Conecteaza-te cu noi

LIFESTYLE

Remedii împotriva stresului: cum restabilim echilibrul fizic şi psiho-emoţional

Publicat

in

Ni se întâmplă des să ne confruntăm cu stresul, mai ales că trăim într-o lume agitată în care încercăm să găsim soluţii care să ne aducă instant liniştea. Să nu uităm că, până la urmă, stresul nu ocoleşte pe nimeni şi, din păcate, viaţa se derulează într-un ritm alert, iar responsabilităţile multiple ne fac să trăim pe repede înainte. Foarte important este să luăm o pauză pentru a restabili echilibrul, atât fizic, cât şi în plan psiho-emoţional. Suzana Pretorian, medic specialist în balneologie recomandă câteva terapii cu rol antistres.

Relaxare cu ajutorul masajelor

Masajul ne ajută să ne relaxăm musculatura şi articulaţiile, dar totodată, prin eliberarea aproape instantanee de oxitocină, hormonul armoniei individuale şi sociale, ne ajută să ne relaxăm psihic. Doar gândiţi-vă la acel moment în care vă deconectaţi de stresul cotidian şi aveţi timp pentru dumneavoastră. Oxitocina are efect analgezic, de activare a circulaţiei şi induce relaxarea şi starea de bine, de calm. Datorită efectului instant, masajul este remediul ideal antistres. În plus, !meniul! este unul foarte generos, de la masajul medical, la masajul thailandez, cu pietre vulcanice, ulei cald etc.

Împachetările cu nămol

Împachetările cu nămol produc relaxarea musculo-articulară profundă şi de durată, dar şi relaxarea psihică, mulţumită temperaturii (cca 42 gr C), a compoziţiei şi modului de aplicare. Compoziţia nămolului poate conţine cantităţi crescute de clorură de sodiu cu efect de resorbţie a edemelor, activare a circulaţiei, în timp ce substanţele organice conţinute induc virarea spre o stare de calm şi relaxare. În urma a cca 5 şedinţe, efectul de reglare neuro-vegetativă şi antistres se poate menţine undeva la şase luni. În plus, pielea rămâne catifelată, hidratată şi îşi recâştigă elasticitatea.

Băi în apă sărată

În cazul apei sărate hiperconcentrate, efectele generale sunt asemănătoare nămolului, la care adăugăm şi efectul imersiei în apă. Astfel, efectul acesteia este de reechilibrare a zonelor deficitare sau supraîncărcate electromagnetic ale corpului, prin mecanism ionic şi osmotic.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Arafat, reacție despre creșterea numărului de infectări cu COVID-19: ‘Este un semnal că situația nu este sub control’

Publicat

in

De

sursa foto:  romania-insider.

Raed Arafat, a reacționat cu privire la creșterea alarmantă a numărului de infectări cu COVID-19 în ultimele 24 de ore.

”Creșterea cazurilor de persoane infectate de joi ar trebui să ne atragă atenția. Trebuie să urmărim ce se întâmplă în următoarele zile, care va fi situația. Este un semnal că situația nu este sub control, așa cum ne-am dorit noi și că trebuie să fim foarte atenți în respectarea regulilor de distanțare fizică care se solicită populației de către noi, autoritățile.”,a spus Arafat.

El a reiterat că trebuie să lucrăm împreună pentru a nu reveni la restricțiile anterioare.

”Trebuie să lucrăm împreună pentru a împiedica o posibilitate pe care nimeni nu o vrea și anume să revenim la un număr mare de cazuri și să fie obligatoriu să se mai ia unele măsuri, din nou. Chiar dacă sunt măsuri de relaxare care au fost luate și care sunt binemeritate pentru cei care au stat acasă și au suportat ce s-a întâmplat până acum și au suportat măsurile de restricții care au fost, trebuie să avem grijă mare în respectarea regulilor mai departe – purtarea măștii, distanțarea, toate regulile astea de igienă pe care noi le-am făcut cunoscute”, a mai declarat secretarul de stat.

Arafat a menționat ce măsuri nu vor intra în vigoare după 15 mai

„Poate că nu e bine să ne așteptăm la activități în masă în spații inchise, la activități cu un număr foarte mare de participanți în spații deschise. De exemplu, poate cinematografele sau teatrele nu vor fi la capacitate maximă din 15 iunie. Poate anumite competiții se vor face cu un număr limitat de spectatori. Dar ce nu va fi cu siguranță sunt manifestațiile în număr mare. Aici vorbim de săli de cinema, săli de spectacole, festivaluri cu un număr mare de oameni în exterior”.

Dă undă verde la vacanțe din iulie

Raed Arafat a adăugat că „este foarte probabil” ca de la 15 iunie românii care vin din Grecia și Bulgaria să nu mai fie obligați să stea 14 zile în izolare la domiciliu, dar totul depinde de cum va evolua numărul de cazuri, conform Antana3.

Întrebat ce i-ar spune unui prieten care-l întreabă dacă să-și facă rezervare pentru vacanță în luna iulie, Raed Arafat a declarat: „Pentru luna iulie? Eu as zice ca da, sa-si faca rezervare. Pentru luna iulie, daca nu avem schimbari radicale, este o luna care probabil va fi foarte OK pentru a face rezervari si a planifica vacanta”.

Citește și:

Sebastian Ghiță dă lovitura! Sistemul judiciar din România, pus la pământ. Dosarul se va rejudeca de la zero

Pensiile vor fi recalculate! Cine beneficiază de măriri

E oficial! Amenzi sau închisoare pentru cei care încalcă această lege

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Alexandru Rafila, trage semnalul de alarmă pentru toamnă: ‘Să fim pregătiți’

Publicat

in

De

Doctorul Alexandru Rafila precizează că autoritățile române au procedat bine când au decis să mențină școlile închise și că trebuie luate măsuri astfel încât să nu apară noi îmbolnăviri în septembrie, când începe noul an școlar.

Autorităţile din Israel au decis să închidă 15 şcoli în urma unui nou val de îmbolnăviri. Asta după ce în urmă cu o lună, pentru că numărul celor recuperați l-a depășit pe cel al celor infectaţi, au luat hotărârea să repornească economia şi, odată cu ea, şi şcolile.

Profesorul Alexandru Rafila spune că autorităţile din România au procedat corect când au decis să menţină şcolile închise, şi că astfel de situaţii precum cea din Israel pot fi ţinute sub control dacă se respectă strict anumite reguli.

„Este o măsură raţională să închizi şcolile, dar nu putem să continuăm aşa la nesfârşit. Sunt două elemente care trebuie luate în considerare. Să le închizi atunci când e momentul potrivit, să nici nu întârzii, dar să nici nu grăbeşti închiderea şcolilor, de exemplu, dacă nu există niciun fel de transmitere comunitară, şi al doilea element este pregătirea şcolilor pentru deschiderea anului şcolar, încât chiar dacă în luna septembrie o să avem valori mici de transmisibilitate ale bolii, să fim pregătiţi ca să nu apară incidente asemănătoare cu cele din Israel, să punem mai puţini elevi în clasă, să decalăm programele, să introdcem măsuri igienice stricte, astfel încât să avem lucrurile cât de cât sub control în sezonul rece.

Opinia mea este că autorităţile vor lua decizia să închidă şcolile acolo unde apar astfel de probleme, nu ar trebui să existe o măsură generală pentru că dacă infecţia va fi ţinută sub control la nivel național atunci măsurile trebuie să fie delimitarea transmiterii, închiderea focarelor”, a spus Alexandru Rafila.

Profesorul a explicat că autoritățile din Israel au luat măsuri care să limiteze apariția de noi cazuri.

„Israelul are un set de măsuri foarte bine puse la punct în ceea ce priveşte controlul infecţiei, au introdus un soi de algoritm care permite ca unii cetăţeni veniţi din alte ţări să intre în Israel fără măsuri de izolare, de carantinare, aceste măsuri se referă la o rată limitată de transmitere în ţara din care provin acele persoane, se referă la capacitatea de diagnostic din ţara de provenienţă a celor care vor să călătorească în Israel, şi, în plus cota de persoane care este posibil să intre în Israel este raportată la numărul total al celor care au călătorit anul trecut, deci au nişte măsuri care să limiteze practic apariţia de noi cazuri”, a mai spus Alexandru Rafila.

Citește și:

Pensiile vor fi recalculate! Cine beneficiază de măriri

E oficial! Amenzi sau închisoare pentru cei care încalcă această lege

Alertă pentru Guvern: Pensionarii MAI care dețin puterea în Transelectrica! Contracte pentru Sebastian Ghiță și pentru baronul PSD, Niculae Bădălău

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend