Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Rusia folosește arme cu laser în Ucraina, Zelenski spune că nu este impresionat: ‘Toate acestea arată clar eșecul complet al misiunii’

Publicat

in

Rusia a declarat că folosește noi arme cu laser pentru a lovi dronele ucrainene, dar președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că nu este convins, vorbind de un eșec, informează Mediafax.

Iury Borisov, viceprim-ministru însărcinat cu dezvoltarea militară, a declarat într-o conferință de presă în această săptămână că o armă cu laser numită Peresvet, numită după un călugăr războinic ortodox medieval ucis în luptă, va fi folosită pe scară largă și că poate afecta sateliții până la 1.500 km deasupra pământului.

De asemenea, el a spus că există sisteme mai puternice care pot arde drone și alte echipamente, adăugând că, în cadrul unui test efectuat marți, arma a ars o dronă aflată la 5 km distanță în cinci secunde.

Întrebat dacă astfel de arme au fost folosite în Ucraina, Borisov a spus: „Da. Primele prototipuri sunt deja folosite acolo”. El a spus că arma se numește Zadira.

Dar președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că nu este convins: „Cu cât devine mai clar că nu au nicio șansă în război, cu atât mai multă propagandă se face despre o armă uimitoare, care ar fi atât de puternică încât ar asigura un punct de cotitură. Și astfel vedem că, în a treia lună a unui război pe scară largă, Rusia încearcă să găsească „arma minune”… toate acestea arată clar eșecul complet al misiunii”.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Sondaj INSCOP: Majoritatea românilor consideră că o duceau mai bine în comunism

Publicat

in

De

Majoritatea românilor consideră că situaţia ţării este mai rea acum decât în urmă cu peste 30 de ani, însă majoritatea tinerilor de 18-29 de ani crede că situaţia ţării este mai bună acum, potrivit sondajului de opinie intitulat „Agenda România 2050. O conversaţie despre viitorul României – Ediţia I”, realizat de INSCOP Research la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group.

Întrebaţi ce cred despre situaţia generală din România, comparativ cu cea de acum 30 de ani, 54% dintre respondenţi spun că este mai rea, 35,6% că este mai bună, 8,5% că este la fel, iar 1,9% nu răspund.

Pe de altă parte, peste 43% dintre români este de părere că situaţia generală a României va fi mai bună peste aproape 30 de ani, în 2050 (57% dintre tinerii de 18-29 de ani cred că situaţia ţării va fi mai bună în 2050), 14,3% că va fi la fel, iar 34,5% că va fi mai proastă decât cea din prezent. Ponderea non-răspunsurilor este de 7,7%.

Conform sondajului, cei care cred într-un procent semnificativ mai ridicat decât media că situaţia în România este mai bună decât în 1989 sunt: tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educaţie superioară, gulerele albe şi persoanele care declară că veniturile lunare le permit să aibă tot ce le trebuie fără să se restrângă de la nimic.

Persoanele cu venituri care nu le ajung nici pentru strictul necesar şi persoanele cu educaţie primară cred într-un procent semnificativ mai ridicat decât media că situaţia din România este mai rea decât în 1989.

În ceea ce priveşte Reforma administrativ teritorială, 60,7% dintre români cred că aceasta ar îmbunătăţi calitatea serviciilor publice din România, în timp ce 31,9% sunt de părerea contrarie, iar 7,4% nu ştiu sau nu pot aprecia.

În condiţiile în care reforma administrativ-teritorială ar putea cuprinde posibilitatea unificării/comasării unor localităţi, 60,8% dintre respondenţi consideră că reforma administrativ teritorială ar putea îmbunătăţi calitatea serviciilor publice din România, 35,3% sunt de părerea contrarie, iar 3,9% nu ştiu sau nu pot aprecia.

59,9% dintre respondenţi declară că ar avea o părere bună despre posibilitatea înfiinţării unor regiuni care să reunească mai multe judeţe, 34,4% că ar avea o părere proastă, iar 5,8% nu ştiu sau nu răspund.

Nu sunt variaţii semnificative pe categorii socio-demografice în ceea ce îi priveşte pe cei care consideră că o reformă administrativ-teritorială ar îmbunătăţi calitatea serviciilor publice din România. Locuitorii Capitalei şi ai regiunii Bucureşti Ilfov sunt cele mai sceptice categorii socio-demografice faţă de ideea că o reformă administrativ-teritorială ar îmbunătăţi calitatea serviciilor publice din România.

Tinerii sub 30 de ani tind să aibă o părere bună despre posibilitatea înfiinţării unor regiuni care să reunească mai multe judeţe într-o măsură mai mare decât restul populaţiei. Cele mai ridicate procente de respondenţi care declară că ar avea o părere proastă despre posibilitatea înfiinţării unor regiuni care să reunească mai multe judeţe se înregistrează în rândul inactivilor pasivi şi ai celor care nu au cont pe reţele sociale.

Sondajul de opinie „Agenda România 2050. O conversaţie despre viitorul României – Ediţia I” a fost realizat de INSCOP Research la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group (www.strategicthinking.ro) în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de mediul privat şi având drept parteneri academici Universitatea Babes Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea Bucureşti, Universitatea Politehnică Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi.

Datele au fost culese în perioada 23 mai – 14 iunie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), pe un eşantion simplu, stratificat de 1.500 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 2.53 %, la un grad de încredere de 95%.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Cum explică Nicolae Ciucă reorganizarea Cancelariei: ‘A fost o cerinţă la nivelul Uniunii Europene. Şi, de altfel, o vedem ca fiind foarte utilă’

Publicat

in

De

Premierul Nicolae Ciucă a explicat marţi reorganizarea Cancelariei Prim-ministrului prin necesitatea coordonării în vederea accesării fondurilor europene, în primul rând a celor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Am asumat la nivelul Comisiei Europene, atunci când am fost la Bruxelles, împreună cu doamna preşedinte al Comisiei, Ursula von der Leyen, că la nivelul Guvernului vor funcţiona departamentele care să asigure coordonarea, monitorizarea şi legătura directă cu Comisia în ce priveşte punerea în aplicare şi desfăşurarea activităţilor specifice, pentru îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor din PNRR. A fost o cerinţă la nivelul Uniunii Europene. Şi, de altfel, o vedem ca fiind foarte utilă, pentru că la nivelul Guvernului se desfăşoară toate elementele acestea de coordonare şi colaborare interministerială. Pe de altă parte, intenţionăm la nivelul Guvernului să avem acele instrumente cu care să putem să coordonăm întreaga activitate, atât în interiorul Guvernului, cât şi cu celelalte instituţii, din afara Guvernului. Deci, este vorba efectiv despre ceea ce înseamnă coordonarea pe PNRR şi pe celelalte fonduri europene”, a arătat premierul, în cadrul unei conferinţe de presă.

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni, o hotărâre în baza căreia au fost extinse competenţele Cancelariei Prim-ministrului, fiind preluate şi elemente din componenţa Secretariatului General al Guvernului.

Cancelaria Prim-ministrului va avea rol de coordonator pentru Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Agenţia Naţională pentru Romi, Agenţia Naţională Anti-Doping, Autoritatea Competentă pentru Reglementarea Operaţiunilor Petroliere Offshore, Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, structuri cu personalitate juridică, finanţate de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Numărul maxim de posturi din cadrul Cancelariei Prim-ministrului va fi de 103, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor acestora. Personalul Cancelariei va fi format din funcţionari publici şi personal contractual.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend