Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Rămăşiţe ale celui mai mare dinozaur carnivor de pe teritoriul Europei au fost descoperite pe un mal stâncos al Insulei Wight din Anglia

Publicat

in

Oase fosilizate descoperite pe un mal stâncos al Insulei Wight din Anglia reprezintă rămăşiţele unui dinozaur carnivor care ar putea fi cel mai mare descoperit până acum în Europa, înrudit cu cea mai mare specie de dinozauri carnivori cunoscută până în prezent, informează Reuters.

Paleontologii au spus joi că au descoperit părţi din scheletul unui dinozaur care a trăit în urmă cu circa 125 de milioane de ani, în timpul erei cretacice, printre care oase din coloana vertebrală, şold şi coadă, câteva fragmente din membre, dar fără craniu sau dentiţie. Pe baza rămăşiţelor parţiale, cercetătorii au estimat că dinozaurul depăşea 10 metri în lungime şi era posibil să ajungă la o dimensiune mai mare.

”Dimensiunea specimenului este impresionantă. Este unul dintre cei mai mari – posibil cel mai mare – prădător terestru care a trăit vreodată în Europa”, a spus Chris Barker, doctorand în paleontologie la Universitatea din Southampton şi autor principal al studiului publicat în revista PeerJ Life & Environment.

Pe baza unei serii de mici caneluri la vârful vertebrelor din coadă, cercetătorii au ajuns la concluzia că aparţine unui grup de dinozauri denumiţi spinozauri, care includ Spinosaurus, un dinozaur care a trăit în urmă cu circa 95 de milioane de ani şi care, cu o lungime de 15 metri, este considerat cel mai mare dinozaur prădător cunoscut, potrivit Agerpres.ro.

Spinozaurii aveau craniul alungit, care aminteşte de cel al crocodililor, cu numeroşi dinţi conici – perfecţi pentru a apuca prada alunecoasă – precum şi membre puternice şi gheare mari. Se hrăneau cu pradă acvatică la fel ca şi alţi dinozauri.

Din cauza naturii incomplete a rămăşiţelor descoperie, cercetătorii nu au oferit încă dinozaurului recent descris un nume ştiinţific, însă l-au botezat ”Spinosaurid de stâncă albă”, o referinţă la stratul geologic unde au fost descoperite oasele. Oamenii de ştiinţă cred că exemplarul nu aparţine niciunei specii identificate anterior.

Dinozaurii carnivori au aparţinut unui grup denumit teropode, exemplare din acesta existând pe fiecare continent. Erau bipezi şi aveau cranii masive şi dinţi puternici.

Spinosaurus a fost cel mai mare de pe teritoriul Africii. Tyrannosaurus rex, cu o lungime de aproape 13 metri, a fost regele Americii de Nord, în timp ce Giganotosaurus, similiar ca dimensiuni, a domnit în America de Sud, iar Tarbosaurus, relativ mai mic, a trăit pe teritoriul Asiei. Cel mai mare teropod cunoscut din Europa şi care a primit o denumire ştiinţifică a fost Torvosaurus, cu o lungime de circa 10 metri.

Dinozaurul nou descoperit s-ar putea dovedi a fi la fel de lung ca şi T. rex, potrivit peleobiologului Universităţii din Southampton şi autor corespondent al studiului, Neil Gostling.

”Este o descoperire cu adevărat importantă”, a spus Gostling. ”Să sperăm că vom găsi mai multe fosile. Ne-ar plăcea să găsim un craniu sau dinţi”.

Analiza dentiţiei i-ar putea ajuta pe cercetători să înţeleagă mai bine locul acestui dinozaur în arborele genealogic al familiei spinozaurilor.

Fosilele au fost descoperite la suprafaţa de-a lungul Compton Bay, situat pe coasta sud-vestică a Insulei Wight. Dinozaurul a trăit într-un mediu de lagună, populat de asemenea de diverşi dinozauri ierbivori şi reptile zburătoare denumite pterozauri. În vremurile acelea, nivelurile mărilor erau mult mai ridicate decât în prezent, iar părţi semnificative din teritoriul Europei erau acoperite de ape.

Insula Wight a devenit una dintre cele mai bogate regiuni în rămăşiţe de dinozauri. Aceeaşi echipă de cercetători a anunţat anul trecut descoperirea altor doi spinozauri din Cretacic pe Insula Wight, ambii măsurând circa 9 metri în lungime.

Acele descoperiri alături de cea mai recentă susţin ipoteza potrivit căreia grupul spinozaurilor a apărut şi s-a diversificat în vestul Europei înainte de a se extinde spre alte regiuni.

”Acest nou material confirmă descoperirile anterioare, care scoate în evidenţă Europa ca o regiune importantă pentru diversificarea spinozaurilor”, a spus Barker.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Speranțe pentru Brittney Griner – Rusia se angajează într-un schimb discret de prizonieri cu SUA

Publicat

in

De

Ministerul rus de Externe a declarat joi că Rusia este angajată într-o „diplomație discretă” cu Statele Unite în ceea ce privește un potențial schimb de prizonieri care ar include-o pe vedeta de baschet Brittney Griner, notează Mediafax.

Griner, dublă medaliată cu aur la Jocurile Olimpice și vedetă a Asociației Naționale de Baschet Feminin (WNBA), a fost condamnată la 9 ani de închisoare în Rusia pentru acuzații de trafic de droguri la 4 august, într-o decizie pe care președintele american Joe Biden a calificat-o drept „inacceptabilă”.

„O negociere diplomatică discretă este în curs de desfășurare și ar trebui să dea roade dacă Washingtonul o urmează, și nu să cadă în propagandă prin agitația mediatică pentru a obține puncte înainte de alegeri”, a declarat Ivan Nechayev, un purtător de cuvânt al Ministerului rus de Externe, citat de Reuters, referindu-se la alegerile intermediare din SUA din noiembrie.

Kremlinul afirmase anterior că oficialii americani subminează eforturile de a asigura un schimb de prizonieri prin recurgerea la „diplomație de megafon” în legătură cu acest caz.

Washingtonul s-a oferit să îl schimbe pe traficantul rus de arme Viktor Bout pentru Griner și fostul pușcaș marin Paul Whelan, au declarat pentru Reuters surse familiare cu situația.

Whelan, care deține pașapoarte americane, britanice, canadiene și irlandeze, a fost condamnat în 2020 la 16 ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat de spionaj. El a negat acuzația.

Griner, căreia i s-a prescris canabis medical în Statele Unite pentru a ameliora durerile provocate de leziuni cronice, a fost arestată pe 17 februarie pe aeroportul Sheremetyevo din Moscova, având în bagaj cartușe de vape care conțineau ulei de hașiș.

Canabisul este ilegal în Rusia atât în scopuri medicinale, cât și recreative.

Griner, care a pledat vinovată de acuzații, a declarat că a făcut o greșeală sinceră, împachetându-și din greșeală cartușele de vape, în timp ce se grăbea să prindă zborul spre Rusia.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Forţele aeriene ruse au tras în ţinte din jurul oraşului Kerci, în peninsula Crimeea

Publicat

in

De

Forţele aeriene ruse au tras joi în ţinte din jurul oraşului Kerci din Crimeea, în pofida faptului că peninsula ucraineană este ocupată de Moscova din 2014, scriu DPA și Agerpres.

Podul peste KerciFoto: Twitter

Oraşul-port Kerci este poarta de intrare către un pod de 18 kilometri ce leagă Crimeea de Rusia. Ucraina a consideră podul – construit în 2018 – drept ţintă legitimă în încercarea sa de a-i forţa pe ocupanţii ruşi să-i părăsească teritoriul ocupat.

„Nu există niciun pericol pentru oraş sau pod”, a declarat pe Telegram Oleg Kriucikov, consilier al liderilor ruşi din Crimeea, fără a numi care a fost ţinta vizată.

Locuitorii din Kerci au spus pe reţelele de socializare că s-au auzit două explozii.

Rusia a ameninţat cu represalii masive în cazul unui atac asupra podului feroviar şi rutier.

Traficul pe pod se desfăşoară normal, au declarat autorităţile pentru agenţia rusă Tass.

___

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend