Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU privind situația din Sudan este aşteptată marţi

Publicat

in

Consiliul de Securitate al ONU ar urma să ţină marţi după-amiază o şedinţă de urgenţă cu uşile închise privind lovitura de stat din Sudan, au indicat luni surse diplomatice pentru AFP preluat de agerpres.

Această sesiune a fost solicitată de şase ţări occidentale, Marea Britanie, Irlanda, Norvegia, Statele Unite, Estonia şi Franţa, au precizat sursele.
În cursul unei videoconferinţe de presă de la Khartoum cu jurnalişti la New York, reprezentantul ONU în Sudan, germanul Volker Perthes, a făcut cunoscut că se aşteaptă să expună marţi Consiliului noua situaţie din Sudan.

El şi-a exprimat speranţa ca cei 15 membri ai acestuia să dea din nou dovadă de unitate, subliniind că declaraţiile lor au fost în ultimii doi ani luate “mai degrabă în serios” de actorii sudanezi.

Membrii Consiliului iau în considerare să le ceară partenerilor să adopte o declaraţie comună, potrivit surselor diplomatice. Aceasta nu ar merge, totuşi, până la condamnarea loviturii de stat, aşa cum a făcut cu fermitate secretarul general al ONU, Antonio Guterres, ci s-ar limita la a evoca îngrijorarea Consiliului de Securitate.

Obiectivul este de a obţine adeziunea tuturor membrilor Consiliului, a precizat pentru AFP un diplomat, dar nu este sigur că Rusia şi China o vor aproba.

În cursul zilei de luni, Moscova s-a delimitat de dezaprobarea internaţională generală, considerând că puciul este “rezultatul logic al unei politici eşuate” însoţită de “o ingerinţă străină de amploare” care ignoră “disperarea şi situaţia deplorabilă a majorităţii populaţiei”.

Întrebat despre reacţiile internaţionale, Volker Perthes a subliniat că criticile au fost foarte puternice din partea Statelor Unite şi Europei, dar mult mai măsurate din partea ţărilor vecine care se tem mai ales pentru stabilitatea regiunii.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Igor Dodon este nemul’umit de noul guvern și amenință cu proteste: Poporul trebuie să decidă în privința protestelor

Publicat

in

De

Liderul PSRM, Igor Dodon vine cu noi critici la adresa guvernării după ce Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul ce vizează majorarea graduală a vârstei de pensionare de la 1 ianuarie 2022.

Igor Dodon califică inițiativa PAS drept un genocid social în condițiile în care speranța de viață în rândul cetățenilor Republicii Moldova este mai redusă față de statele europene. El spune că nemulțumirea oamenilor ar putea duce la izbucnirea protestelor în masă, transmite IPN.

Fostul președinte al Republicii Moldova s-a arătat critic la adresa politicilor sociale promovate de partidul de guvernare, menționând că majorarea pensiilor cu care se laudă PAS este acoperită integral de inflație. Mai mult, potrivit lui Igor Dodon, majorarea vârstei de pensionare și anularea indexării pensiilor de două ori pe an, în aprilie și octombrie, va aduce bătrânii din Republica Moldova în pragul disperării.

„Politica socială a PAS-ului nu poate fi numită altfel, decât genocid social. Ei le-au promis pensionarilor pensii mai mari, dar ei n-au menționat că prețurile vor crește de două ori la toate produsele și serviciile. Tot ce am reușit noi să facem în 2 ani de zile, ei au anulat. Este vorba despre vârsta de pensionare, indexarea pensiilor și ajutorul acordat de două ori pe an vârstnicilor. În 2016, Plahotniuc a decis majorarea graduală a vârstei de pensionare până la 63 de ani atât pentru femei cât și pentru bărbați. Noi am reușit să anulăm această lege. Pentru că la noi oamenii, din păcate, nu ajung până la vârsta de pensionare. Problema trebuia pusă altfel, nu să fie redus numărul de pensionari, ci să fie majorat bugetul, astfel încât să fie achitate mai multe pensii”, a spus Igor Dodon, în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune Primul în Moldova.

Igor Dodon spune că în timpul vizitelor sale în teritoriu, oamenii se arată dezamăgiți de guvernarea PAS. Totuși, potrivit lui, dacă vor fi organizate proteste antiguvernamentale, acestea nu vor avea apartenență politică.

„Poporul trebuie să decidă în privința protestelor. Iar protestele trebuie să fie fără apartenență politică. Nu socialiștii trebuie să organizeze proteste, ci oamenii. Dacă protestele vor fi organizate de noi, oamenii vor spune că dorim să accedem din nou la putere. Noi nu excludem eventualitatea protestelor, dar ele vor avea loc atunci când poporul își va dori acest lucru”, a spus Igor Dodon.

De la 1 ianuarie 2022, vârsta standard de pensionare pentru bărbați va fi de 63 de ani. Pentru femei vârsta de pensionare la 1 ianuarie 2022 va fi de 59 de ani și 6 luni și va crește cu 6 luni în fiecare an până în 2028.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Protestul polițiștilor: ‘Nu mai amendăm niciun român de la 1 decembrie’

Publicat

in

De

Președintele sindicatului Europol Cosmin Andreica din cadrul Poliției Române a anunțat că de la data de 1 decembrie, în semn de protest, oamenii legii nu vor mai amenda niciun român.

Vezi si: Sindicaliștii din Poliție ies în stradă: în Statul de drepți al lui Iohannis legea este facultativă

Protestul are în vedere legea salarizării. Andreica a făcut apel la toți polițiștii din țară să fie mai empatici și să aplice doar avertismente scrise sau verbale. De asemenea, în perioada 13-15 decembrie, se anunță un protest de amploare în fața prefecturilor din toată țara.

„Da, este una din formele de protest. Am gândit forme de protest la care să participe toţi poliţiştii, chiar dacă nu vor fi în stradă, ci la locul de muncă. Protestăm pentru faptul că în România, din păcate, noi ne temem că nu va fi aplicată legea salarizării, pentru că şi anul trecut înainte cu câteva zile de Anul Nou a venit premierul Cîţu cu acea Ordonanță 226 prin care a suspendat aplicarea Legii salarizării din 2017, care au votat-o toate partidele care se află în acest moment la guvernare”, a declarat Cosmin Andreica, la Antena3.

„De la 1 Decembrie recomandarea noastră către poliţişti este să fie mai empatici cu cei care încalcă legea contravențională şi să aplice avertismente scrise şi verbale. În 13-15 decembrie vom protesta în faţa prefecturilor din toată ţara. În 16 decembrie vom fi în faţa MAI unde vom protesta. În 17 decembrie, în premieră, vom protesta în faţa partidelor de guvernământ PSD, PNL, UDMR având o singură revendicare: aplicarea legii salarizări începând cu 1 ianuarie 2022. Dacă acest lucru nu se va întâmpla colegii noştri deja strâng notificări pe care le vom depune la angajator prin care vom refuza să mai efectuam ore suplimentare”, a spus Andreica.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend