Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Rosneft: Stabilitatea pe termen lung a livrărilor de ţiţei este pusă în pericol din cauza lipsei investiţiilor

Publicat

in

Lumea se confruntă cu un acut deficit de petrol pe termen lung din cauza subfinanţării, pe fondul interesului crescut în sursele alternative de energie, deşi cererea de ţiţei continuă să crească, a afirmat sâmbătă Igor Sechin, şeful gigantului energetic rus Rosneft, transmite Reuters, citat de agerpres.

Rusia, puternic dependentă de veniturile obţinute în urma vânzărilor de petrol şi gaze naturale, s-a angajat să-şi reducă emisiile de gaze cu efect de seră, dar este în urma multor ţări în privinţa dezvoltării surselor alternative de energie, cum ar fi energia eoliană şi solară, precum şi hidrogenul.
Rosneft este al doua cea mai mare companie petrolieră din lume în funcţie de producţie, după Aramco, din Arabia Saudită. Grupul rus produce peste patru milion de barili de petrol pe zi (bpd).

Sechin, un aliat apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, a declarat la o sesiune online a Forumului Economic de la Sankt Petersburg că este dificil de estimat când se va redresa economia mondială în urma pandemiei de Covid-19 “din cauza numeroaselor incertitudini” şi a ritmului lent al vaccinării din unele regiuni.

“Stabilitatea pe termen lung a livrărilor de ţiţei este pusă în pericol din cauza lipsei investiţiilor”, a avertizat Sechin, care se aşteaptă ca impactul deficitului de petrol să se resimtă din semestrul doi din 2021.

În ultimele zile a crescut preţul ţiţeiului, în urma prognozelor grupului OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători) că cererea de petrol va depăşi oferta semestrul doi din 2021. La bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna august a crescut vineri cu 0,58 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 71,89 dolari.

Joi, OPEC+ a anunţat că şi în iulie va continua majorarea graduală a producţiei de ţiţei, pe fondul aşteptărilor privind îmbunătăţirea consumului, în urma atenuării efectelor pandemiei.

Recent, Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a revizuit în creştere, cu 6,6%, estimările privind cererea de ţiţei în acest an, pe fondul aşteptărilor privind diminuarea efectelor pandemiei. Cererea va urca anul acesta cu 5,95 milioane de barili pe zi (bpd), a prognozat în aprilie OPEC, o revizuire în creştere cu 70.000 bpd faţă de martie.

“În condiţiile în care ne aşteptăm ca extinderea şi intensitatea pandemiei să se diminueze în urma actualei campanii de vaccinare, vor fi reduse normele de distanţare socială şi reglementările de limitare a călătoriilor, ceea ce va creşte mobilitatea”, se arată în raportul OPEC.

OPEC a îmbunătăţit estimarea sa privind creşterea economiei globale la 5,4% în 2021, de la un nivel de 5,1% previzionat anterior.

“Redresarea economiei globale continuă, sprijinită de măsurile fiscale şi monetare fără precedent, şi va accelera în semestrul doi din 2021”, se arată în raport.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Rusia vorbește despre invadarea Ucrainei, după dezvăluirile SUA

Publicat

in

De

“Statele Unite desfăşoară o operaţiune specială pentru agravarea situaţiei în jurul Ucrainei în timp ce dau vina pe Rusia”, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a ministerului de externe de la Moscova, Maria Zaharova, citată de ziarul Kommersant.

Potrivit agenţiei Reuters, diplomaţia rusă a reacţionat astfel după ce ziarul american Washington Post a afirmat că serviciile de informaţii ale SUA cred că ar putea fi în curs pregătiri pentru o ofensivă a Rusiei împotriva Ucrainei, pe mai multe fronturi. Sursele publicaţiei – oficiali din SUA şi un document din domeniul informaţiilor – vorbesc despre implicarea a până la 175.000 de militari ruşi într-un atac care ar putea avea loc anul viitor, scrie agerpres.ro.

Citește și: ULTIMA ORĂ Rusia pregăteşte invadarea Ucrainei, cu 175.000 de militari

Zaharova a afirmat că operaţiunea americană “se bazează pe acţiuni provocatoare în apropierea graniţelor Rusiei, însoţite de o retorică acuzatoare”.

Statele Unite, aliaţii acestora din NATO şi Ucraina acuză Rusia de concentrarea de trupe lângă frontiera ucraineană, iar Kievul şi-a făcut cunoscute temerile privind o invazie rusă.

Moscova a dezminţit că ar avea intenţia de a invada Ucraina şi susţine că, dimpotrivă, ucrainenii sunt cei care îşi concentrează forţele pentru un atac asupra regiunilor controlate de separatiştii pro-ruşi. Rusia afirmă că poate să îşi deplaseze trupele cum doreşte pe teritoriul propriu şi că acestea nu reprezintă nicio ameninţare externă.

Citește și: Financial Times confirmă că SUA au informații sigure că Rusia urmează să atace Ucraina la începutul lui 2022 .

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Politehnica Timişoara a câştigat cu Astra Giurgiu, în Liga a II-a, la centenarul clubului

Publicat

in

De

Politehnica Timişoara a învins-o pe Astra Giurgiu cu scorul de 2-0, sâmbătă, în deplasare, în etapa a 16-a a Ligii a II-a de fotbal, chiar în ziua centenarului clubului bănăţean, potrivit Agerpres.

Poli s-a impus prin golurile marcate de Ioan Mera (52) şi Erik Gerbi (73).

Pentru Poli a fost a treia victorie consecutivă, în faţa unei echipe, Astra, care venea după un succes surprinzător în deplasare cu Universitatea Cluj.

Poli ocupă locul 14, cu 20 de puncte,

Citește și: Ex-demnitarul Costoiu RUPE TĂCEREA la ICCJ – A indicat-o pe Ecaterina Andronescu drept…

Rezultate:

Vineri

Concordia Chiajna – FC Hermannstadt 0-0

Sâmbătă

AFC Dunărea 2005 Călăraşi – AFC 1919 Dacia Unirea Brăila 3-1

AFC Unirea 04 Slobozia – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2-0

CSC 1599 Şelimbăr – ACSM Politehnica Iaşi 0-0

FC Braşov – AFC Unirea Constanţa 4-2

FC Unirea Dej – FC Metaloglobus Bucureşti 1-0

AFC Astra Giurgiu – Politehnica Timişoara 0-2

Sâmbătă se mai joacă şi meciul CSA Steaua – AS FC Buzău (12:30).

Luni se va juca partida SC FC Ripensia Timişoara – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (15:30).

Ultimul meci al etapei e programat marţi: ACS Petrolul 52 Ploieşti – AS FC Universitatea Cluj (17:00). Campionatul se va întrerupe până pe 26 februarie.

Clasament

1. Petrolul Ploieşti 39 puncte (15 jocuri)

2. FC Hermannstadt 35 p (16 j)

3. ”U” Cluj 33 p (15 j)

4. Concordia 32 p (16 j)

5. FC Buzău 28 p (15 j)

6. CSA Steaua 25 p (15 j)

7. Unirea Slobozia 24 p (16 j)

8. FK Csikszereda 23 p (15 j)

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend