula și percepea dobândă fără a fi puse la dispoziția consumatorilor”, spun inspectorii ANPC.

Aceștia au dispus încetarea practicilor comerciale incorecte și restituirea sumelor de bani percepute în plus, aferente contractelor de împrumut în derulare și în vigoare începând cu data de 01.01.2020..

Totodată au fost aplicate sancțiuni în valoare de 20.000 de lei.

Inspectorii au stabilit că cel puțin 3748 de beneficiari au fost afectați de practicile ilegale.

„Privind diferite aspecte sesizate ce ţin de organizarea statutară a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Constanța vor fi sesizate instituţiile competente”, a mai informat ANPC.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend