Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

România needucată, cu școala abandonată

Publicat

in

Trăim cele mai triste timpuri ale școlii românești post-decembriste. Mâine dimineață, clopoțelul va suna pentru încă o generație sacrificată de incompetența instituțională din ministerele Educației și Sănătății. Două triste apariții au organizat, în tandem, începerea școlii pe timp de pandemie: Traseistul și Epilatoarea.

Traseistul. Solemn mediocru, slugarnic față de orice stăpânire, acuzat de favorizarea doctoratelor false, se remarcă printr-o singura calitate: vorbește mult mai corect limba română decât predecesoara sa, Anisie. Vorbește și mai rar, ce-i drept, având nevoie de secunde multe pentru fiecare cuvânt ce contribuie la formularea puținelor idei. Însă rezultatul este, fără îndoială, mult superior producțiilor literare  (orale sau scrise) ale profesoarei de limba română (sic!).

Epilatoarea. Făcându-se remarcată prin acuzele la adresa premierului Cîțu abia după ce a demisionat din guvern, „umbra” sau „săgeata” lui Vlăduț Magicianul Voiculescu, demnă exponentă a „omului nou”, și-a clădit reputația printr-o prodigioasă afacere intelectuală a serviciilor de epilat.

Rezultatul tandemului. Rezultatul combinației de sobrietate neputincioasă și prostie zglobie: toți copii vor purta măști, inclusiv clasele primare, riscând nu doar hipoxie cerebrală, ci și probleme psiho-emoționale, cauzate de afectarea calității relaționării cu colegii, în lipsa accesului la mimica feței, la reacții subtile nonverbale, la zâmbet șamd. Mai mult, în condițiile în care încă de anul trecut trecut eram informați de guvern că milioane de măști neconforme au intrat în țară, tandemul amintit a dispus ca măștile textile să fie interzise.

Contextul. Sute de mii de oameni au participat, fără mască, evident, la celebrul festival de muzică electronică de la Cluj.

Concluzia. Incompetența și ticăloșia adâncesc în fiecare zi cea mai tristă realitate: România needucată.

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR

NATIONAL

Un microbuz cu persoane s-a răsturnat în judeţul Suceava

Publicat

in

Un microbuz în care se aflau şase persoane s-a răsturnat, vineri, în judeţul Suceava, la locul accidentului fiind trimise mai multe echipaje de intervenţie. Cele şase persoane sunt conştiente şi cooperate, afirmă reprezentanţii ISU, conform News.ro.

Potrivit ISU Suceava, un microbuz s-a răsturnat în zona localităţii Prisaca Dornei.

Acolo intervin pompierii militari, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD, cu sprijinul a patru echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

”În microbuz se aflau şase persoane, toate adulte, şi care sunt conştiente şi cooperante”, a precizat sursa citată.

Citeste mai mult

NATIONAL

Bucurați-vă de o experiență fără reclame sau întreruperi: stiripesurse.ro a lansat varianta Premium!

Publicat

in

Platforma de știri stiripesurse.ro a lansat serviciul de abonament fără reclame: „stiripesurse.ro Premium”. Această nouă ofertă este concepută pentru a le oferi abonaților o experiență fără întreruperi și fără distragerea atenției de reclame.

Vă prezentăm stiripesurse.ro Premium

Pe măsură ce peisajul digital continuă să evolueze, la fel se întâmplă și cu preferințele cititorilor de știri. Înțelegând nevoia unei experiențe de lectură mai concentrată, stiripesurse.ro a lansat serviciul de abonament Premium. Acest nou serviciu le permite abonaților să se bucure de toate analizele aprofundate, știrile de ultimă oră și informațiile exclusive de la stiripesurse.ro, dar fără reclame. Este o alegere ideală pentru cei care apreciază un flux de informații curat și neîntrerupt.

Opțiuni de abonament

Stiripesurse.ro Premium este disponibil în trei planuri de abonament flexibile, care răspund diferitelor nevoi și preferințe:

Abonament de 1 lună: Cu un preț de 24,99 RON, această opțiune este perfectă pentru cititorii care doresc să încerce experiența Premium fără un angajament pe termen lung.

Abonament pe 6 luni: Pentru cei care sunt ceva mai hotărâți, planul de 6 luni este disponibil la 119,99 RON, oferind un echilibru între accesibilitate și comoditate.

Abonament pe 12 luni: Cel mai avantajos plan vine la 199,99 RON pentru un an întreg de știri fără reclame. Este o alegere excelentă pentru cititorii dedicați care doresc experiența completă a stiripesurse.ro.

De ce să alegi Premium?

A alege stiripesurse.ro Premium înseamnă mai mult decât o experiență fără reclame; este un angajament de susținere a jurnalismului. Abonații nu numai că se bucură de avantajele unei interfețe de lectură mai curate, dar contribuie și la sustenabilitatea reportajelor independente. În plus, abonații Premium pot primi acces exclusiv la caracteristici și conținuturi speciale, îmbogățindu-și și mai mult experiența de lectură.

Cum să vă abonați

Abonarea la stiripesurse.ro Premium este simplă. Vizitați pagina de abonare de pe stiripesurse.ro, din meniul din partea superioară a site-ului (butonul „Abonează-te) alegeți planul preferat și urmați pașii simpli pentru a vă configura contul. Plata se poate face simplu și sigur, asigurând un proces fără probleme pentru toată lumea.

content-image

Un cuvânt de final

Într-o perioadă în care valoarea știrilor demne de încredere și cuprinzătoare nu poate fi supraestimată, angajamentul stiripesurse.ro de a-și îmbunătăți serviciile este o dovadă a dedicării sale față de cititorii săi. Stiripesurse.ro Premium este mai mult decât o versiune fără reclame a site-ului; este o invitație de a se angaja cu știrile într-un mod mai profund și mai semnificativ. Fie că sunteți un cititor vechi sau nou pe platformă, luați în considerare trecerea la Premium și descoperiți o experiență de știri mai eficientă.

STIRIPESURSE.RO este între primele trei surse de știri online din România, potrivit Digital News Report 2023, un studiu realizat de Reuters Institute de la Universitatea Oxford. În privința încredererii în bradurile media, STIRIPESURSE.RO se află la 51% încredere, în condițiile în care încrederea generală în presă a scăzul la cel mai mic nivel din ultimii 7 ani, potrivit raportului.

În luna ianuarie 2024, stiripesurse.ro a fost în top 3 cele mai citite site-uri de știri generale din România, cu peste 40 de milioane de afișări și aproape 4 milioane de vizitatori unici (date SATI).

Cum arată stiripesurse.ro Premium:

content-image

Cum arată stiripesurse.ro gratuit:

content-image

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend