Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

REFACEREA GĂRII REGALE din CURTEA DE ARGEȘ, BLOCATĂ de TERMOPANE – În 30 ani, doar Traian Băsescu a renovat gara

Avatar

Publicat

in

Renumita gară regală din Curtea de Argeș , o bijuterie arhitectonica rară inaugurata chiar de regele Carol I acum mai bine de 100 de ani, va mai rămâne înca cel puțin un an în paragina. Asta pentru că mult trâmbițatul proiect de restaurare a fost respins de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii în decembrie 2020 şi va trebui modificat. În motivarea deciziei, reprezentanţii Comisiei au considerat, printre altele, că intervenţiile propuse în proiectul trimis de către sucursala regională Craiova a CFR „sunt generice şi neadecvate pentru restaurarea unui monument istoric”, precum „injecţia cu mortar de ciment” sau tâmplăria „completată cu geam termoizolator”. Mai simplu, s-a propus înlocuirea tâmplăriei actuale cu geamuri termopan, fapt de neconceput pentru membrii Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii. Acesta a fost și motivul pentru care Direcţia Patrimoniu Cultural din cadrul Ministerului Culturii a cerut refacerea studiului istoric. De asemenea, s-a solicitat ca proiectul de restaurare a Gării Regale Curtea de Argeş- care va ajunge din nou pe masa Comisiei cel mai probabil în luna februarie, să aibă la bază principiul intervenţiilor minimale.

Gara la inmormantarea regelui Carol II in ianuarie 1939.

Reamintim ca s-a ajuns aici după multe promisiuni electorale dar și după cinci licitaţii organizate pe parcursul a aproape doi ani și la care nu s-a prezentat vreo firmă. Așa cum ziarul nostru relata, anul trecut, în luna mai, sucursala Regională de Căi Ferate Craiova şi societatea SM General Invest Slatina au încheiat, în sfârșit, un contract în valoare de 167.445 lei, fără TVA, pentru elaborarea expertizei tehnice şi a documentaţiei tehnico-economice (DALI), etapă premergătoare celei de-a doua proceduri de licitaţie, şi anume elaborarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor de reparaţii la clădirea gării din Curtea de Argeş. Termenul de predare a expertizei tehnice, a DALI, inclusiv obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire este de 12 luni, asta însemnând că expertiza tehnică ar trebui să fie gata cel târziu în luna mai a acestui an. După această etapă, respectând pașii legali și termenele aferente, inclusiv refacerea și avizarea proiectului de reabilitare , luvrările de refacere a gării din Curtea de Argeş ar urma să înceapă abia la începutul anului 2022.

UMEZEALA MUSTEȘTE ÎN PEREȚII ÎNCĂRCAȚI DE ISTORIE

Așadar, nici acum după decenii de ignoranță și promisiuni electorale in rafală, nimeni nu pare interesat in a reda valoare si grandoarea de alta data a ceea ce multi numesc cea mai frumoasa gara din Romania si una dintre cele mai frumoase gari regale din Europa. Ba, mai mult, conform motivării Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii, se pare ca cineva vrea să o transforme într-un kitsch care să atenueze la maxim valoarea sa istorică. Redactorii ziarului nostru au scris aproape anual despre starea de degradare continua a garii, am facut demersuri la autoritatile competente insa nimeni nu a trecut de la stadiu de vorbe si promisiuni la cel al faptelor. Zilele trecute am fost acolo si ceea ce am gasit arata modul in care autoritatile inteleg sa pastreze valorile. Cat despre conservare nici nu poate fi vorba. Tencuiala a inceput sa cada de pe pereti pe suprafete foarte mari, zugraveala si vopseaua de pe elementele din caramida sau lemn s-a scorojit, acoperisul este gaurit in mai multe locuri iar in superba sala de asteptare s-a infiltrat apa si mucegaiul.  La fiecare ploaie unul dintre angajatii garii mai pune cate un vas ca sa colecteze apa care patrunde din belsug prin acoperis. De asemenea, avand in vedere ca exista pericolul ca bucati din tavan sau  elementele ceramice superbe sa cada in orice moment, sala de asteptare este permanent incuiata, oprindu-se astfel accesul calatorilor in interior.

De necrezut dar… Traian Basescu a ordonat si a refacut gara in 1998

Superba gara regala e află in proprietatea SNCFR, este în conservare si de ea s-a ocupat pana in data de 14 iunie 2016 o firma privata din Brasov. Probabil că în conservare sunt numai documentele, nu şi obiectul lor. Realitatea însă, nu poate fi ticluită sub semnăturile celor însărcinaţi să se ocupe de acest monument istoric, ci ni se relevă de-a lungul peronului, şi de-a latul clădirii, în toată asprimea pustiului ei. De la oamenii de acolo, aflăm că staţia a fost inchiriată de la Regionala Craiova, pe o perioadă de 4 ani, din 14 iunie 2012 până în 14 iunie 2016, de către RC – CF Trans Braşov, o societate comercială cu capital privat, care se ocupă de exploatarea şi întreţinerea infrastructurii neinteroperabile. Autoritatile locala si nici reprezentantii Casei regale habar n-au avut, in 2017, ca acel contract expirase si puteau interveni pentru a prelua in administrare gara.

Sa amintim totusi ca in judetul aflat de mai bine de 3 decenii sub dominatia rosie a PSD, in 1999 s-a sarbatorit implinirea a 100 de ani de cand a fost data in folosinta gara regala, iar la festivitate a fost prezent si ministrul transporturilor de atunci, Traian Basescu. Din ordinul acestuia cladirea a fost renovata atunci, în 1998, iar peroanele curatate pentru ca, la ceas aniversar, gara regala sa straluceasca la adevarata ei valoare. Dupa ce oaspetii au plecat, gara a cazut din nou in aceeasi uitare.
Gara regală, visul urât al autorităţilor, deşertăciunea din tolba Regionalei CFR Craiova.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Ultim moment! Tânărul care s-a aruncat de pe clădirea căminului din Sectorul 2 a murit

Avatar

Publicat

in

De

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Ministrul Educației anunță noi reforme: ‘Trebuie să ai conduceri în școli selectate pe criterii relevante și obiective’

Avatar

Publicat

in

De

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că că toate posturile de director vor fi scoase la concurs: ”Obiectivul este să reușim acest lucru înainte de vacanța de vară. Tot. Director, directori adjuncți”.

”Trebuie să ai conduceri în şcoli selectate pe criterii relevante şi obiective. Pentru asta trebuie să ai organizate concursuri pentru directorii de şcoli. Este un element esenţial, dacă vrei să faci evaluare. Pentru că, în orice sistem, directorul unei şcoli va fi implicat în evaluarea cadrelor didactice pe criterii de performanţă, legate de criteriile de performanţă ale elevilor”, a declarat, joi, la Europa FM, Sorin Cîmpeanu.

Întrebat dacă urmează un proces de scoatere la concurs a tuturor posturilor de directori, Cîmpeanu a afirmat: ”Cu siguranţă da”, precizând că şi posturile care au fost ocupate prin concurs sunt vizate, conform news.ro.

”Obiectivul este să reuşim acest lucru înainte de vacanţa de vară. Tot. Director, directori adjuncţi”, a mai declarant ministrul.

Citește și:

Scandalos! Sporuri uriașe pentru angajații de la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Cum s-a permis acest lucru

EXCLUSIV Dedesubturile schimbării radicale făcute în Ministerul de Interne! Dumitru Coarnă: ‘Bode a majorat schema să-i facă loc Irinei Alexe’

EXCLUSIV Prima reacție a lui Traian Berbeceanu, după ce a fost eliberat din funcția de prefect al Capitalei: ‘Consider că mi-am făcut datoria față de bucureșteni’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend