NATIONAL
Reacția lui Dan Petrescu după înfrângerea suferită de CFR Cluj în derbiul cu FCSB

Publicat
acum 4 luniin
De
adminFCSB a câștigat cu 1-0 pe terenul celor de la CFR Cluj, golul fiind înscris de Malcom Edjouma la una dintre ultimele faze. La finalul partidei, Dan Petrescu a afirmat că rezultatul nu corespunde cu ceea ce s-a întâmplat pe teren.

Dan PetrescuFoto: Stuart Wallace/BPI / Shutterstock Editorial / Profimedia
Dan Petrescu, supărat după CFR Cluj vs FCSB 0-1
Antrenorul campioanei en-titre a declarat că echitabilă ar fi fost o remiză, având în vedere desfăşurarea jocului.
„E clar că sunt supărat. O primă repriză în care FCSB a fost mai bună, a avut mai multe ocazii. Mi s-a părut că era meciul cu Slavia Praga. Și ei au venit peste noi, ne-au atacat, ne-au surprins cu pressing, iar noi am fost moi, de nerecunoscut. La pauză am vorbit puţin şi am arătat bine în repriza a doua.
Nu ţin minte vreo ocazie a lui FCSB, dar, dacă n-am băgat-o noi în poartă, au dat ei un gol din nimic, pur şi simplu! Ăsta e fotbalul. Noi am avut cu Yeboah singur cu portarul, dacă îi dădea pasă lui Deac câştigam noi. Tot timpul cu FCSB sunt meciuri strânse.
Eu zic că FCSB a fost mai bună în prima repriză, iar noi în a doua. Un egal era corect. În primele meciuri din 2023 nu am luat gol, iar acum am luat în minutul 90.
Acum suntem vulnerabili? Mergem înainte. Mai sunt 16 meciuri de jucat, suntem încă pe primul loc, dar sunt conştient că un 0-0 era mai bun inclusiv pentru moral” – Dan Petrescu, potrivit DigiSport.
La o temperatură de -11 grade Celsius, FCSB-ul a controlat prima parte a jocului din etapa a 24-a a SuperLigii și a irosit mari șanse de a deschide scorul.
Simone Scuffet a avut mai multe intervenții de excepție, iar Ștefan Târnovanu a răspuns în repriza a doua.
Goalkeeper-ul FCSB-ului a intervenit decisiv la ocaziile lui Yeboah, iar pe final, oaspeții au dat lovitura prin Malcom Edjouma (min 88).
Clasament SuperLiga
1. CFR Cluj 50p
2. Farul Constanța 48p
3. Rapid București 45p
4. FCSB 44p
5. Universitatea Craiova 41p
6. Sepsi Sf. Gheorghe 33p
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Poate vrei sa citesti
NATIONAL
Inappropriate public messages launched, says MAE, in context of Hungarian president’s visit to Romania

Publicat
acum 2 minutein
29 mai 2023De
admin
The Ministry of Foreign Affairs announces that it has contacted the Hungarian ambassador in Bucharest after, during the private visit of president Novak Katalin to our country, „inappropriate public messages were launched”, reads a release by the MAE, on Sunday.
According to the source, the reaction came after the public messages sent by the Hungarian Presidency, including on the Facebook page, in the context of the private religious visit she was making in Romania.
NATIONAL
Grevă după grevă: Ceferiștii protestează în fața Ministerului Transporturilor / Ce nemulțumiri au angajații

Publicat
acum 4 minutein
29 mai 2023De
admin
Angajaţii CFR protestează luni, între orele 10.00 – 12.45, lângă Parcul din faţa Ministerului Transporturilor, având mai multe solicitări, printre care aprobarea bugetului la CFR Călători şi CFR Infrastructură şi o salarizare care să ducă la creşterea eficienţei angajaţilor.
“Ceferiştii ies în stradă la mitinguri de protest organizate de Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, în 29.05.2023 şi în 26.06.2023, între orele 10.00-12.45, lângă Parcul din faţa Ministerului Transporturilor şi lângă parcarea din faţa Ministerului Transporturilor pentru că vrem Bugetul aprobat şi Statutul aplicat şi sunt hotărâţi ca să protesteze împreună şi cu celelalte Federaţii Sindicale Feroviare în faţa sediului Guvernului României pentru aprobarea de către Guvernul României a BVC-urilor: CFR Călători şi CFR Infrastructură pe anul 2023 şi pentru aplicarea Legii nr. 195/2020 privind Statutul Personalului Feroviar la Ceferişti de la 01 iulie 2023”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Maxim.
Inappropriate public messages launched, says MAE, in context of Hungarian president’s visit to Romania
Grevă după grevă: Ceferiștii protestează în fața Ministerului Transporturilor / Ce nemulțumiri au angajații
Schimbare majoră decisă de Apple: Generația iPhone 15 va avea porturi USB-C
În țara unde trei oameni din zece sunt știrbi, statul a pus stomatologia în cui. Cum a ajuns România să nu se mai caute la dinți
Greva din învăţământ continuă: ‘Guvernul trebuie să înțeleagă, măcar acum, în al doisprezecelea ceas’ / Solicitările protestatarilor

VIDEO | Autostrada Sibiu-Pitești : Când se va circula pe lotul 5 Pitești – Curtea de Argeș ? Stadiul lucrărilor a ajuns la 35-40 %

VIDEO ȘOCANT! UN ARGEȘEAN STRIVEȘTE UN CÂINE CU BMW-UL DE FIȚE – POLIȚIA SPUNE CĂ DE VINĂ E… PATRUPEDUL

Exporturile Electroargeș SA s-au prăbușit! Cu doar 177 angajați rămași, compania va produce covoare absorbție vibrații

AU VENIT CARDURILE – SUTE DE MAME DIN ARGEȘ VOR PRIMI CÂTE 2000 LEI!

ALELUIA! UN PREOT ŞI-A ÎNŞELAT SOŢIA CU O PREOTEASĂ!

VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC

VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc

VIDEO – ACCIDENT GRAV în ARGEȘ, provocat de un tânăr din Corbi

VIDEO! ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – 3 MAȘINI IMPLICATE

VIDEO | FLAGRANT ÎN ARGEȘ – REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU ÎNȘELĂCIUNI ȘI FRAUDE INFORMATICE
PITEȘTI


VIDEO | PERCHEZIȚII DIICOT la Spitalul Județean Argeș! DOSAR GREU DE DELAPIDARE A BANULUI PUBLIC – VEZI DETALII
La data de 25 mai a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Finanțării...


Mâine se dă start în RALIUL ARGEȘULUI – Cel mai mare eveniment de motorsport din județul Argeș – VEZI PROGRAM COMPLET
De vineri, 26 mai 2023, toți iubitorii de motorsport sunt invitați să participe și să se bucure de spectacolul oferit...


VIDEO | PERCHEZIȚII ÎN ARGEȘ LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC
La data de 25 mai a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog împreună cu procurorii...


ARGEȘ – Percheziții de amploare la samsarii de mașini – O firmă din Argeș a fentat statul cu peste 1 milion lei
PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE EVAZIUNE FISCALĂ ÎN DOMENIUL ACHIZIȚIEI INTRACOMUNITARE DE AUTOVEHICULE La primele ore ale dimineții, polițiștii Serviciului...
Curtea de Argeș


TRAGEDIE ÎN ARGEȘ! A MURIT STRIVIT DE ZIDUL CASEI PĂRINTEȘTI pe care voia să o DEMOLEZE
Pompierii de la Punctul de Lucru Stolnici, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș au fost solicitați...


VIDEO – Accident grav cu 4 victime la Albeștii de Argeș
Accident rutier grav în urmă cu puțin timp langa Curtea de Argeș. ,Un autoturism intrat într-un cap de pod în...


Inginerul Liviu Nicolae a fost numit președinte interimar al PNL Valea Iașului
Liviu Nicolae, președintele filialei din Argeș a Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali a preluat conducerea interimară a organizației PNL Valea...


VIDEO, acum! Incendiu la Biserica Bătușari din Curtea de Argeș
În urmă cu puțin timp, pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui...


ARGEȘ | Agent de vânzări arestat după ce a furat din banii firmei la care lucra – A ÎNCERCAT SĂ FUGĂ DIN ȚARĂ
În ziua de 22 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un...
Mioveni


Vrei un nou job? Vineri începe bursa locurilor de muncă în Argeș – VEZI DETALII
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Munca Argeș organizează vineri, 12 mai 2023, BURSA GENERALA A LOCURILOR DE MUNCA, eveniment care se adresează...


Tragedie în Argeș! Trei persoane găsite moarte într-o locuința – O femeie și doi bărbați
În seara zilei de 30 aprilie a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați,...


ARGEȘ | Bărbat găsit mort la marginea pădurii în zona Făget-Mioveni – CINE ESTE BĂRBATUL
În dimineața zilei de 27 aprilie a.c., în jurul orei 06:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au fost sesizați,...


VIDEO | Mașină făcută scrum pe o stradă din Argeș
Un violent incendiu a izbucnit la un autoturism în orașul Mioveni, cartierul Racovița. Potrivit ISU Argeș, flăcările s-au manifestat generalizat...
Câmpulung


ARGEȘ | Tragedie la Rucăr – Un angajat nepalez s-a spânzurat în pensiunea la care lucra
Tragedie, azi dimineață, într-o pensiune din comuna Rucăr! Un angajat nepalez în vârstă de 30 ani a fost găsit spânzurat...


AU VENIT CARDURILE – SUTE DE MAME DIN ARGEȘ VOR PRIMI CÂTE 2000 LEI!
299 de carduri vor ajunge la 60 de primării din județul Argeș pentru a fi distribuite mamelor din categorii defavorizate....


VIDEO – Incendiu violent la o casă din Argeș
Pompierii de la Detașamentul Câmpulung s-au deplasat azi noapte cu trei autospeciale pentru stingerea incendiilor și o ambulanță SMURD pentru...
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | Autostrada Sibiu-Pitești : Când se va circula pe lotul 5 Pitești – Curtea de Argeș ? Stadiul lucrărilor a ajuns la 35-40 %
- ACTUALacum 3 săptămâni
VIDEO ȘOCANT! UN ARGEȘEAN STRIVEȘTE UN CÂINE CU BMW-UL DE FIȚE – POLIȚIA SPUNE CĂ DE VINĂ E… PATRUPEDUL
- ACTUALacum 4 săptămâni
Exporturile Electroargeș SA s-au prăbușit! Cu doar 177 angajați rămași, compania va produce covoare absorbție vibrații
- ACTUALacum 3 săptămâni
AU VENIT CARDURILE – SUTE DE MAME DIN ARGEȘ VOR PRIMI CÂTE 2000 LEI!
- ACTUALacum 3 săptămâni
ALELUIA! UN PREOT ŞI-A ÎNŞELAT SOŢIA CU O PREOTEASĂ!
- ACTUALacum 5 zile
ARGEȘ – Percheziții de amploare la samsarii de mașini – O firmă din Argeș a fentat statul cu peste 1 milion lei
- ACTUALacum 3 săptămâni
ARGEȘ | ACCIDENT GRAV ÎN CENTRUL ORAȘULUI
- ACTUALacum 2 săptămâni
ARGEȘ | ÎPS Calinic a instalat un preot care este și medicul de familie al localității
You must be logged in to post a comment Login