Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Rusia a transmis Washingtonului o listă de ‘propuneri’ privind garanţiile juridice legate de securitate, după ce Vladimir Putin a cerut negocieri cu NATO și SUA

Publicat

in

Rusia a anunţat că a transmis miercuri Statelor Unite o listă de ”propuneri” cu privire la garanţiile juridice pe care le solicită pentru a-şi asigura securitatea, pe care o consideră ameninţată pe fondul tensiunilor legate de Ucraina, informează AFP.

”Propunerile noastre concrete au fost transmise astăzi responsabililor americani de către Ministerul Afacerilor Externe rus”, a declarat Iuri Uşakov, consilier al Kremlinului, potrivit Agerpres.

Potrivit lui Uşakov, aceste propuneri ”vizând elaborarea de garanţii juridice pentru securitatea Rusiei” au fost prezentate adjunctului secretarului de stat american pentru Europa, Karen Donfried, care s-a deplasat în această săptămână la Moscova după ce a efectuat o vizită la Kiev.

Iuri Uşakov a adăugat că va aborda acest subiect într-o convorbire telefonică pe care o va avea în cursul zilei cu un ”responsabil al administraţiei americane”, fără a oferi alte detalii.

Într-o videoconferinţă avută miercuri cu omologul său chinez, preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat speranţa că ”reacţia americanilor şi a NATO la aceste propuneri va fi pozitivă”, a subliniat consilierul Kremlinului.

Şeful statului rus a cerut marţi negocieri ”imediate” cu NATO şi SUA referitor la respectivele garanţii, pe care i le solicitase la începutul lunii decembrie omologului său american Joe Biden.

Moscova se opune în special extinderii suplimentare a Alianţei Nord-Atlantice prin includerea unor ţări care au frontieră cu Rusia, precum Ucraina, şi doreşte să obţină garanţii juridice clare care ar exclude o asemenea posibilitate în viitor.

De partea lor, SUA şi Uniunea Europeană acuză Moscova că a comasat trupe la frontiera cu Ucraina şi o ameninţă cu sancţiuni economice fără precedent în caz de agresiune. Rusia a respins criticile occidentale şi a acuzat Kievul că a deplasat peste 120.000 de soldaţi în Donbas, unde separatiştii pro-ruşi luptă din 2014 pentru controlul regiunii.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Vine urgnia: S-a emis cod galben de inundații în nouă județe din România

Publicat

in

De

Hidrologii au emis sâmbătă o avertizare Cod galben de inundații valabilă până duminică pe râuri din nouă județe din țară. Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Bârzava, Caraş, Nera (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Desnăţui (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Jiu, Gilort, Motru (judeţele: Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt (judeţele: Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş, Olt şi Dolj). În aceste zone, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi posibile depăşiri ale cotelor de atenție, scrie Mediafax.

Avertizarea este în vigoare de sâmbătă de la ora 16.00 până duminică la ora 12.00. Hidrologii susțin că fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare de sâmbătă sera până duminică dimineața pe unele râuri mici din judeţele: Gorj, Vâlcea şi Olt.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Taiwanul, în centrul unui noi incident între SUA și China

Publicat

in

De

Armata chineză a anunțat sâmbătă că recenta trecere a unui avion de patrulare maritimă american prin strâmtoarea Taiwan a perturbat în mod deliberat situaţia regională şi a pus în pericol pacea şi stabilitatea, notează mediafax.

Colonelul Shi Yi, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Teatrului de Est al Armatei Populare de Eliberare, a declarat că armata a organizat forţe aeriene şi terestre pentru a monitoriza operaţiunea avionului american, care a avut loc vineri, conform Reuters.

El a adăugat că se opun cu fermitate acţiunilor Statelor Unite şi că trupele lor rămân în stare de alertă maximă.

Taiwanul, pe care China îl revendică drept teritoriu propriu, s-a plâns în ultimii ani de misiunile repetate ale forţelor aeriene chineze în apropierea insulei guvernate democratic.

Taiwanul numeşte activităţile militare repetate ale Chinei din apropiere „război de zonă gri”, conceput atât pentru a obosi forţele taiwaneze, făcându-le să se mobilizeze în mod repetat, cât şi pentru a testa răspunsurile taiwaneze.

Cea mai recentă misiune chineză a inclus 17 avioane de luptă şi şase bombardiere H-6, precum şi avioane de război electronic, de avertizare timpurie, antisubmarin şi un avion de realimentare aeriană, a declarat Ministerul Apărării din Taiwan.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend