Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

România deplasează 31 de sportivi la Europenele de juniori Under-18 de la Ierusalim

Publicat

in

”Avem ca obiectiv o medalie şi cinci clasări în primele şase locuri. Mihai Motorca (disc), Maria Hudea (3.000 m), Alin Şavlovschi (2.000 m obstacole), Cristian Popescu (lungime) au cele mai mari şanse să îndeplinească acest obiectiv şi, în funcţie de şansă, ar mai fi Claudia Ionela Costiuc (1.500 m) şi Ioana-Adnana Vrînceanu (triplusalt). Primii trei sunt între primii zece din Europa la categoria lor de vârstă. La juniori lucrurile sunt mai dinamice. Vreau să spun că anul trecut aveam oameni care erau nişte speranţe teribile şi care care acum nu mai există sau invers, oameni care anul trecut nu spuneau nimic şi care anul ăsta au nişte performanţe mai deosebite. Eu am o părere personală despre asta. Consider că naţia noastră nu este alterată din punct de vedere biologic, este aceeaşi pe care am avut-o şi cu foarte mulţi ani în urmă. Nenorocirea este că acei care pregătesc sportivii nu mai au valoarea celor dinainte. Îmi pare rău că trebuie s-o spun, dar din punct de vedere profesional introducerea sistemului Bologna în învăţământul superior a distrus formarea de antrenori. Specialiştii erau făcuţi într-un regim de studiu de patru ani, cu specializări, iar acum trei ani, masterat şi apoi la şcoala de antrenori. Asta părerea mea”, a declarat Doru Crişan, antrenor federal de juniori, pentru AGERPRES.
Componenţa lotului de juniori Under-18:
Masculin: Ervin Toth (LPS Târgu Mureş/100 m), Mario Ştefan Cobjuc (CSŞ Iaşi+CSM Oneşti/200 m, 110 m garduri), Alexandru Vlad Turcu (Liceul Teoretic Carei/110 m garduri), Valentin Răzvan Stanciu (CSU Reşiţa/200 m), Alexandru Prâsneac (CS Dorna Vatra Dornei/800 m), Luca Dragoş Pop (LPS Cluj-Napoca/3.000 m), Alin Mihai Şavlovschi (ACS Athl Delta+CSŞ Caracal/2000 m obstacole), Cristian Popescu (CSA Steaua/lungime), Constantin Ştefan Gagiu (CSS Câmpina/lungime, triplusalt), Florin Gabriel Toma (CSS 1 Pajura Bucureşti/triplusalt), Constantin Gherasim (CS Ceahlăul Piatra Neamţ/greutate), Damian Mihai Motorca (CSS+CSM Arad/disc), Daniel Stavăr (CS Viitorul Vaslui/ciocan);

Feminin: Ştefania Balint (LPS Braşov+CS Chimia Râmnicu Vâlcea/100 m, 200 m), Adnana Ioana Vrînceanu (SCM Bacău/200 m, triplu salt), Ştefania Zediu (SCM Bacău/400 m), Denisa Maria Capotă (CSM Bistriţa/400 m), Andreea Cristina Neagu (CSM Bucureşti/800 m), Ionela Claudia Costiuc (CSM Dorna Vatra Dornei/1.500 m), Maria Alexandra Hudea (CSS Mediaş/3.000 m), Cristina Rut Vasile (CSM Sfântu Gheorghe/3.000 m), Valentina Alina Barbu (CS Olimpia Bucureşti/400 m garduri), Alexandra Cristina Coman (LPS Piteşti/400 m garduri), Iulia Valentina Necoară (CSS 3 Steaua Buc+CSM Craiova/prăjină), Monica Raluca Răduca (CSM Oneşti+CSS 6 Bucureşti/lungime), Alexandra Monia Toma (CSA Steaua Bucureşti/triplusalt), Elena Bianca Ciobanu (LPS+CA Roman/greutate), Ionela Tudosa (CA Roman/ciocan), Maria Alexandra Iacob (CSM Oneşti/ciocan), Valentina Vanessa Oriaku (CSS Gloria Arad/suliţă), Amalia Crina Achihăiţei (LPS Botoşani/5.000 m).

Atleţii selecţionaţi se reunesc pe 2 iulie la sediul Federaţiei Române de Atletism, iar deplasarea către Israel are loc pe 3 iulie dimineaţă. Delegaţia noastră ajunge doar cu o zi înainte de startul competiţiei pentru că nu au fost găsite bilete mai devreme.

Ultima medalie a României la Europenele Under-18 datează de la Gyor (2018), un bronz în proba de ştafetă feminină mixtă (100/200/300/400 m). Ediţia următoare de la Rieti (2021) a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

APP propune suspendarea lui Nicușor Dan din funcția de primar

Publicat

in

De

Alianţa Pentru Patrie cere în mod public Guvernului şi reprezentanţilor săi în teritoriu, respectiv Prefectului Capitalei, fie să intervină de urgenţă pentru remedierea problemelor grave cu care se confruntă bucureştenii, fie să-l suspende imediat pe Nicuşor Dan, din funcţia de Primar al Capitalei, potrivit unui comunicat de presă.

Cererea A.P.P. are la bază următoarele motive, bine întemeiate:

– La această oră, sute de mii de locuitori ai Capitalei stau în frig, fără apă caldă, uneori fără curent electric, în nepăsarea şi în bătaia de joc a autorităţilor locale şi centrale, coordonate de Nicuşor Dan.

– Sunt deja câteva zeci de mii de plângeri, sesizări şi acţiuni în instanţă, din partea bucureştenilor, care sunt pur şi simplu „exterminaţi” în propriile locuinţe, fără ca nimeni să intervină.

– Spitalele din Bucureşti, deja supra-aglomerate în urma virozei care face ravagii în rândul copiilor, au la rândul lor probleme cu furnizarea apei calde, a căldurii şi a gazelor.

– Foarte mulţi medici, membrii ai A.P.P., începând de la chirurgi până la directori medicali de spitale, afirmă clar că epidemia de viroze aflată în curs de expansiune, de la copii la adulţi, se datorează în mare măsură şi condiţiilor improprii de trai, din locuinţele bucureştenilor, locuinţe lipsite de căldură.

– Primarul Nicuşor Dan supune locuitorii Capitalei, în mod intenţionat şi cu aprobarea tacită a Guvernului, la condiţii total inumane, pentru o capitală a unei ţări membră U.E.

– Primarul Capitalei şi voi cei din Guvern, afirmaţi în mod repetat şi mincinos, că vreţi „o ţară ca afară”, în timp ce bucureştenii sunt supuşi celor mai cumplite şi vitrege condiţii de trai: ne referim la familiile care au copii, bătrâni, pensionari, persoane cu dizabilităţi şi bolnavi, toţi aceştia având nevoie de condiţii omeneşti de trai, în propriile locuinţe.

„Alianţa Pentru Patrie vă reaminteşte, vouă, celor din Guvern, că în timpul campaniei electorale a lui Nicuşor Dan, pe care aţi susţinut-o, a fost utilizat un slogan electoral, total mincinos, de genul: „Votaţi USR şi Nicuşor Dan, ca să aveţi apă caldă”! Ceea ce s-a dovedit a fi o mare minciună, o mare bătaie de joc, şi o umilire a românilor, umilire asumată oficial.

Somăm în mod public Guvernul şi Prefectul Municipiului Bucureşti, să nu devină complici la această situaţie deosebit de gravă, prezentată anterior, să ia măsuri de urgenţă, să comunice aceste măsuri în spaţiul public, sau să-l suspende, imediat, pe primarul userist care îngroapă pur şi simplu Capitala României”, potrivit comunicatului.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

‘Rusia consumă muniția în Ucraina mai repede decât o poate înlocui’ – Șeful serviciilor de informații americane

Publicat

in

De

Putin a fost „surprins” de performanțele slabe ale armatei sale, dar obiectivele sale politice pentru război nu s-au schimbat, a declarat directorul serviciilor de informații, anunță nbcnews.com. Forțele ruse din Ucraina consumă muniția mai repede decât o poate înlocui industria de apărare a țării, a declarat sâmbătă directorul Serviciului Național de Informații al SUA, Avril Haines.

Rusia epuizează muniția „destul de repede”, ceea ce determină Moscova să caute ajutor în alte țări, inclusiv în Coreea de Nord, a declarat Haines pentru Andrea Mitchell de la NBC News, în cadrul unei dezbateri la Forumul de apărare Reagan din Simi Valley, California.

Întrebat cât de repede consumă Rusia muniția, Haines a spus: „Nu cred că vă pot da cifre precise în acest forum. Dar destul de repede. Adică, este într-adevăr destul de extraordinar”. Sentimentul nostru este că ei nu sunt capabili să producă pe plan intern ceea ce cheltuiesc în acest stadiu. Așa că asta va fi o provocare”, a adăugat aceasta.

Pentagonul a declarat luna trecută că Rusia trage un număr impresionant de 20.000 de lovituri de artilerie pe zi, chiar dacă a suferit o serie de eșecuri pe câmpul de luptă. Ca un ecou al declarațiilor anterioare ale oficialilor administrației Biden, Haines a declarat că Rusia consumă muniția de precizie chiar mai repede decât muniția sa convențională.

Administrația Biden a declarat anterior că Rusia a apelat la Coreea de Nord pentru a-și asigura mai multe rezerve de muniție de artilerie. Haines a declarat că amploarea asistenței din partea Coreei de Nord pare limitată, dar că este un aspect pe care comunitatea de informații va continua să îl monitorizeze îndeaproape. „Am indicat că am văzut unele mișcări, dar nu a fost foarte mult în acest stadiu”, a spus ea despre rolul Coreei de Nord.

Lipsa iminentă de muniție a fost doar una dintre numeroasele provocări cu care se confruntă armata rusă, a declarat Haines, citând, de asemenea, probleme legate de moral și logistică.

Șeful serviciilor de informații a declarat că ritmul războiului din Ucraina pare să încetinească odată cu venirea iernii și că ambele armate vor încerca să se reseteze și să se regrupeze pentru mai multe lupte în primăvară. Dar ea a spus că comunitatea serviciilor de informații are „destul de mult scepticism” că forțele rusești vor fi suficient de pregătite pentru reluarea confruntărilor în martie.

Președintele rus Vladimir Putin a fost „surprins” de performanța dezamăgitoare a armatei sale după invazia sa în Ucraina în februarie, potrivit lui Haines. „Cred că el devine mai informat cu privire la provocările cu care se confruntă armata din Rusia. Dar încă nu ne este clar pentru noi că el are o imagine completă în acest stadiu despre cât de provocate sunt acestea”, a declarat Haines.

Putin nu și-a schimbat obiectivul politic de a controla efectiv Ucraina, dar nu este clar dacă ar accepta ambiții militare reduse, a spus Haines. „Cred că analiștii noștri ar spune că el ar putea fi dispus să facă acest lucru temporar, cu ideea că ar putea reveni asupra acestei probleme mai târziu”, a spus ea.

Deși recentele proteste nu reprezintă o provocare serioasă la adresa puterii lui Putin, criticile la adresa conducerii războiului în interiorul Rusiei au fost în creștere din partea unor personalități politice, iar acest lucru ar putea influența procesul decizional al acestuia cu privire la acest conflict, potrivit lui Haines.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend