Conecteaza-te cu noi
(function (document, window) { var a, c = document.createElement("script"); c.id = "CleverCoreLoader48572"; c.src = "//scripts.cleverwebserver.com/9fa80e175795759b2749da4ab953784d.js"; c.async = !0; c.type = "text/javascript"; c.setAttribute("data-target", window.name); c.setAttribute("data-callback", "put-your-callback-macro-here"); try { a = parent.document.getElementsByTagName("script")[0] || document.getElementsByTagName("script")[0]; } catch (e) { a = !1; } a || (a = document.getElementsByTagName("head")[0] || document.getElementsByTagName("body")[0]); a.parentNode.insertBefore(c, a); })(document, window); ">

NATIONAL

România a investit doar 5,5 miliarde euro în ultimii 20 de ani pentru modernizarea căilor ferate, sumă pe care țările dezvoltate o investesc într-un singur an. După 2030 am putea spera să revenim la vitezele din 1989

Publicat

in

​Cu investiții tot mai mari am putea spera ca după 2030 să revenim la vitezele medii din 1989 pe rețeaua feroviară care a fost grav subfinanțată în ultimii 30 de ani, a spus șeful CFR Infrastructură, Ioan Pintea. El spune că anul acesta se va încheia cu 100 de km modernizați și speranța este că după 2025, dacă statul va asigura buget, se va ajunge la modernizarea a peste 500 km/an, a mai spus oficialul, la o conferință de presă.

Subfinanțarea cronică din sistemul feroviar se vede în vitezele mici de deplasare și în numărul mic de km reabilitați. Rețeaua are 10.000 km, dintre care doar 40% electrificați.

În anii de dinainte de Revoluție se făceau între 600 și 800 km de reparații capitale asupra structurii căii de rulare pe an, dar după 1989 totul s-a prăbușit și au fost doi ani, 2008 și 2009, în care s-au reparat ZERO km, a spus Ioan Pintea, director general CFR Infrastructură, prezent la conferință feroviară a DC Media Group.

În deceniul trecut media de kilometri reparați anual a fost undeva pe la 12-16, în 2020 au fost refăcuți doar 38 km, iar în 2021 se vor depăși 100 km.

Din cauza întreținerii deficitare au fost instituite restricții, iar viteza medie de deplasare a trenurilor a scăzut, fiind la 80% din ce era acum trei decenii.

În prezent se investesc anual pentru modernizarea căii ferate între 600 milioane euro și un miliard, iar în ultimii 20 de ani România a investit în total 5,5 miliarde euro în modernizarea infrastructurii feroviare. ”Pare o sumă mare, dar statele din Vest, Franța UK, Italia, investesc o astfel de sumă într-un singur an și de aici se vede diferența de calitate a sistemului din acele țări, față de cel de la noi.

Pintea spune că lucrurile au mers ceva mai bine în ultimii ani și s-a investit mai mult în tehnică pentru reînnoirea căii, fiind achiziționat și un tren de lucru de mare performanță care va ajuta mult la creșterea numărului de km reparați.

”100 km în acest an nu este mult, dar dacă menținem trendul și dacă primim finanțare din partea proprietarului infrastructurii, la anul ne propunem să depășim 200 km și poate în 3-4 ani să ajungem la o medie anuală de reînnoire de 500, 600, poate chiar 800 km/an. Doar așa văd eu un reviriment al infrastructurii feroviare”, spune Pintea care speră că factorii de decizie ”își vor întoarce privirea spre calea ferată”, pentru a o readuce cel puțin la parametrii care erau acum 30 de ani.

Șeful CFR SA spune că niciodată vitezele maxime pe rețeaua CFR nu au fost extrem de mari – spre exemplu se atingea cel mult 140 km/h pe porțiuni foarte scurte dintre București și Constanța și București – Craiova, în timp ce acum sunt porțiuni lungi de 160 km/h pe București – Constanța și 140 km/h între București și Ploiești. Tot 140 km/h ating și mai multe vor atinge unele trenuri pe porțiunile nou-reabilitate din zona Arad și Mediaș.

Aici trebuie să adăugăm că fața de 1995 au crescut grav timpii de parcurs pe unele magistrale, cel mai dramatic fiind cazul magistralei 100 (fostă 900), București – Timișoara. Cele mai rapide trenuri fac 9 ore și jumătate, cu trei ore mai mult decât acum un sfert de secol.

Șeful CFR Infrastructură spune că, dacă s-ar mai cumpăra un tren de lucru, ar fi posibil să se facă în regie proprie 250 – 300 km/an de RK. Compania de stat are în plan și ar putea ca până la final de an să se semneze contracte de achiziții pentru aceste trenuri menite să reînnoiască suprastructura căii ferate într-un ritm mai vioi.

Nu se poate ajunge de la 100 km/an reînnoire la 600 km/an foarte rapid deoarece, analizând obiectiv, furnizorii români de echipamente – traverse, aparate de cale, șine – au capacitățile de producție reduse față de ce aveau acum 30 de ani. ”Dacă ar avea garanția că noi vom menține acest ritm de reparație ei vor putea să-și sporească producția și cred că în perspectiva a treia ani am putea ajunge fără probleme la aceste valori (n r, peste 500 km/an)”.

Șeful CFR Infrastructură spune că putem spera ca în zece ani, deci după 2030, să revenim la vitezele medii de la 1989, dar asta numai dacă, de la an la an, bugetul alocat va crește întâi cu 300 milioane lei, apoi cu 500 milioane lei și în câțiva ani să ajungă să fie cu peste un miliard de lei mai mare.

România nu mai produce șină de cale ferată, ci este adusă din Austria, Germania, Spania, Italia și Polonia. Restul elementelor de suprastructură se pot produce în România.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Ambasada SUA în România scoate limba la generalii ruși: ‘Vom continua să furnizăm Ucrainei arme și echipamente’

Publicat

in

De

Ambasada SUA în România a transmis, vineri, un „mesaj simplu” către conducerea militară și politică a Rusiei, precum și către cei cu diferite funcții și grade militare „care comit crime de război sau alte atrocități”: aceștia vor fi trași la răspunderi și americanii vor continua să furnizeze Ucrainei armele și echipamentele de care are nevoie pentru a se apăra.

Comunicatul intregral al însărcinatului cu afaceri ad interim al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, David Muniz:

Toți ochii ațintiți asupra Ucrainei: Promisiunea noastră că Rusia va fi trasă la răspundere

Războiul neprovocat și nedrept pe care l-a început președintele Rusiei, Vladimir Putin, în Ucraina a dezlănțuit violență teribilă și a cauzat enorm de multe decese și distrugeri. Lumea a văzut ororile acestui război în imaginile din orașele ucrainene cum sunt Bucea, Irpin și Hostomel, dar și din orașele încă ocupate sau asediate de forțele rusești, ca Mariupol. Această violență a îmbrăcat forma atacurilor care au rănit și au ucis civili și au distrus infrastructura civilă, inclusiv spitale, școli, un teatru în care se adăposteau copii și o gară aglomerată și a generat o traumă colectivă, națională, a ucrainenilor, care nu se va putea uita vreodată. Au fost semnalate, din surse credibile, și acte de o violență brutală, interpersonală: oameni executați, cadavre care prezentau semne de tortură și violență sexuală împotriva femeilor și copiilor.

Aceste evenimente îngrozitoare din Ucraina nu par să fie incidente izolate sau cazuri individuale de soldați insubordonați care ignoră ordinele sau „acționează la întâmplare, pe cont propriu”. Evenimentele acestea implică ceea ce pare a fi o campanie intenționată, deconcertantă și un șablon foarte tulburător de tortură, viol, crimă și alte atrocități. Cei răspunzători pentru astfel de atrocități – inclusiv cei care le-au ordonat – trebuie să fie trași la răspundere.

Atacuri precum cel cu rachete din 28 aprilie, asupra Kievului, demonstrează o desconsiderare flagrantă a vieții civililor. Conform datelor din 19 mai, Organizația Națiunilor Unite a confirmat oficial că 8.089 de civili ucraineni au fost răniți sau uciși, și a subliniat că numărul real este foarte posibil să fie mult mai mare. Aceste cifre nu includ Mariupol, un oraș în care oficialii spun că au fost uciși mai mult de 10.000 de civili. Printre victimele din Mariupol a fost și o supraviețuitoare a Holocaustului, în vârstă de 91 de ani, care a murit într-un adăpost subteran, în timpul asediului efectuat de Kremlin. A supraviețuit naziștilor, dar și-a pierdut viața din cauza agresiunii Rusiei.

Președintele Biden și Secretarul Blinken au condamnat evidentele crime de război pe care soldații ruși le-au comis în Ucraina. Statele Unite și aliații și partenerii noștri monitorizează și adună dovezi despre atrocitățile comise în Ucraina, pentru a putea transmite informațiile instituțiilor care lucrează pentru a trage la răspundere vinovații. Statele Unite sprijină o serie de investigații internaționale ale atrocităților comise în Ucraina. Printre acestea, se numără cele conduse de Curtea Penală Internațională, Organizația Națiunilor Unite și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Sprijinim și societatea civilă și ONG-urile care adună dovezi despre abuzurile care țin de nerespectarea drepturilor omului.

În data de 17 mai, Departamentul de Stat al SUA a lansat un nou „Observator al Conflictului” (Conflict Obervatory) pentru a aduna, analiza și publica pe scară largă dovezi ale crimelor de război și altor atrocități săvârșite de Rusia în Ucraina. Programul este menit să sprijine potențialele condamnări în instanțele naționale din Ucraina, instanțele din țări terțe, instanțele din SUA, și în alte tribunale relevante. La solicitarea Procurorului General al Ucrainei, sprijinim și o echipă de procurori și experți în crime de război internaționali, care oferă consultanță și sprijin autorităților din Ucraina pentru a strânge, păstra și analiza dovezi ale atrocităților, în vederea condamnării. Am contribuit la eforturile de evaluare în teren (fact finding), prin Consiliul ONU pentru Drepturile Omului și prin Mecanismul „Moscova” al OSCE. În data de 13 aprilie, misiunea de experți în evaluarea în teren a OSCE a dat publicității un raport meticulos și convingător despre modul în care Rusia a încălcat drepturile omului și dreptul internațional umanitar și a comis abuzuri legate de nerespectarea drepturilor omului. Raportul menționa dovezi ale faptului că civilii au fost luați în vizor ca ținte directe, ale atacurilor asupra instituțiilor medicale, ale violurilor, execuțiilor, jafurilor și ale deportării forțate a civililor în Rusia. Avocatul Poporului pentru drepturile omului din Ucraina a semnalat faptul că forțele armate ruse au reținut și au violat în repetate rânduri numeroase fete și femei, iar unele au rămas însărcinate, ulterior; s-a spus că intenția ar fi fost ca victimelor să le fie frică de sex, pe viitor, și să nu mai nască niciodată următoarea generație de copii ucraineni.

Există un consens puternic la nivel internațional că modul în care se comportă statul rus este intolerabil, iar cei care se fac răspunzători nu trebuie să rămână nepedepsiți, pentru că au dezlănțuit o asemenea violență și pentru că au încălcat flagrant principiile care stau la baza păcii și securității internaționale. Împreună cu aliații și partenerii noștri, vom continua să lucrăm pentru a trage la răspundere pe cei vinovați de comiterea de crime de război și alte atrocități în Ucraina, folosindu-ne de toate instrumentele pe care le avem la dispoziție, inclusiv de urmărire penală, după caz. Este esențial ca cei din comunitatea internațională să continue să își coordoneze eforturile de adunare de dovezi despre aceste abuzuri, de analizare a probelor și de asigurare că sunt păstrate și catalogate. Mesajul nostru simplu către conducerea militară și politică a Rusiei, precum și către cei cu diferite funcții și grade militare, care comit crime de război sau alte atrocități este: lumea întreagă vă vede și veți fi trași la răspundere. Vom continua să furnizăm Ucrainei armele și echipamentele de care are nevoie pentru a se apăra și vom continua să oferim asistență umanitară pentru cei afectați de războiul brutal, lipsit de sens al Kremlinului”.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Armata Republicii Moldova investighează dispariția de echipamente militare donate de SUA

Publicat

in

De

Ministerul Apărării al Republicii Moldova a lansat o investigație și confirmă că a depistat „neajunsuri” după ce în spațiul public au apărut informații că o unitate militară din Chișinău a fost deposedată de echipament în sumă de circa 2 milioane de lei , scrie publika.md.

„Pe acest caz a fost desfășurată o cercetare administrativă de către reprezentanții Comenduirii militare a Armatei Naționale. Toate materialele acumulate au fost transmise Inspectoratului de Poliție Buiucani, care a intentat o cauză penală pe acest caz pe faptul comiterii infracțiunii cu referire la sustragerea patrimoniului militar”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării.

Totodată, precum informează Ministerul, „neajunsurile au fost depistate în timpul procesului de primire-predare a funcției de comandant de unitate.”

Despre acest caz a fost sesizată Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Buiucani. „Ministerul Apărării condamnă orice formă de acțiune ilegală în cadrul instituţiei.”, se menționează în comunicat.

Potrivit informațiilor vehiculate în spațiul public, o mare parte din echipamentul dispărut face parte din lotul donat de către SUA: saci de spate, veste de protecție, veste tactice, căști de protecție, uniformă militară, bocanci etc.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend