Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Romica Jurcă: Soarele nu a mai apărut în București din cauza unei inversiuni termice

Publicat

in


Soarele nu a mai apărut în București, dar și în celelalte orașe din sudul și estul României de o lună din cauza unei inversiuni termice, explică meteorologul Romica Jurcă, pe blogul ”The Guide” al jurnalistului Mihai Jurcă.

”Dinspre Marea Mediterană a pătruns aer cald – la înălțime, iar dinspre Câmpia Rusă, strict, în apropierea suprafeței solului, aer rece, pe lângă rama exterioară a Carpaților Orientali și dinspre Buzău și Râmnicu Sărat, înspre Câmpia Română și cea mai mare parte a Olteniei. Este o situație de inversiune termică, ce rezultă și din diferențele termice, notabile, de la sfârșitul săptămânii trecute. Sâmbătă și duminică, 6…7 decembrie, la Sinaia și Predeal erau 7…9 grade, la București, Giurgiu și Craiova, în jur de 1 grad, iar în Dealurile de Vest și în Maramureș, 12…14 grade la amiază”, explică meteorologul.

Potrivit acestuia și umiditatea din aer a crescut din motive de ploi și burnițe, precum și din cauza ninsorilor de la începutul lui decembrie.

Jurcă explică că un vânt mai alert dinspre vest sper est ar putea disipa norii.

”În situația dată, când aerul rece, mai greu, nu se poate ridica în atmosferă, iar cel cald, mai ușor, nu poate coborî spre pământ, se formează ceață persistentă sau „ceață înaltă”, respectiv nori cu plafon inferior scăzut, de tip stratiform, adică acea pânză continuă ce persistă de aproape o lună”, arată Mihai Jurcă.

Conform acestuia, de-a lungul timpului au mai existat astfel de situații. Astfel, Bucureștiul a mai fost privat de soare între 29 decembrie 2012 – 9 ianuarie 2013, 6-19 februarie 2013 și 20 februarie – 10 martie 2014.

Situații similare ar fi fost și în anii 1982, 1986 și 1987.

În anul 2003, au fost temperaturi scăzute și intervale lungi fără soare, până pe data de 27 aprilie, aminește Romica Jurcă.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Doi bărbați au scos 10.000 de lei de pe un card furat dintr-o mașină parcată pe o stradă din Sectorul 4

Publicat

in

De

Doi bărbați sunt acuzați că au scos 10.000 de lei de pe un card pe care l-au furat dintr-o mașină parcată pe o stradă din Sectorul 4 al Capitalei, conform Mediafax.ro.

Potrivit Poliției Capitalei, polițiștii au fost sesizați marți de un bărbat cu privire la faptul că mașina lui, parcată pe o stradă din sectorul 4, prezintă urme de efracție.

Polițiștii au stabilit că persoane necunoscute ar fi forțat geamul portierei din dreapta față și ar fi sustras din interior mai multe bunuri, printre care o cameră video, un transformator electric, un parfum, documente și două carduri bancare. Ulterior, de pe unul dintre carduri au fost efectuate tranzacții, constând în retrageri de numerar și cumpărături la agenți comerciali în valoare de aproximativ 10.000 lei.

Polițiștii au identificat doi bărbați, cu vârste de 26 și 40 de ani, în sarcina cărora a fost reținută comiterea faptei reclamate.

Miercuri a fost făcută în acest caz o percheziție domiciliară în București, în timpul căreia au fost identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.

Suspecții au fost duși la audieri. În urma percheziției a fost depistat încă un bărbat, din verificări reieșind că pe numele său era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și 19 acte materiale ale infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic, cu cei doi în stare de reținere.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

Marcel Ciolacu, CATEGORIC după alegerea lui Ciucă de către PNL: ‘Nu renunțăm la alegerile anticipate’

Publicat

in

De

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, nu a vrut să comenteze opțiunea liberalilor pentru funcția de premier, în persoana lui Nicolae Ciucă. Ciolacu spune că PSD nu renunță la alegerile anticipate.

„Nu renunțăm la scenariul alegerilor anticipate. Știam că nu se pot ține acum, e pandemie, dar nici constinuțional. Varianta cea mai bună e întoarcerea la români.

E treaba liberalilor. Nu comentez alegerea lui Ciucă”, a spus Marcel Ciolacu.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend