Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Reacția lui Mihai Fifor după ce i s-a cerut demisia: ‘E treaba lor. Nu au decât să îşi facă programul’

Avatar

Publicat

in

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, spune că e treaba Opoziţiei să speculeze orice neînţelegere, el subliniind că declaraţiile sale referitoare la baza de la Deveselu au fost “o eroare de înţelegere”.

 “E treaba lor. Nu au decât să îşi facă programul. Nu am ce să comentez la chestia asta. Am spus-o şi îmi menţin punctul de vedere fără niciun fel de problemă. Efectiv a fost o eroare de înţelegere, în ultimă instanţă. Nu cred că vreodată cineva ar putea să creadă că am putea să declarăm că la Deveselu se află rachete balistice sau că, după 11 luni de mandat, ministrul Apărării nu ştie ce se află la Deveselu. Pur şi simplu a fost o eroare de înţelegere. Eu am spus că baza de la Deveselu, care se ocupă cu rachetele balistice, pentru că, până la urmă, scutul de la Deveselu asta are ca menire principală, acolo sunt rachetele interceptoare. Sunt lucruri tehnice pe care le cunoaştem şi despre care nu am vorbit până acum. Aseară a fost efectiv o eroare de înţelegere, nimic mai mult”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, ministrul Mihai Fifor, întrebat despre solicitările venite din partea Opoziţiei de a demisiona din funcţie.
El a precizat că “rolul Opoziţiei este să facă aceste chestiuni”.
“Chiar nu înţeleg astfel de lucruri. Cred că avem treabă foarte multă de făcut. Mă întreb de ce nu am avut astfel de reacţii şi atunci când am reuşit să realizăm lucruri extraordinar de frumoase pentru această ţară la Summitul NATO de la Bruxelles şi, mă rog, foarte multe alte chestiuni. Rolul Opoziţiei este să facă aceste chestiuni. E treaba dânşilor”, a completat Fifor.

Într-o emisiune, marţi seara, la Antena 3, ministrul Mihai Fifor a declarat: “Cum ar putea să fie vreodată preşedintele Putin încântat de faptul că în România avem baza militară de la Deveselu, cu rachetele balistice, cum ar putea vreodată preşedintele Putin să fie încântat că avem baza de la Mihail Kogălniceanu populată cu militari americani şi noi insistăm în continuare faţă de SUA în parteneriatul strategic să asigurăm permanenţa militarilor americani pe teritoriul românesc?”.

Miercuri, preşedinţii PNL şi USR, Ludovic Orban, respectiv Dan Barna, precum şi fostul şef al statului Traian Băsescu i-au solicitat lui Fifor să demisioneze din funcţie.

“Ministrul Apărării, Mihai Fifor, trebuie să demisioneze din funcţie întrucât gafa lui referitoare la rachetele balistice creditează o interpretare politică anti-NATO. Ministrul Fifor ar trebui să ştie că la acest nivel, din această funcţie, nu te joci cu vorbele”, a spus Ludovic Orban.

La rândul său, Dan Barna a scris pe Facebook: “O declaraţie suficientă cât să confirme, cu iresponsabilitate, toată retorica războinică a Rusiei împotriva României şi a NATO. Mihai Fifor trebuie să demisioneze urgent! Îi cer demisia!”.

Şi fostul preşedinte Traian Băsescu, senator PMP, a opinat că Fifor ar trebui să plece din Guvern în urma afirmaţiilor acestuia cu privire la baza militară de la Deveselu, pe care le consideră ca având darul “de a decredibiliza România şi SUA în faţa propriilor aliaţi”.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Românii infectați REFUZĂ să se mai ducă la medic, din cauza stigmatului social: Beatrice Mahler vorbește despre noua situație ciudată

Avatar

Publicat

in

De

Directorul Institutului ”Marius Nasta” din Bucureşti, Beatrice Mahler, a tras un semnal de alarmă privind persoanele infectate cu noul virus, dar care nu se prezintă la medici, iar motivul principal este stigmatul. Mahler afirmă că, în lipsa unor anchete epidemiologice, s-ar putea ajunge la un nou val de îmbolnăviri.

Beatrice Mahler este de părere că noua tulpină de coronavirus trebuie să ne pună în gardă, având în vedere informaţiile potrivit căreia aceasta se transmite mai uşor şi are o mortalitate mai mare.

Citește și: Mesaj de la Muntele Athos, în privința vaccinului anti-Covid: ‘Este produs forțat, în condițiile în care lipsesc încă multe informații despre biologia coronavirusului’

”La început am avut doar informaţia că se transmite mai uşor, noua tulpină, acum ştim că mortalitatea este mai mare. Este de aşteptat ca atunci când apare o tulpină nouă, informaţiile despre ea să vină treptat, iar acest lucru trebuie să ne pună în gardă şi pe noi şi să ne facă atenţi şi să ne facă responsabili pentru că povestea coronavirus nu s-a încheiat”, a declarat Beatrice Mahler la Digi24, vineri seară.

Potrivit directorului Institutului ”Marius Nasta”, soluţia pe termen mediu şi scurt este purtarea măştii, distanţarea fizică, iar pe termen lung, vaccinul. Beatrice Mahler este de părere că regulile din prezent ar trebui să mai fie valabile şi pentru următorul an.

Citește și: Valeriu Gheorghiță: Nu cred că anul viitor vom mai avea o altă campanie de vaccinare

”În acest moment trebuie să ne gândim la două soluţii, soluţii pe termen mediu şi scurt sunt purtarea măştii, regulile pe care le cunoaştem şi ele trebuie să rămână reguli de aur pentru următorul an, însă vaccinul vine ca o soluţie terapeutică, prima şi singura din acest moment, pentru infecţia SARS CoV-2. Cu siguranţă, în momentul în care o mare parte dintre noi vom fi vaccinaţi, speranţa unei vieţi normale este cea care cred că trebuie să ne motiveze pe toţi să mergem către această soluţie”, a mai declarat Beatrice Mahler.

Directorul de la ”Marius Nasta” a mai adăugat că în acest moment sunt paturi libere în spitalul pe care îl conduce, inclusiv pe Secţia de Terapie Intensivă.

Citește și: Raed Arafat: ‘Pentru școli ultima analiză se va face la începutul lui februarie pentru a decide definitiv care va fi abordarea’

”În acest moment lucrurile sunt într-o direcţie bună, aş putea spune, cel puţin la Institutul Marius Nasta avem paturi libere atât în Secţie, cât şi în Secţia de Terapie Intensivă. Pot spune că nu am avut această situaţie de la sfârşit de august, început de septembrie. E o direcţie bună şi mi-aş dori să păstrăm ceastă direcţie. Sper că lucrurile vor rămâne în acest platou şi că existent, pentru că deja ştim că această tulpină din Marea Britanie se găseşte şi în România şi are transmitere comunitară, nu va avea în perioada următoare un impact important asupra creşterii numărului de cazuri. În acest moment, însă, da, avem un număr mai mic de cazuri, e adevărat că din cazurile internate, 80 la sută sunt pacienţi cu forme severe, pentru că în acest moment vin în spital persoanele care într-adevăr, nu au altă soluţie terapeutică, sunt multe care amână momentul internării. În terapia intensivă avem câteva locuri, puţine, dar ele există şi îţi permiţi să manageriezi situaţia fără să fii speriat că starea unui pacient din Secţie se va deteriora şi nu mai sunt paturi în terapia Intensivă. Lucrurile sunt, pot să spun, într-o direcţie bună. Mi-aş dori să putem păstra această linie”, a mai declarat Mahler.

Citește și: Mesaj de la Muntele Athos, în privința vaccinului anti-Covid: ‘Este produs forțat, în condițiile în care lipsesc încă multe informații despre biologia coronavirusului’

Întrebată dacă ar fi recomandat măsurile de relaxare în Capitală, după scăderea incidenţei cazurilor de COVID-19, Beatrice Mahler a declarat că o îngrijorează mai tare persoanele pozitive la SARS CoV-2 care nu se prezintă pentru a fi testate şi luate în evidenţă.

”Pe mine mă îngrijorează un aspect: persoanele care se prezintă la Institutul Marius Nasta pentru a fi testate sunt foarte puţine. Oamenii nu mai vin pentru test când sunt simptomatici, oamenii stau acasă simptomatici şi ajung să vină când au o insuficienţă respiratorie pe care ei o resimt ca şi stare de boală avansată. Ştiu sigur că sunt persoane care stau la domiciliu, cu simptomatologie de infecţie SARS CoV-2 şi nu solicită testare pentru că ei oricum ştiu ce diagnostic au”, a declarat Beatrice Mahler.

Citește și: Valeriu Gheorghiță: Nu cred că anul viitor vom mai avea o altă campanie de vaccinare

Stigma este principalul motiv, spune Mahler.

”Din punctul meu de vedere, cel mai important motiv este stigma pentru că în momentul în care ai SARS CoV-2 şi spun asta din povestea colegilor mei care au trecut prin această boală, stigma cu care i-au tratat vecinii şi prietenii a fost extrem de impactantă pe viaţa lor şi pe trauma resimţită. Şi atunci preferă să se retragă, să treacă prin boală singuri, apoi să iasă fără să ştie lumea că ei au fost bolnavi. Există riscul ca, nefiind declanşată ancheta epidemiologică, o parte din prietenii şi cunoscuţii lor care nu sunt informaţi să fie bolnavi şi să nu ştie de unde s-au îmbolnăvit. Şi atunci putem să ne aşteptăm la o explozie de cazuri care să nu ştim de unde vine. Acesta este riscul pe care îl văd în acest moment”, a precizat Beatrice Mahler.

Citește și: Raed Arafat: ‘Pentru școli ultima analiză se va face la începutul lui februarie pentru a decide definitiv care va fi abordarea’

Directorul Institutului ”Marius Nasta” a adăugat că simţul civic trebuie să predomine, iar cel care a trecut prin boală trebuie ajutat să se reintegreze în societate.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Joe Biden face previziuni cutremurătoare: SUA vor avea 600.000 de morți, față de cei 400.000 de acum

Avatar

Publicat

in

De

Preşedintele american, Joe Biden, a estimat vineri că pandemia de COVID-19 va face mai mult de 600.000 de victime în Statele Unite, notează AFP, potrivit Agerpres.

Citește și: Valeriu Gheorghiță: Nu cred că anul viitor vom mai avea o altă campanie de vaccinare

“Suntem la 400.000 de morţi şi ar urma să ajungem la mai mult de 600.000”, a declarat noul lider de la Casa Albă.

Citește și: Raed Arafat: ‘Pentru școli ultima analiză se va face la începutul lui februarie pentru a decide definitiv care va fi abordarea’

“Sunt familii cărora le este foame”, a continuat el înainte de a semna o serie de decrete vizând lupta împotriva crizei alimentare care afectează milioane de americani. “Trebuie să acţionăm”, a adăugat el.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend