Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Revoltă la Curtea de Argeș după ce un bărbat a fost luat de viitură: „PRIMARE, EȘTI BINE?”

Publicat

in

Așa cum anunțam încă de aseară, un bărbat de 47 ani din Curtea de Argeș a căzut de pe o punte improvizată si a fost luat de o viitură in zona pârăului Valea Iașului care se inersecteaza cu strada Progresului, in zona Serviciului Public de Salubritate Urbană. Bărbatul, Iulian Rădulescu în vârstă de 47 ani, a fost căutat toată noaptea de pomieri. De la momentul dispariției și până la această oră ( n.r. sâmbătă, ora 9:30), forțele de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș au continuat misiunea de căutare în zona în care a fost văzut ultima oară. Pentru ca acțiunea de căutare să fie cât mai eficienta, efectivele au fost organizate în echipe care s-au schimbat, pe parcursul nopții, o dată la patru ore.
Astfel de operațiuni se vor desfășura și pe tot parcursul zilei de astăzi, până la găsirea persoanei.

REVOLTĂ LA CURTEA DE ARGEȘ, PRIMARUL INCRIMINAT!

După ce tot orașul a aflat de nefericitul incident, mau mulți cetățeni dar și consilieri locali și-au exprimat revolta față de primarul Constantin Panțurescu. Asta pentru că Iulian Rădulescu, bărbatul luat de viitură, este același cetățean care în ultimii ani a venit la ședințele de consiliul solicitând primarului să rezolve situația unui pod atât de necesar pentru ca pârăul să fie traversat în siguranță. La fiecare venire a sa in plenul ședințelor de Consiliu Local, Iulian Rădulescu amintea că puntea improvizata este un real pericol atat pentru familia sa, mai ales pentru tatăl sau care are un handicap grav, dar și pentru alți locuitori din zonă. De fiecare dată, primarul Panțurescu nu a luat în seamă cererile bărbatului iar acum, toți cei care cunosc situația în zonă, sunt revoltați și aduc acuze primarului Panțurescu. Printre cei care și-au exprimat revolta sunt si câțiva consilieri locali, unul dintre aceștia fiind chiar coleg de partid cu primarul Panțurescu. „Oare se simte bine, acum , primarul știind că acea famile s-a rugat ani de zile de le să rezolve situaația cu puntea? Chetuiesc banii pe alte prostii în loc să rezolve adevaratele probleme ale cetățenilor”, ne-a declarat unul dintre consilierii locali.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

Alocații majorate începând cu luna aceasta! Cu cât vor primi, în plus, părinții

Publicat

in

sursa foto:  romaniatv.net

    Alexandra Pătrașcu, redactor

  • 07.02.2023

Alocațiile pentru copii s-au majorat la începul acestui an cu aproape 14%, valoarea inflației anunțate de Institutul Național de Statistică (INS) pentru 2022. Primele alocații mărite vor intra pe carduri chiar de miercuri, 8 februarie 2023

Începând din această lună, alocațiile pentru copii vor avea următoarele valori:

  • 683 de lei – pentru copiii cu vârsta de până la doi ani (sau de până la trei ani, în cazul copiilor cu dizabilități);
  • 277 de lei – pentru copiii cu vârsta între doi și 18 ani (precum și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale);
  • 683 de lei – pentru copiii cu dizabilități cu vârsta între trei și 18 ani.

COMENTEAZĂ

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Ministrul Marcel Boloș, după transmiterea declarațiilor de cheltuieli din ianuarie: ‘Cadrul Financiar Multianual 2014-2020 ne-a adus deja peste 26 miliarde de euro și tragem să salvăm până la ultimul cent pe care îl putem obține’

Publicat

in

Astfel, Autoritatea de Management a Programului Operațional Infrastructură Mare a transmis declarații de cheltuieli în valoare de 104 milioane euro, Autoritatea de Management a Programului Operațional Competitivitate – 21 milioane euro, Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional – 52 milioane euro și Autoritatea de Management a Programului Operațional Capacitate Administrativă – 7 milioane euro.

„Ne-am asumat că vom aduce anul acesta rata de absorbție cât mai aproape de 100%, fără să ne permitem să acceptăm mai puțin de 95%. Începutul ne face să fim optimiști că vom reuși ceea ce ne-am propus, după ce am senat în 30 de zile peste 600 contracte de finanțare, în valoare de aprox. 257 milioane euro. Ele se adaugă celor peste 2.300 semnate anul trecut. Cel mai important este că impactul proiectelor pe care le finanțăm prin aceste programe operaționale se regăsește atât în economie, prin sprijinul pe care l-am acordat mediului de afaceri, cât și în calitatea vieții din mediile rural și urban, prin investițiile în infrastructura de transport, în extinderea rețelelor de apă și apă uzată, în energie verde sau în domenii precum educație sau sănătate”, a precizat ministrul Marcel Boloș.

În ceea ce privește execuția Cadrului Financiar Multianual 2014-2020, până la această dată, sumele totale primite de la Comisia Europeană, reprezentând prefinanțări și rambursări, aferente programelor finanțate din FESI (PO Infrastructură Mare, PO Competitivitate, PO Regional, PO Capacitate Administrativă, PO Asistență Tehnică, PO Capital Uman, PN Dezvoltare Rurală, PO Pescuit și Afaceri Maritime) și din FEAD (POAD) se situează la aprox. 26,1 miliarde euro (6,2 miliarde euro de la începutul anului 2022 până în prezent, din care 180 milioane euro în anul 2023), ceea ce reprezintă aprox. 74% din alocarea UE aferentă acestor programe.

Peste 15.000 de contracte cu beneficiarii

În plus, s-au rambursat de către Comisia Europeană aprox. 12,55 miliarde euro pentru plăți directe în agricultură (1,86 miliarde euro de la începutul anului 2022 până în prezent).

Autoritățile de management au semnat 15.358 contracte de finanțare  cu beneficiarii, cu o valoare totală de aprox. 47,4 miliarde euro, iar plățile totale către beneficiari în cadrul contractelor semnate însumează aprox. 20,1 miliarde euro.

Sumele solicitate Comisiei Europene sunt de aprox. 16,9 miliarde euro (5,02 miliarde euro de la începutul anului 2022 până în prezent). Din acestea, CE a efectuat rambursări de aprox. 14,94 miliarde euro: 4,4 miliarde euro de la începutul anului 2022, din care 180 milioane euro în anul 2023.

Până în prezent, în cadrul exercițiului financiar 2014-2020 nu au fost dezangajate sume aferente programelor operaționale, întrucât valoarea aplicațiilor de plată transmise CE a acoperit necesarul de cheltuieli, se arată în comunicatul transmis de MIPE.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend