Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Raluca Turcan anunță un stimulent de risc pentru o parte a bugetarilor

Avatar

Publicat

in

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale susţine acordarea stimulentului de risc pentru angajaţii din domeniul asistenţei sociale şi comunitare care au fost izolaţi la locul de muncă în perioada stării de urgenţă, a transmis, luni, ministrul de resort, Raluca Turcan, pe Facebook, la finalul întrevederii avute cu reprezentanţii CNSLR Frăţia.

Citește și: bugetarilor-nu-sunt-justificate_1607710.html” target=”_blank”>Traian Băsescu critică protestele bugetarilor: ‘Nu sunt justificate’

“În ceea ce priveşte acordarea stimulentului de risc pentru personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare implicat în îngrijirea persoanelor vulnerabile pe perioada pandemiei, i-am asigurat pe reprezentanţii CNSRL că ministerul susţine acordarea acestuia pentru angajaţii care au fost izolaţi la locul de muncă în perioada stării de urgenţă, cu posibilitatea decontării acestei sume din fonduri europene”, a precizat Raluca Turcan.

Pe de altă parte, ministrul Muncii a menţionat că primele modificări la Legea salarizării personalului din sistemul public îi vor viza pe angajaţii cei mai dezavantajaţi din punct de vedere al riscurilor profesionale.

“Legea salarizării personalului plătit din fonduri publice şi acordarea stimulentului de risc pentru personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare pe perioada stării de urgenţă sunt principalele subiecte pe care le-am abordat în cursul întâlnirii de astăzi cu reprezentanţii CNSRL Frăţia. Grupul de lucru constituit în cadrul Ministerului Muncii a început deja să contureze primele propuneri de corectare a legii. În etapa următoare, proiectul va intra în dezbatere cu toate categoriile socio-profesionale vizate. Varianta care va integra observaţiile partenerilor noştri de dialog va fi ulterior trimisă către Parlament şi supusă dezbaterilor. Tocmai în ideea eliminării inechităţilor din sistemul public de salarizare, primii beneficiari ai modificărilor la lege vor fi categoriile profesionale cele mai dezavantajate din punctul de vedere al veniturilor şi riscului muncii prestate”, a notat Raluca Turcan.

De asemenea, ministrul Muncii le-a transmis sindicaliştilor că legislaţia salarizării şi a pensiilor trebuie să creeze predictibilitate inclusiv pentru stat.

“Nu în ultimul rând, le-am transmis reprezentanţilor sindicatelor convingerea mea că legislaţia în materie de pensii şi salarii, pe care încercăm să o reaşezăm acum pe principii de echitate, trebuie să creeze predictibilitate atât din punctul de vedere al beneficiarilor, cât şi al statului. Am mai stabilit împreună să avem întâlniri periodice pentru a discuta subiectele de interes pentru diferitele categorii de angajaţi, precum şi măsurile şi proiectele iniţiate de Ministerul Muncii”, a încheiat Raluca Turcan.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

ACTUAL

VEȘTI BUNE! Categoria de persoane care poate să renunțe la masca de protecție

Avatar

Publicat

in

Autoritățile din Statele Unite ale Americii au decis ca cetățenii care au primit ambele doze ale vaccinului COVID au voie să se întâlnească în grupuri mici fără a purta masca de protecție.

Directorul Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor a explicat că este vorba despre persoanele care au fost vaccinati în urmă cu două săptămâni de la a doua doză a vaccinurilor produse de Pfizer sau Moderna sau la două săptămâni de la prima doză a vaccinului produs Johnson and Johnson.

”Când spun complet vaccinat, mă refer la persoanele care sunt la două săptămâni după a doua doză de vaccinuri Pfizer sau Moderna sau la două săptămâni după o singură doză de vaccin de la Johnson şi Johnson”, a explicat Rochelle Walensky, directorul CDC.

Sursa:romaniatv.net

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Românii vor evenimente fiind cei mai dispuși să respecte regulile

Avatar

Publicat

in

La exact un an de la debutul pandemiei de Coronavirus, Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale (AROC) dă publicității rezultatele unui studiu făcut pe un eșantion reprezentativ de români care reprezintă publicul participant la evenimente. Sondajul de opinie privind participarea la evenimente în 2020 și 2021 a avut un număr de 13.568 de respondenți (persoane care au participat activ la evenimente în 2019, indiferent de vârstă sau sex, de pe teritoriul României) și s-a desfășurat în perioada 3 – 12 februarie 2021.

În ceea ce privește participarea internațională, 80% ar participa la un asemenea eveniment dacă ar ști că se permite testarea publicului, iar aproape 60% se simt confortabil cu orice capacitate de persoane admise la eveniment. Mutarea în mediul online nu este considerată o soluție bună de aproape 90%, iar 82% ar purta mască dacă organizatorii le cer asta. Chestionarul are o marjă de eroare de 1%.

Semnalul dat de publicul român este clar: toată lumea vrea să revină la evenimente. Depunem eforturi uriașe pentru a convinge autoritățile să se așeze la aceeași masă cu noi și împreună să găsim soluții pentru redeschiderea sectorului cultural. Din păcate, până acum nu avem nicio concluzie, însă suntem dispuși să muncim zi și noapte pentru a veni cu un plan de redeschidere care să ia în calcul toate variantele”, afirmă Guido Janssens, președinte AROC.

„Suntem cel mai afectat sector și, la exact un an de la închidere, nu a existat vreun moment un grup de lucru la nivel guvernamental care să ofere predictibilitate organizatorilor, să înțeleagă problemele și să găsească soluții. Doar la Ministerul Culturii am găsit înțelegere, însă și ei se lovesc de aceeași indiferență din partea Guvernului.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend