Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Raliul Argeșului revine la sfârșit de iunie – VEZI PROGRAMUL

Avatar

Publicat

in

La 8 luni de la ultimul raliu, o pauză mult prea lungă pentru pasionații motorsportului, DTO Rally are din nou ocazia să organizeze prima etapă a sezonului: Raliul Argeșului CATENA – Powered by Peugeot.

După aproape un deceniu de absență în Campionatul Național de Raliuri, evenimentul a revenit în 2019 cu o ediție memorabilă, lăudată de concurenți și fani. Cu probe speciale deosebite pe Transfăgărășan, în Pitești și lângă Curtea de Argeș, cursa a fost o referință în motorsportul din România încă de la prima ediție sub organizarea DTO Rally.

Publicitate

Sezonul competițional 2020 a debutat cu amânări din cauza restricțiilor cauzate de noul coronavirus, dar relaxarea măsurilor de către autoritățile centrale aduc vești îmbucurătoare pentru fanii motorsportului din România. Conform hotărârii din 28 mai  2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, începând cu data de 1 iunie se permite organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în aer liber, fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordinul comun al Ministrului Tineretului și Sportului și Ministrului Sănătății.

Astfel, Raliul Argeșului CATENA – Powered by Peugeot se poate desfășura în perioada inițial planificată, 25-27 iunie, urmând a fi prima etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano 2020.

Transfăgărășanul va face parte din traseul de concurs al Raliului Argeșului CATENA – Powered by Peugeot, organizatorii pregătind surprize și probe speciale noi, toate detaliile urmând a fi dezvăluite în curând. Competiția programează peste 100 de kilometri cronometrați, împărțiți pe durata a două zile de concurs, comandamentul și parcul de service urmând a fi amplasate în centrul Municipiului Pitești.

Înscrierile pentru Raliul Argeșului 2020 vor fi deschise în perioada următoare. Toate detaliile, cât și alte informații necesare, vor fi comunicate de către organizatori și publicate pe website-ul competiției – www.raliulargesului.ro.

În prezent, organizatorii Raliului Argeșului CATENA – Powered by Peugeot depun toate eforturile ca evenimentul să fie un succes, la fel ca în 2019. În paralel, se menține o legătură strânsă cu autoritățile centrale și locale, cât și cu Federația Română de Automobilism Sportiv. Deși momentan nu se cunosc toate măsurile care se vor aplica de-a lungul competiției, organizatorii vor pune pe primul loc siguranța tuturor celor implicați.

Raliul Argeșului CATENA – Powered by Peugeot este un eveniment organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, susținut de Consiliul Județean Argeș, Primăria Municipiului Pitești și CATENA, cel mai mare lanț de farmacii din România, deținut de grupul Fildas.

Comenteaza cu profilul de FB
Publicitate

ACTUAL

Nicuşor Dan aduce noi acuzaţii: Caracatița Firea-Pandele, angajarile se fac numai pe baza de rudenie în administraţia bucureşteană!

Avatar

Publicat

in

De

Nicuşor Dan, candidat susţinut de PNL şi USR PLUS la Primăria Capitalei, a susţinut, vineri, că principalul criteriu pentru a ocupa o poziţie publică importantă în administraţia bucureşteană nu îl reprezintă profesionalismul, ci relaţiile de rudenie, adăugând 15 nume noi la lista celor 33 pe care le-a dat ca exemplu în urmă cu două zile.

„Episodul 2 – caracatiţa Pandele-Firea în administraţia publică din Bucureşti. Alaltăieri v-am prezentat 33 de nume. Astăzi o să mai vin cu 15. Multe din aceste nume ne-au fost furnizate de oameni din Primărie, pentru că în Primărie sunt foarte mulţi oameni serioşi şi care sunt deranjaţi de faptul că în Primăria Capitalei se accede pe bază de relaţii, de rudenie şi nu pe bază de profesionalism. Principalul criteriu pentru a ocupa o poziţie publică importantă în administraţia PSD din Bucureşti este să fii naş, fin, soră, frate, partener de afaceri, fiu de partener de afaceri şi aşa mai departe. Nu e de mirare că oamenii aceştia nu au fost în stare să atragă fonduri europene, să ne asigure apa caldă”, a afirmat deputatul independent, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit lui Nicuşor Dan, în PMB există persoane care „au probleme penale”, precum arhitectul-şef, Ştefan Dumitraşcu, şi Marius Coaje, consilier al primarului general.

Consilierul pentru infrastructură al primarului general, Marius Coaje, este totodată directorul adjunct al administraţiei pentru consolidări, a fost condamnat cu suspendare pentru furt. Directoarea Direcţiei Relaţii Publice din Primărie, doamna Mirela Ercuţă, are un alt nume după căsătorie, a fost condamnată pentru evaziune fiscală. Ea nu a fost adusă de Gabriela Firea în Primărie, a fost angajată în mandatul Sorin Oprescu, însă în anul 2019 Agenţia Naţională pentru Funcţionari Publici a înaintat o adresă către PMB, în care a spus că această doamnă, prin faptul că este condamnată penal, nu mai poate să ocupe funcţia de director în primărie.

Publicitate

Cu toate acestea, continuă să ocupe această funcţie. Continuăm cu domnul Ştefan Dumitraşcu, arhitectul-şef al Capitalei. Pentru acesta DNA a constatat, în urma unei expertize, că, în urma unor autorizaţii ilegale pentru imobilul din Calea Dudeşti 94, folosul necuvenit a fost de 600.000 de euro.

Cu toate acestea, el a fost adus de către Gabriela Firea ca arhitect-şef al Capitalei. Prima lui grijă a fost să dea PUZ Sector 3, prin care introducea în legalitate o parte din construcţiile ilegale pentru care dăduse el autorizaţii ilegale când era arhitect-şef al Sectorului 3, a declarat candidatul susţinut de PNL şi USR PLUS.

El a adăugat că principala „calitate” a lui Dumitru Catană, şeful Corpului de control al Primăriei, ar fi reprezentată de faptul că este fost coleg şi prieten cu Florentin Pandele.

„Ocupă această funcţie începând cu anul 2017. El este cel care se ocupă de relaţiile cu directorii care nu ascultă ordinele exacte ale primarului general. El este cel care a făcut raportul prin care a fost demisă de la conducerea Teatrului Odeon Dorina Lazăr. După cum ştiţi, Dorina Lazăr a câştigat procesul cu PMB, deci instanţa a constatat că acest raport de control făcut de domnul Catană a fost unul abuziv”, a completat Dan.

Conform acestuia, Adrian Corbu, director general al Companiei de Consolidări, este vecin cu familia Pandele-Firea în Voluntari.

Nicuşor Dan a spus, totodată, că alte persoane care provin din administraţia oraşului Voluntari „au nimerit direct în funcţii de conducere ale companiilor municipale” – Alina Nicoleta Barbinţa, director general în Compania Municipală de Protecţie Civilă şi Voluntariat; Mihaela Oana Barbu, director general al Companiei Municipale Imobiliară Bucureşti; Mildner Eduard Răducanu, director general al Companiei Municipale Eco-Igienizare din Bucureşti.

El a mai susţinut că Ştefan Văsîi, director general al Direcţiei Logistice, şi-ar fi angajat mai multe rude în aparatul Primăriei: fiica – la Direcţia de Asistenţă Tehnică şi Juridică; ginerele – la Serviciul Relaţii cu Diaspora; soţia – la Direcţia Juridică; nepoata – la Direcţia Informatică

„Primul şef al Poliţiei Locale, domnul Ştefan Văsîi, (…) s-a calificat ca şofer al primarului Florentin Pandele. A fost prima sa funcţie. Apoi a ajuns în Poliţia Locală Voluntari şi de aici direct şeful Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti. (…) Revin cu provocarea către Gabriela Firea să iasă public cu domnul Ştefan Văsîi, care a fost şeful Poliţiei Locale şi acum este director general în Primăria Capitalei pe administrativ, ocupându-se printre altele de achiziţiile publice ale municipalităţii. Provocarea pentru primarul PSD este să iasă cu acest domn director general şi în faţa publicului acest domn să facă un test de dictare. Toată lumea care l-a cunoscut spune că nu stăpâneşte limba română”, a susţinut deputatul, informează agerpres.ro

Citește și:

SURSE DNA a descins la Poliția Capitalei! Procurorii au intrat pe fir: Este anchetat modul în care un celebru șef din Poliție a dat sporuri

Mega-scandal! Costel Alexe, ministrul Mediului, acuzat de ‘plagiat grosolan’

Horă între un candidat PNL, un fost șef ‘Doi și-un sfert’ și cumetrii lui Emi Pian! Legături-dinamită

Comenteaza cu profilul de FB
Publicitate
Citeste mai mult

ACTUAL

Reţea de droguri destructurată în urma unei operaţiuni intitulate Los Blancos

Avatar

Publicat

in

De

O reţea de traficanţi de cocaină formată din ecuadorieni, columbieni, albanezi şi cetăţeni ai altor state europene, care ar fi fost implicaţi în distribuţia de cantităţi foarte mari de cocaină, a fost destructurată în urma unei operaţiuni intitulate Los Blancos, desfăşurată în mai multe ţări, între care şi România. În ţara noastră au fost făcute două percheziţii la locuinţa unui bărbat, suspectat că face parte din grupare, el fiind arestat preventiv în urma unui mandat emis de autorităţile italiene.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog, Centrul de Cooperare Poliţienească şi poliţiştii ai Serviciului de Investigaţii Criminale, Biroului Urmăriri Iaşi, au organizat, în 15 septembrie, o acţiune pentru combaterea traficului de droguri de mare risc la nivel internaţional (cocaină).

Activităţile au fost organizate în baza unui Ordin European de Anchetă iniţiat de către autorităţile judiciare italiene şi au fost desfăşurate în cadrul operaţiunii internaţionale Los Blancos, arată DIICOT, într-un comunicat de presă transmis vineri.

Publicitate

Acţiunea s-a desfăşurat în mai multe state europene: România, Italia, Olanda, Germania, Grecia, Ungaria, Spania, Albania, Franţa şi Emiratele Unite şi a vizat o reţea de traficanţi de cocaină care acţiona la nivel internaţional.

„Reţeaua respectivă de criminalitate organizată ar fi fost formată din traficanţi de droguri ecuadorieni, columbieni, albanezi, precum şi din alte state europene, care ar fi fost implicaţi în distribuţia de cantităţi foarte mari de cocaină prin celule ce ar fi fost situate în diferite ţări europene”, spun procurorii DIICOT.

În România, operaţiunea Los Blancos a vizat unul dintre membrii grupării, un bărbat, şi a constat în două percheziţii domiciliare, făcute în 15 septembrie, la adresele persoanei vizate, precum şi în punerea în executare a unui mandat european de arestare pe numele acesteia emis de autorităţile judiciare italiene.

În baza acestui mandat, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de  Apel Iaşi au dispus reţinerea pentru 24 de ore a persoanei solicitate de autorităţile italiene, iar, în 16 septembrie, Curţea de Apel Iaşi a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, până la predarea acestuia către autorităţile judiciare italiene.

Suportul financiar şi logistic a fost asigurat de către EUROJUST.

La activităţi au participat şi poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Iaşi şi jandarmi din cadrul I.J.J. Iaşi, informează news.ro

Citește și:

SURSE DNA a descins la Poliția Capitalei! Procurorii au intrat pe fir: Este anchetat modul în care un celebru șef din Poliție a dat sporuri

Mega-scandal! Costel Alexe, ministrul Mediului, acuzat de ‘plagiat grosolan’

Horă între un candidat PNL, un fost șef ‘Doi și-un sfert’ și cumetrii lui Emi Pian! Legături-dinamită

Comenteaza cu profilul de FB
Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend