Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Război TOTAL pe piața medicamentelor din România: investigație începută de Consiliul Concurenței

Publicat

in

Consiliul Concurenţei a declanşat o nouă investigaţie pe piaţa medicamentelor, suspectând un abuz de poziţie dominantă al Boehringer Ingelheim pentru blocarea concurenţilor. Potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, remis, luni AGERPRES, este vorba despre o investigaţie pe piaţa românească a comercializării medicamentelor anticoagulante orale directe şi a celor destinate tratamentului bronhopneumopatiei cronice obstructive.

Autoritatea de concurenţă deţine indicii că Boehringer Ingelheim a implementat unele strategii de marketing ce vizau ca, prin interacţiuni cu profesioniştii din domeniul sănătăţii, să influenţeze prescrierea în favoarea medicamentului său, Pradaxa, din aria anticoagulantelor orale directe. În acest fel, s-a limitat dezvoltarea pieţei şi accesul pacienţilor la alte medicamente din această gamă.

De asemenea, Consiliul Concurenţei deţine indicii că Boehringer Ingelheim a împiedicat intrarea pe piaţă a medicamentului generic al Spiriva, implementând o strategie de transfer a pacienţilor către Spiolto Respimat, produs inovativ cu aceleaşi indicaţii terapeutice. Atât Spiriva, cât şi Spiolto Respimat sunt medicamente destinate tratamentului bronhopneumopatiei cronice obstructive, afecţiune din aria sistemului respirator. Medicamentul inovativ este un medicament nou, care este protejat de brevet când este lansat pe piaţă.  Medicamentul generic conţine aceeaşi substanţă activă, în aceeaşi cantitate ca şi medicamentul inovativ, dar nu mai este protejat de brevet.

În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat o inspecţie inopinată la sediul sucursalei companiei investigate din România. Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei. Documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.

Inspecţia inopinată a fost autorizată de Curtea de Apel Bucureşti, fiind justificată de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilei practici anticoncurenţiale analizate.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, compania implicată riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, compania care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, poate obţine imunitate la amendă sau o reducere substanţială a amenzii.

Autoritatea de concurenţă a atras atenţia de mai multe ori, în urma derulării unor analize pe piaţa farmaceutică, asupra faptului că gradul de penetrare al medicamentelor generice (mai ieftine) este redus faţă de celelalte state ale Uniunii Europene, deşi acestea sunt cu cel puţin 35% mai ieftine decât variantele lor inovative.

Context

Consiliul Concurenţei a aplicat mai multe amenzi companiilor din sectorul farmaceutic. Astfel, compania GlaxoSmithKline (GSK) SRL a fost amendată cu 11,9 milioane lei pentru nerespectarea unora dintre angajamentele pe care şi le-a asumat în cadrul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă.

Practic, GSK era obligată sa furnizeze medicamentele Avodart şi Seretide pe piaţa din România timp de doi ani, în cantităţi care să acopere cererea pacienţilor, determinată pe baza datelor furnizate de surse independente, dar prin acţiunile sale, compania a determinat scoaterea acestor produse din lista de medicamente compensate a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

De asemenea, compania Roche România SRL a fost sancţionată cu amenzi în valoare totală de 59,9 milioane lei (12,8 milioane euro) pentru abuz de poziţie dominantă pe piaţa unor produse oncologice din România.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Primul deces cauzat cel mai probabil de Omicron în România: O femeie din Iași, cu suspiciune înaltă de infectare cu noua tulpină

Publicat

in

De

O femeie în vârstă de 75 de ani internată la Spitalul de Boli Infecțioase Sfânta Parascheva din Iași, nevaccinată și cu multiple comorbidități, cu suspiciune înaltă de infecție cu varianta Omicron, este primul deces din România cauzat, cel mai probabil, de noua tulpină. Anunțul a fost făcut marți seară de managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, dr. Florin Roșu.

Pacienta în vârstă de 75 ani, cu suspiciune înaltă de infecție cu varianta Omicron, era nevaccinată împotriva COVID-19 și suferea de multiple comorbiditati: diabet zaharat, obezitate, atac vascular cerebral cu hemipareză în remisie, atrofie cerebrală, a precizat medicul Florin Roșu.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Secrete ale longevității active a reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit

Publicat

in

De

Viața îndelungată a Majestățiii Sale poate fi rezultatul direct al somnului excelent și practicării de activități fizice, afirmă cercetătorii din sănătate, afirmă Woman&Home.

Suverana de 95 de ani, care va fi primul monarh din istorie care va celebra un Jubileu de Platină în februarie, a respectat un regim strict de culcare pe parcursul impresionantei sale domnii de șapte decenii. Majestatea Sa se retrage pentru somn de obicei pe la 11 pm, ceea ce garantează 8,5 ore de odihnă – absolut necesare pentru vrednica persoană regală – și se trezește proaspătă în fiecare dimineață și pregătită pentru o nouă zi.

Decizia reginei de a face o prioritate din repausul nocturn pare a fi una tactică. Cercetările au arătat că lipsa unui somn adecvat poate duce în timp la o durată mai scurtă de viață, cei care dorm în medie cinci ore sau mai puțin având un risc mai ridicat de deces.

Se mai spune că regina obișnuiește să aibă o sticlă cu apă caldă în așternut, care să ajute la relaxarea mușchilor tensionați și să-i asigure confort în recile nopți britanice.

Un alt obicei important al Majestății Sale este să doarmă singură. Prințul Philip a murit din păcate la 99 de ani, dar se știe că ea a preferat să doarmă singură de multe decenii.

„În Anglia, clasa superioară a avut întotdeauna dormitoare separate”, a explicat în 2011 verișoara reginei, Lady Pamela Hicks. „Nu vrei să fii deranjată dacă sforăie cineva sau dă din picioare. Dar uneori e plăcut să împarți camera cu altcineva. E plăcut să poți alege.”

Cu un regim de somn atât de eficace, regina are destulă energie ca să mențină și o rutină de activitate fizică. Se pare că practică plimbări regulate pe terenurile de la Windsor Castle sau Buckingham Palace, fie singură, fie în compania prețiosului său cățel corgis. Este de multă vreme amatoare de călărie, activitate care poate surprinzător arde 400 de calorii pe oră.

Royal corgis (Foto: YouTube)

Desigur, apropiindu-se a 96-a aniversare în aprilie, nu e de mirare că vigoarea reginei a mai slăbit în ultimii ani. A fost obligată anul trecut să anuleze unele apariții publice după unele probleme de sănătate și a fost și spitalizată pentru „investigații preliminare” în octombrie.

În ciuda semnalelor de alarmă, Majestatea Sa a reușit să continue multe din obligațiile regale, practic de acasă – o adevărată ispravă la o vârstă atât de înaintată. Se pare că regina își păstrează acum energia pentru Jubileul de Platină din iunie, când va participa la un număr de evenimente de primă însemnătate pe parcursul a patru zile la Londra.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend