Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

România, fără selecționer – Ladislau Boloni, prima declarație despre discuțiile cu FRF

Publicat

in

România este în continuare fără selecționer, variantele Gică Hagi, Răzvan Lucescu și Dan Petrescu căzând una câte una. FRF a purtat discuții recent cu Ladislau Boloni, iar după zile de tăcere tehnicianul a oferit o primă declarație.

Aflat la Târgu-Mureș, Boloni a stat de vorba cu gsp.ro, dar un răspuns concret nu a putut fi descifrat din declarația fostului selecționer (2001).

„Nu pot spune nimic în acest moment despre discuţiile cu FRF. Nici că sunt deschise, nici închise. Pot spune ceva acum, dar peste 20 de metri să sune telefonul şi să «explodeze» totul.

Să lăsăm lucrurile să decurgă normal. Ştiu că presa vrea un răspuns repede, dar am şi eu viaţa mea.

E adevărat, n-am răspuns la telefon. Vrei să-ţi arăt câte apeluri am? Când am venit am stabilit un termen, vom vedea ce va fi. Cu siguranţă în 4-5 zile voi explica totul” – Ladislau Boloni pentru sursa citată.

Răzvan Burleanu, președintele FRF, a transmis Digisport că își dorește ca prima reprezentativă să aibă un selecționer până la data de 21 ianuarie 2022.

În cazul în care varianta Boloni va pica, Federația mai are la dispoziție două variante: Edi Iordănescu și Adrian Mutu.

Naționala României va debuta în 2022 cu două meciuri amicale, unul dintre ele având loc pe 29 martie contra Israelului.

Care este componența Comisiei Tehnice de la FRF

  • Mihai Stoichiță – președinte
  • Lucian Burchel, Aurel Țicleanu – vicepreședinți
  • Cristian Dulca, Marin Ion, Ionel Augustin, Miodrag Belodedici, Rodion Cămătaru, Dumitru Dumitriu, Ion Geolgău, Mihai Ianovschi, Dumitru Moraru, Florin Bratu, Marcel Răducanu, Massimo Pedrazzini, Lucian Sănmărtean, Jakab Zoltan – membri
  • Marius Niculae, Felix Grigore, Vlad Munteanu, Andrei Vochin – membri fără drept de vot.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Ministrul german al Sănătăţii: Germania va importa vaccinul Sinovac pentru chinezii de pe teritoriul său

Publicat

in

De

Ministrul german al Sănătăţii, Karl Lauterbach, a semnat o autorizaţie ce va permite vaccinului chinezesc anti-COVID-19 Sinovac să fie importat în Germania începând de miercuri, însă acest ser va fi administrat doar rezidenţilor chinezi care trăiesc în această ţară, a raportat săptămânalul Der Spiegel, citat de Reuters şi DPA.

„Prin această aprobare, vrem să ne asigurăm că rezidenţii chinezi sunt protejaţi printr-un vaccin propriu aici, în Germania”, a declarat ministrul Lauterbach, potrivit Agerpres.

În urma anunţului de miercuri, vaccinul Sinovac va putea fi importat în Germania şi administrat exclusiv persoanelor chineze care trăiesc în această ţară europeană.

Decizia ministrului Lauterbach se bazează pe o analiză efectuată de Institutul Paul Ehrlich, autoritatea germană din domeniul vaccinurilor, care a anunţat că vaccinul Sinovac poate fi administrat sub coordonarea şi responsabilitatea ambasadei şi consulatelor Chinei.

O eventuală autorizare a vaccinului Sinovac şi pentru cetăţenii germani nu este deocamdată avută în vedere de Guvernul de la Berlin.

Decizia de miercuri a fost adoptată la scurt timp după ce cancelarul german Olaf Scholz a anunţat în luna noiembrie un acord care le va permite cetăţenilor străini care locuiesc în China să se vaccineze cu serul anti-COVID-19 produs de Pfizer-BioNTech.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Patru ucraineni s-au rătăcit pe munte după ce au trecut granița în România: salvamontiștii și poliţiştii de frontieră au plecat în căutarea lor

Publicat

in

De

Trei bărbaţi şi o femeie, cetăţeni ucraineni, care ar fi trecut frontiera prin Munţii Maramureşului s-au rătăcit din cauza condiţiilor meteo şi a terenului extrem de accidentat, aceştia fiind căutaţi miercuri seara de salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră, a informat directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga.

„E vorba de patru cetăţeni ucraineni, trei bărbaţi şi o femeie, cu vârste între 30 şi 32 ani, care au trecut azi dimineaţă frontiera din Ucraina spre România, blocându-se sau rătăcindu-se din cauza condiţiilor meteo şi a terenului extrem de dificil în partea muntoasă a zonei Poienile de Sub Munte. (…) Nu se poate comunica cu cei patru, dar apelanta care a sunat la 112 în această seară şi care a ţinut legătura cu un aparţinător al celor patru ne-a transmis că una dintre persoane nu mai comunică iar ceilalţi se plâng că le e foarte frig şi imploră să fie ajutaţi”, a spus Dan Benga, potrivit Agerpres.

Conform acestuia, cetăţenii ucraineni s-ar afla pe munte la o altitudine de 1.600 de metri, unde stratul de zăpadă a ajuns la 80 de centimetri.

„În zona pe care am identificat-o altitudinea este de peste 1.600 metri, a nins în ultimele zile, zăpada este de aproximativ 60-80 cm iar traseul până în locul în care au fost confirmate telefonic de către apelantă coordonatele celor patru este de aproximativ 7-8 ore de mers cu echipamentele din dotare. Echipa de prim răspuns a SPJ Salvamont Maramureş, formată din şase salvatori montani echipaţi pentru condiţii de iarnă, s-a deplasat cu autospeciala din dotare până unde este acces, urmând ca ulterior să pornească pe munte pe un traseu extrem de dificil şi ca relief şi ca timp de parcurs”, a precizat Benga.

O echipă suplimentară Salvamont se pregăteşte să urce pe munte pentru a veni în sprijinul primei echipe de răspuns.

„O altă echipă a SPJ Salvamont Maramureş, formată din încă şase salvatori montani, se pregăteşte să pornească drept suport al primei echipe, ultimii urmând să se poziţioneze în locul în care prima echipa va lăsa autospeciala de intervenţie pentru a urca pe munte, iar de acolo vor încerca a stabili comunicaţii cu prima echipă pentru extragerea celor patru cetăţeni ucraineni din munte în noaptea asta. Din păcate, în zonă nu există semnal telefonic deloc iar zona, datorită reliefului, ne oferă un semnal slab şi pe staţiile pe care le avem în dotare”, a subliniat Dan Benga.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, Oana Pârcălab, a precizat că unul dintre ucrainenii care încercau să ajungă în România ar fi suferit degerături iar deplasarea grupului este imposibilă.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend