Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

România a ratat calificarea la Campionatul European Under-20 (Volei Masculin)

Publicat

in

Selecţionata României a ratat calificarea la Campionatul European de volei masculin Under-20 din 2022, după ce a fost învinsă de Cehia cu scorul de 3-0 (25-14, 25-23, 25-23), sâmbătă, la Jelgava (Letonia), în ultimul său meci din Grupa E, în faza a doua a preliminariilor.

Tricolorii, care aveau nevoie de o victorie pentru a păstra şanse de a accede în faza a treia a preliminariilor, s-au înclinat după o oră şi 12 minute de joc.

Cristian-Daniel Chiţigoi, cu 15 puncte, a fost cel mai bun jucător al echipei noastre. De la învingători s-au remarcat David Kollator (16 p) şi Daniel Fabikovic (10).

România a obţinut o singură victorie în grupă, 3-2 cu Letonia, pierzând partidele cu Slovenia (0-3) şi Cehia (0-3).

Cehia a ocupat primul loc, cu 3 victorii (9 puncte), urmată de Slovenia, 2 victorii (6 p), România, 1 victorie (2 p), Letonia, 0 puncte.

Câştigătoarele celor şapte grupe se vor califica direct la turneul final, iar în turul al treilea preliminar vor accede cele mai bune opt formaţii care nu au reuşit calificarea la turneul final din Italia (17-25 septembrie, Vasto şi Montesilvano).

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Agentul rus care a ajutat la uciderea a 50 de soldați SBU a fost arestat – Cum a fost coordonat atacul devastator asupra trupelor ucrainene

Publicat

in

De

Serviciul de securitate ucrainean a declarat marți că a arestat un fost agent KGB care a ajutat la dirijarea atacurilor cu rachete rusești care au ucis peste 50 de soldați într-o unitate militară din vestul țării în luna martie, relatează Reuters, potrivit mediafax.

Suspectul a trimis locațiile țintelor de la centrul de pregătire militară din Yavoriv unor contacte dintr-o agenție rusă nespecificată, folosind aplicația de mesagerie Telegram, au declarat Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și procurorii locali.

„În urma loviturilor cu rachete asupra poligonului de antrenament din Yavoriv, peste 50 de membri ai personalului militar au murit, iar aproape 150 au fost răniți”, a precizat SBU pe Telegram.

În urma atacului cu rachete, Ucraina declarase că 35 de soldați au fost uciși în această facilitate, care se află la 25 km de granița cu Polonia.

Suspectul, originar din orașul Lviv, situat în vestul țării, este reținut și anchetat pentru trădare de patrie, a precizat biroul procurorului.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

SUA: Avorturile pot fi reluate în Texas, după blocarea de către un judecător a aplicării unei interdicţii vechi de aproape un secol

Publicat

in

De

Avorturile pot reluate în statul american Texas, după ce un judecător a interzis marţi autorităţilor să aplice o interdicţie veche de aproape un secol, despre care procurorul general republican al statului a spus că a reintrat în vigoare după ce Curtea Supremă a SUA a anulat dreptul constituţional la această procedură la nivel naţional, relatează News.ro.

Protest impotriva legii anti-avort din TexasFoto: AFP / Getty Images / Profimedia

Ordinul de restricţie temporar al judecătorului Christine Weems, din comitatul Harris, a venit într-o ultimă încercare a furnizorilor de servicii de avort de a-şi relua activitatea, după ce Curtea Supremă a SUA a anulat vineri hotărârea Roe v. Wade din 1973, care garanta dreptul femeilor de a avorta.

Ordinul permite clinicilor să reia serviciile, deocamdată, într-un stat în care avortul era deja sever limitat până la şase săptămâni de sarcină, în temeiul unei legi din Texas care a intrat în vigoare în septembrie, pe care Curtea Supremă a SUA a refuzat să o blocheze.

„Fiecare oră în care avortul este accesibil în Texas este o victorie”, a declarat Marc Hearron, avocatul furnizorilor de avort de la Centrul pentru Drepturile Reproductive, într-un comunicat.

O altă audiere este programată pentru 12 iulie.

Biroul procurorului general din Texas, Ken Paxton, nu a răspuns la o cerere de comentarii.

Decizia a venit pe fondul unui val de litigii în instanţele de stat din partea grupurilor pentru drepturile la avort, care încearcă să încetinească sau să oprească restricţiile susţinute de republicani privind capacitatea femeilor de a întrerupe sarcinile, care acum intră în vigoare sau sunt gata să facă acest lucru în 22 de state.

Aceste state includ 13 care, la fel ca Texas, au promulgat aşa-numitele legi ”declanşatoare”, menite să intre în vigoare în cazul în care Roe v. Wade ar fi fost răsturnată, potrivit Institutului Guttmacher, un grup de cercetare care susţine drepturile la avort.

În urma deciziei Curţii Supreme, instanţele federale au ridicat ordinele care blocau restricţiile la avort susţinute de republicani.

Marţi, o curte federală de apel a deschis calea pentru intrarea în vigoare a unei limitări la şase săptămâni în Tennessee.

Paxton, într-un aviz emis după hotărârea Curţii Supreme a SUA, a declarat că legea statului din 2021, care interzice aproape în întregime avorturile, nu va avea efect imediat.

Furnizorii de servicii de avort afirmă că ar putea dura două luni sau mai mult. Dar Paxton a spus că procurorii ar putea alege să urmărească imediat aducerea de acuzaţii penale împotriva furnizorilor de avort, pe baza unei legi vechi, care a rămas neaplicată în timp ce Roe v. Wade era în vigoare.

Furnizorii de servicii de avort din Texas, au susţinut, într-un proces intentat luni, că interdicţia din 1925 a fost abrogată şi era în contradicţie cu cea mai recentă interdicţie adoptată de legislativul dominat de republicani.

Procesul a fost înregistrat în aceeaşi zi în care judecătorii din Louisiana şi Utah au blocat oficialii să aplice interdicţiile ”declanşatoare” din statele lor, iar furnizorii de avorturi din Idaho, Kentucky şi Mississippi au dat în judecată pentru a obţine o scutire similară.

Curtea Supremă din Oklahoma, într-o decizie de 8-1, a respins luni cererea furnizorilor de avorturi de a bloca implementarea unei interdicţii aproape totale a avorturilor, care a intrat în vigoare în mai, înainte de hotărârea Curţii Supreme din SUA, dar după scurgerea unei versiuni preliminare.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend