Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Rusia anunță finalizarea Nord Stream 2. Când va începe Gazprom să livreze gazele

Publicat

in

Grupul rus Gazprom a anunţat că lucrările de construcţie la gazoductul Nord Stream 2 s-au finalizat în dimineaţa zilei de vineri, 10 septembrie, transmite Itar Tass.

“La o reuniune operaţională care a avut loc la sediul Gazprom, directorul general al grupului, Alexey Miller, a informat la ora locală 8:45 (5:45 GMT) lucrările de construcţie la Nord Stream 2 au fost finalizate”, a informat grupul energetic controlat de statul rus, într-un comunicat de presă.

Zilele trecute, operatorul proiectului Nord Stream 2 anunţa că specialiştii aflaţi pe nava rusească Fortuna au sudat ultima ţeavă din această conductă care trece prin apele teritoriale germane, care apoi urma să fie unită cu secţiunea din apele teritoriale daneze pentru finalizarea proiectului.

Potrivit Gazprom, o cantitate de 5,6 miliarde metri cubi de gaze naturale ar putea fi livrată prin Nord Stream 2 până la finele acestui an.

Gazoductul Nord Stream 2 este compus din două linii separate care împreună pot să transporte anual 55 miliarde metri cubi de gaze din Rusia în Germania, o cantitatea suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării.

Citând surse din apropierea acestui dosar, Bloomberg a dezvăluit că Gazprom intenţionează să demareze livrările de gaze prin prima linie a Nord Stream 2 la 1 octombrie, iar prin ambele linii de la 1 decembrie.

Programat iniţial să devină funcţional în 2019, gazoductul Nord Stream 2 a suferit numeroase întârzieri după ce SUA au ameninţat că vor penaliza companiile care se implică în construcţia acestei conducte. Perspectivele s-au schimbat după ce preşedintele Joe Biden a decis să elimine unele sancţiuni, în luna mai a acestui an când a fost convenit un acord cu Germania, care a avertizat că va reacţiona dacă Rusia va încerca să folosească energia ca o armă împotriva Ucrainei

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements

NATIONAL

Netflix face curățenie și concediază un angajat pentru că a vorbit prea mult

Publicat

in

De

Netflix a concediat un angajat pentru că a dezvăluit “informaţii comerciale sensibile” despre spectacolul special al umoristului Dave Chappelle în afara companiei, potrivit unei informaţii a Bloomberg, ceea ce încalcă politica platformei de streaming.

Datele includ sume referitoare la stand-ul-ul special “The Closer” al lui Dave Chappelle, care a stârnit controverse atât în interior, cât şi în afara Netflix, în legătură cu materialul considerat transfobic al actorului.

“Am concediat un angajat pentru că a împărtăşit informaţii confidenţiale şi sensibile din punct de vedere comercial în afara companiei”, a declarat un purtător de cuvânt al Netflix pentru Variety. “Înţelegem că acest angajat ar putea fi motivat de dezamăgire şi rănit de Netflix, dar menţinerea unei culturi a încrederii şi a transparenţei este esenţială pentru compania noastră”.

Conform raportului Bloomberg, Netflix a plătit 24,1 milioane de dolari pentru “The Closer” şi 23,6 milioane de dolari pentru spectacolul “Sticks & Stones” al lui Chappelle din 2019. O sumă mult mai mare decât a plătit pentru specialul „Inside” al lui Bo Burnham (3,9 milioane de dolari) şi chiar mai mult decât pentru “Squid Game” (21,4 milioane de dolari), care este până în prezent cel mai vizionat titlu original al companiei de la lansare.

Netflix a estimat o “valoare de impact” pentru “Sticks & Stones” de 19,4 milioane de dolari, conform documentelor citate de Bloomberg.

În spectacolul său “The Closer”, umoristul afirmă că “genul este un fapt”, şi critică lucrurile pe care el le consideră prea sensibile în cadrul comunităţii trans. Monologul a fost condamnat de mai multe asociaţii care apără drepturile LGBTQ.În glumele sale despre comunitatea LGBTQ, Chappelle a folosit termeni precum “the alphabet people”, “gross” şi “confusing”, printre altele, fiind interpretat greşit de progresişti furioşi, potrivit vo

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

Un cabinet de avocatură nu va mai reprezenta Universitatea din Hong Kong din cauza unei sculpturi

Publicat

in

De

Cabinetul de avocatură internaţional Mayer Brown nu va mai reprezenta Universitatea din Hong Kong care cere retragerea din campus a unei sculpturi ce comemorează manifestanţii ucişi în timpul represiunii din Piaţa Tiananmen din China în 1989, potrivit unui comunciat al cabinetului, citat de The Washington Post.

Mayer Brown a fost mult timp criticat în ultimele zile în Statele Unite, fiindu-i aduse reproşuri că ajută autorităţile locale să oprească disidenţa în centrul fiananciar.

Statuia “Pillar of Shame” din cupru, de 8 metri înălţime, a sculptorului danez Jens Galshiot, reprezintă 50 de chipuri înspăimântate şi trupuri torturate unele peste altele şi este expusă din 1997 în campusul HKU, cea mai veche universitate din Hong Kong.

“Pe viitor, Mayer Brown nu-l va mai reprezenta pe clientul vechi în acest caz. Nu avem alt comentariu de adăugat”, a transmis cabinetul într-un comunicat, vineri, potrivit cotidianului The Washingtn Post.

Cabinetul, înfiinţat la Chicago, a lucrat pe chestiuni de drepturi civice în Statele Unite dar s-a trezit în mijlocul criticilor din partea asociaţiilor care apără drepturile omului şi a parlamentarilor americani pentru că a acceptat să ajute HKU în acest caz.

“Este încă şi mai rău că multe cabinete americane se pun în slujba Partidului Comunist pentru a şterge memoria tinerilor şi studenţi chinezi curajoşi care şi-au dat viaţa pentru libertate în Piaţa Tiananmen”, a declarat senatorul republican Lindsey Graham în newsletter-ul “Common Sense” de pe platforma Substack.

Senatorul republican Ted Cruz a condamnat şi el Mayer Brown, estimând că “ar trebui să le fie ruşine cabinetelor de avocatură americane să fie implicate” în această cerere de retragere a statuii.

Controversa a fost declanşată de o scrisoare a Mayer Brown în numele HKU către Alianţa din Hong Kong, o organizaţie care a votat dizolvarea sa la sfârşitul lui septembrie şi care organizează de trei decenii la Hong Kong priveghiul în memoria victimelor din Piaţa Tiananmen, ca ea să retragă sculptura înainte de miercuri, săptămâna aceasta.

Această întârziere a expirat şi opera este tot la locul ei. Galshiot a precizat pentru AFP că a angajat un avocat in Hong Kong şi cere Universităţii să organizeze o reuniune cu privire la viitorul statuii, informează news.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend