Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Raluca Turcan: ‘Nu am stat degeaba. Am prelungit plata șomajului tehnic până la finalul lunii august’

Publicat

in

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunţat că în şedinţa de Guvern de miercuri, 7 aprilie, va fi adoptată o ordonanţă prin care părinţii vor fi încurajaţi să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de şase luni a copilului, prin oferirea unui stimulent de reinserţie de 1.500 de lei.

„Cifrele pe fond n-arată bine: avem o creştere a numărului de persoane care intră în pensie, avem o scădere a natalităţii, avem nişte semnale de creştere a şomajului, pentru că se resimt efectele pandemiei. Nu am stat degeaba.

În momentul în care văzut această analiză, am venit cu un proiect care, probabil în două săptămâni, va fi adoptat în Guvern şi anume de creştere a vieţii active pentru cei care au ajuns la vârsta de pensionare. Miercuri, 7 aprilie 2021 – n.r.  în şedinţa de Guvern va fi adoptată o ordonanţă prin care stimulăm părinţii să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de şase luni a copilului, primind un stimulent de reinserţie de 1.500 de lei pe toată durata cât ar fi beneficiat de concediu pentru creşterea copilului. În perioada următoare va fi încă un set de măsuri active prin care persoane care de află în sisteme de dependenţă faţă de stat (şomaj sau ajutor social) să primească nişte impulsuri să intre în viaţa activă”, a declarat Turcan, marți seara la Digi 24.

Conform datelor ministrului Muncii, la ora actuală, în România, din totalul celor patru milioane de pensionari, peste 200.000 optează să muncească în continuare după momentul ieşirii la pensie.

„Chiar dacă avem 4 milioane de pensionari în sistemul public, 107.000 de pensionari anticipat cu penalizare sau fără penalizare, plus aproximativ 900.000 de beneficiari de pensie de invaliditate sau de urmaş, 230.000 optează să lucreze după momentul pensionării. Cred că se raportează la varianta de vârstă de pensionare oarecum ca la un beneficiu pe care îl au şi nu ca la un moment în care viaţa activă se încheie şi după aceea beneficiezi de drepturile în urma unei vieţi de muncă. Aici provocarea noastră este, încă din prima secundă, să creştem şi să impulsionăm viaţa activă”, a spus Raluca Turcan.

În altă ordine de idei, oficialul a adăugat că, în ceea ce priveşte piaţa muncii din România, efortul financiar pentru plata şomajului tehnic se ridică la valoarea de 84 de milioane de lei pe lună şi doar în aprilie vor beneficia de acest stimulent aproximativ 55.000 de angajaţi.

„Doar luna aceasta plătim şomajul tehnic pentru aproximativ 55.000 de angajaţi, cu un efort de 84 de milioane de lei pe lună şi, trăgând o linie, din momentul declanşării stării de urgenţă, am salvat aproximativ 1,2 milioane de locuri de muncă prin şomajul tehnic. Acestora li se adaugă şi şomerii indemnizaţi. Schema aceasta este făcută cu cap, în sensul în care noi plătim şomajul tehnic cu obligativitatea să-i menţină în câmpul muncii.

Am prelungit plata şomajului tehnic până la finalul lunii august, ceea ce înseamnă că ei vor mai rămâne în câmpul muncii până la finalul acestui an, perioadă în care sperăm ca economia să înceapă să-şi revină, ţinând cont că şi pentru stimularea economiei am avut măsuri de trecere cu bine a stării de urgenţă. Pentru această măsură (şomajul tehnic – n. r.) avem prevăzuţi în buget aproximativ 800 de milioane de lei”, a subliniat şeful de la Muncă, informează agerpres.ro

Citește și:

Raluca Turcan atrage atenția: ‘Nu e de glumă cu această boală și de aceea din momentul zero am îndemnat, secundă de secundă, la respectarea regulilor’

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Căderea Guvernului PNL-USR-PLUS-UDMR ar putea porni din interiorul Coaliției. Paul Stănescu: ‘Nu toți parlamentarii coaliției majoritare sunt la ordinele lui Orban și Barna’

Publicat

in

De

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat că moțiunea de cenzură contra Guvernului Cîțu „provoacă deja frisoane” în tabăra puterii.

„Moţiunea de cenzură anunţată de PSD provoacă deja frisoane în tabăra puterii, fiindcă guvernarea este măcinată de scandaluri zilnice. Nu toţi parlamentarii coaliţiei majoritare sunt la ordinele lui Orban şi Barna. Nu toţi sunt atât de cinici încât să privească în ochii celor care i-au votat şi să-i anunţe că le-au tăiat toate veniturile. Moţiunea de cenzură va avea o susţinere publică importantă. Sondajele ne arată că românii au din ce în ce mai puţină încredere în acest guvern. România are nevoie de o altă guvernare, care să reflecte cu adevărat preferinţele cetăţenilor. Nu cred că există vreun motiv serios pentru ca Florin Cîţu să mai fie susţinut în funcţia de premier. Pentru ce l-ar mai vrea românii în continuare? Să-şi bată joc în continuare de copii şi pensionari? Să amâne la nesfârşit creşterea alocaţiilor, a pensiilor, a salariilor? Să îngroape definitiv campania naţională de vaccinare? Să ascundă morţii din pandemie, furturile şi interesele clientelei?”, a spus Stănescu.

El a adăugat că singurul obiectiv pe care îl are Florin Cîţu acum este „să-şi cumpere preşedinţia PNL” cu banii din buget şi din PNRR.

„Liberalii şi useriştii nu au avut oricum dreptul moral să guverneze, trebuie opriţi acum! Moţiunea de cenzură are potenţialul de a scăpa ţara de molima Dreptei abătute asupra României, cu voie de la Cotroceni. Vă imaginaţi cât de penibili au ajuns liberalii? Gaşca lui Cîţu îl acuză pe Ludovic Orban, şi nu pe nedrept, că a pierdut alegerile parlamentare. În tot acest timp, Cîţu încă mai este premier. Să nu excludem ca parlamentarii lui Orban să-i facă, totuşi, o surpriză. Mai ales că veştile pe care le tot aduce acesta din economie sunt efectiv fantastic de proaste: preţurile explodează, inflaţia scufundă puterea de cumpărare a românilor, încep disponibilizări masive la stat. De aceea, Cîţu trebuie trimis urgent acasă – acesta este primul pas pentru un adevărat Plan de Redresare a ţării”, a afirmat Paul Stănescu, informează agerpres.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Salvamont Argeș, recomandări cu privire la vipere

Publicat

in

De

În ciuda vremii iernatice, animalele din zona montană, inclusiv din cea cu climat subpolar la peste 1800 metri altitudine, își continuă ciclul vieții. Printre ele viperele, care sunt mai vizibile în această perioadă, fiindcă ies la năpârlire, depunere de ouă etc. în general, după sfârșitul lui iunie, sunt mult mai greu de observat.

În perspectiva noului sezon de vară, pentru a evita muşcătura de viperă (în Făgăraş întâlnim vipera comuna sau Vipera berus) se recomandă portul permanent al bocancilor de munte, cu carâmb înalt, chiar dacă temperatura ambiantă este ridicata. Portul bocancilor vă va feri si de entorse ale gleznei (evitând alunecarea, chiar ale genunchilor) sau de răniri ale degetelor de la picior, prin lovirea de pietre. Nu se recomandă portul şlapilor sau al adidaşilor, care sunt sursa unui numar insemnat de accidente care ar putea fi evitate. Trebuie in permanenţă efectuat un control vizual al zonei în care urmează să păşiţi. Nu ridicaţi pietre mari decât după ce, în prealabil, aţi efectuat un control vizual dedesubt, pentru a verifica daca sunt şerpi. Dacă intraţi într-o zona cu vegetaţie înaltă care nu vă permite verificarea suprafetei solului, loviţi uşor vegetaţia cu un băţ. În ciuda renumelui, vipera comuna este un şarpe timid, care va fugi din calea dumneavoastră și se va ascunde.

Atenție, nu încercați să vă jucați cu ele, sau să le omorâți, toate animalele fac parte din fauna montană, în plus putând apărea accidentări…

În cazul unei muşcături de viperă (se prezintă ca două înţepături la distanţă de 3-4 mm distanţă, care după o oră necrozeaza și se edemațiază, iar victima are senzații de vomă și de amețeală) anunţaţi 112 sau 0SALVAMONT şi încercaţi să aspiraţi cât mai mult din sângele prezent, prin stoarcere sau prin folosirea unei seringi tăiate care poate fi folosită ca instrument de vacuumare. Victima trebuie sa stea cat mai liniştită, să nu se mişte, pentru a evita răspândirea sângelui în corp şi să aştepte sosirea personalului calificat. Administrarea preventiva a unor antihistaminice poate întîrzia acţiunea veninului. Trebuie precizat ca decesul se poate produce la cel putin 12-24 ore de la muşcătură, dar numai daca şarpele a reuşit să administreze incărcatura totala de venin, ceea ce nu se întâmplă de obicei, deoarece omul este muşcat numai ca avertisment, ca reacţie de apărare.

Respectarea regulilor de mai sus vă va feri de surprize neplăcute! Pentru informaţii suplimentare despre comportamentul în zona montană, accesaţi www.salvamont-arges.ro sau www.salvamontromania.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend