Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Raed Arafat le spune românilor că NU cedează: ‘Riscăm, din nou, să ne colmatăm, dacă nu acum, peste o săptămână – două’

Publicat

in

Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a explicat de ce a fost necesară închiderea magazinelor la orele 18.00 şi a făcut apel către angajatori să decaleze programul de lucru al angajaţilor sau să recurgă la telemuncă. Despre numărul mare de cazuri COVID-19, Raed Arafat a declarat că dacă nu va fi limitată apariţia noilor cazuri ”riscăm să ne blocăm”.

”S-a pus problema, când au fost discuţiile în cadrul grupului tehnico-ştiinţific, de un anumit interval orar pentru interdicţia de circulaţie. Şi a fost ideea de ora 20, de luni până vineri şi ora 18.00 pentru sâmbătă – duminică. Iar la magazine, vineri ora 18 şi în restul zilelor de weekend, la ora 16.00. După discuţii în cadrul Comitetului Naţional, după ce a ajuns la Comitetul Naţional s-a ajuns să rămână ora 20.00 şi magazinele ora 18.00 pentru că logic situaţia este ca la ora 20 lumea să fie ajunsă acasă. Înseamnă că, dacă magazinul închide la ora 18.00, mai are doi oameni care plătesc, până pleacă, până pleacă şi angajaţii, deja ajung la limită, la ora 20.00 acasă. Asta este logica aspectelor respective”, a declarat Raed Arafat la Digi24, vineri seară.

Arafat a explicat că, dacă rămâneau deschise magazinele până la ora 22.00, oamenii ar fi circulat în continuare cu declaraţie pe propria răspundere.

”Dacă am fi lăsat magazinele până la ora 22.00, este interdicţia de circulaţie, înseamnă că e o fractură de logică aici pentru că asta înseamnă că la ora 20.00 trebuie să fie acasă, dar magazinele rămân deschise până la ora 22.00. Asta înseamnă că multă lume va face hârtie şi declaraţie pe propria răspundere să zică eu mă duc la magazin şi toată măsura atunci scade efectul ei. Din păcate, nu e o măsură plăcută, ştim acest lucru. Impactul acestei măsuri, a limitării programului magazinelor şi limitării gradului de circulaţie, este scontat acum a reduce mobilitatea, a reduce contactul. Bineînţeles, cei care nu reuşesc să ajungă la magazin vineri seara, au ziua de sâmbătă până la 6 seara, au ziua de duminică până la 6 seara. Magazinele sunt deschise, numai că se opresc la ora 18.00 şi la ora 20.00 se opreşte circulaţia”, a declarat Arafat.

Întrebat despre cozile care se formează la magazine înainte de ora 18.00, Raed Arafat a declarat că angajatorii pot lua unele măsuri privind telemunca sau decalarea programului angajaţilor.

”În mod normal această măsură este combinată cu măsurile care au existat, decalarea programului de lucru. Să existe mai multe grupe care vin la lucru, telemuncă cât mai mult posibil în această perioadă. Eu am oameni care vin la 6.30, pleacă în jurul orei 14.30, alţii care vin la ora 14 şi pleacă târziu, noaptea”, a declarat Arafat.

Secretarul de stat a mai fost întrebat dacă există posibilitatea de recalculare a acestor restricţii, el răspunzând că restricţiile pot fi adaptate în funcţie de evoluţia COVID-19.

”Nu iau singur (decizia de relaxare a restricţiilor – n.r.) pentru că există grup de lucru tehnic. Orice măsură poate fi analizată după o perioadă de timp şi dacă măsura se dovedeşte că poate fi adaptată, se poate adapta. Acest lucru întotdeuna a fost aşa. Dacă există necesitate să adaptăm spre bine, normal că putem adapta, nicio problemă”, a declarat Arafat.

De asemenea, Raed Arafat a declarat că numărul cazurilor care intră în spitalele Covid este mai mare decât numărul cazurilor care ies din aceste spitale.

”Din numărul cazurilor zilnice există un procent important care ajunge în spital. Dacă în fiecare zi avem 5000 – 6000 cazuri, însemană că un procent ajunge la ATI, un procent la secţiile de asistenţă intermediară, cele cu oxigen. Rata de ieşire din spitale este mai lentă decât viteza de intrare în spital. Numărul cazurilor care intră este mai mare decât numărul cazurilor care iese, mai ales la ATI. Şi atunci e o presiune pe aceste secţii. Acum sunt spitale care au deschis spaţii suplimentare (…) Dacă nu limităm apariţia cazurilor, riscăm, din nou, să ne colmatăm, dacă nu acum, peste o săptămână – două din nou riscăm să ne blocăm, chiar dacă se va menţine un platou sau o scădere care va dura”, a mai declarat Raed Arafat.

Autorităţle au impus noi reguli pentru oraşele unde rata de incienţă este mai mare de 4 la mie, aplicabile în zilele e vineri, sâmbătă şi duminică.

Magazinele se închid la ora 18.00, iar circulaţia este interzisă după ora 20.00.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Situație dramatică în Rusia: Peste 13.000 de noi cazuri de Covid-19 și aproape 400 de decese

Publicat

in

De

Bilanţul oficial al contaminărilor cu SARS-CoV-2 a crescut în Rusia cu 13.397, dintre care 5.782 de cazuri au fost înregistrate în Moscova, relatează The Guardian.

Grupul de lucru al guvernului pe această problemă a transmis că 396 de oameni contaminaţi au murit în ultimele 24 de ore, astfel că bilanţul naţional al deceselor asociate Covid-19 a ajuns la 127.576, potrivit news.ro.

Pe de altă parte, agenţia de statistică a Federaţiei a ţinut o socoteală separat, iar numărul total al deceselor în Rusia asociate bolii este de peste 270.000.

Potrivit Reuters, primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a descris presei situaţia din capitala rusă drept „dramatică”. El a spus că mai mult de 12.000 de oameni infectaţi cu SARS-CoV-2 se află în prezent spitalizaţi.

Autorităţile din Moscova vor face ca vaccinarea anti-Covid să fie obligatorie pentru 60% dintre angajaţii din sectorul serviciilor, arată un decret publicat miercuri.

Edilul i-a îndemnat pe oameni să se vaccineze, pentru a fi redus astfel numărul celor internaţi şi al deceselor.

Potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins, numărul total al cazurilor de Covid-19 în Rusia a depăşit 5,17 milioane, iar la nivel global, e de peste 176,6 milioane.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Ce spune Universitatea Titu Maiorescu despre perchezițiile privind vânzarea ilegală a unor apartamente din căminele universității

Publicat

in

De

Universitatea Titu Maiorescu a transmis miercuri un comunicat de presă în care afirmă că „își exprimă deplina încredere în demersurile făcute de organele în drept”, precizând că „Universitatea este proprietara terenurilor și construcțiilor care fac obiectul direct sau indirect al cercetărilor”, iar „toate actele și contractele au fost și sunt realizate în condiții de deplină legalitate”.

Mai multe percheziții au avut loc miercuri dimineaţă în Bucureşti şi în Ilfov, la Universitatea “Titu Maiorescu”, la Primăria Capitalei, la Primăria Sectorului 4 şi la locuinţele unor persoane, într-un dosar de delapidare, fals intelectual şi abuz în serviciu. Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că este vorba despre vânzarea a aproximativ 40 de apartamente din căminele universității.

Conform surselor citate, anchetatorii au descins la Universitatea Titu Maiorescu, la Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 4 și la OCPI, fiind vizate persoane cu funcții de conducere de la Universitatea Titu Maiorescu, care vindeau apartamente din cămine aflate pe bulevardul Șincai. Este vorba despre aproximativ 40 de apartamente, vândute la prețuri cuprinse între 80.000 și 150.000 de euro, în funcție de suprafață, au mai spus pentru HotNews.ro sursele citate.

Rectorul Daniel Cochior a declarat ulterior pentru HotNews.ro: „Pot să vă spun atât: suntem o universitate privată, toate terenurile și clădirile aparțin universității, nu lucrăm cu fonduri publice, cu excepția fondurilor europene care sunt bine verificate. În rest pe parcursul anchetei nu vă mai pot face alte declarații”.

Redăm comunicatul de presă integral

„Referitor la investigațiile desfășurate la sediul Universității Titu Maiorescu cu privire la o serie de suspiciuni de natură imobiliară și economică, Universitatea își exprimă deplina încredere în demersurile făcute de organele în drept sub semnul legalității și în numele stabilirii adevărului. Universitatea cooperează pe toate planurile cu reprezentanții instituțiilor statului pentru realizarea actului de justiție, dorind, în egală măsură, prezentarea corectă a situației în mediul public.

În acest cadru și în raport cu informațiile difuzate, încă de la prima oră, în mass-media – aproape simultan cu acțiunile de cercetare –, Universitatea face o serie de precizări.

Universitatea Titu Maiorescu este o instituție de învățământ superior particulară, care nu operează cu bani publici. Universitatea este proprietara terenurilor și construcțiilor care fac obiectul direct sau indirect al cercetărilor. Toate actele și contractele desfășurate în cadrul Universității – inclusiv cele aflate în atenția organelor de cercetare, datând din anii 2005-2011 – au fost și sunt realizate în condiții de deplină legalitate, cu respectarea legilor în vigoare și a normelor interne, cu avizul juriștilor și aprobarea Consiliului de Administrație și al Senatului Universității. În aceste condiții, nu se poate vorbi de „ilegalități”, „delapidări”, „trafic”, „fals intelectual” etc., așa cum se afirmă în unele medii.

Universitatea Titu Maiorescu își exprimă dezacordul pentru modul tendențios în care acțiunile de cercetare care o vizează au fost și sunt prezentate în mass-media: titluri șocante, sub semnul senzaționalului, care nu urmăresc adevărul, ci doar ratingul, știri preluate ad litteram din mediul online, care abundă în informații și date neadevărate, imagini cu descinderi de mascați, însoțiți de câini-lupi, la sediul Universității (imagini de arhivă fără legătură cu campusul universitar).

Toate acestea constituie o manieră incorectă și abuzivă, sub semnul fake-news, de a prezenta o situație aflată în investigare de organele abilitate. Astfel de abordări denotă, pe lângă indiferența față de adevăr, încălcarea normelor obligatorii ale deontologiei profesionale. Nu este lipsit de importanță faptul că aceste atacuri concertate împotriva Universității, înainte de concluziile cercetării, se desfășoară într-o perioadă importantă a anului universitar, aceea a sesiunii de admitere din iulie 2021.

Universitatea Titu Maiorescu rămâne deschisă cooperării cu reprezentanții instituțiilor statului, punând la dispoziția acestora, cu deplină transparență, toate informațiile și datele necesare. În același timp, își exprimă dorința de restabilire a adevărului, subliniind necesitatea sancționării, legale și morale, a actelor de dezinformare publică. Prin astfel de abordări, este profund afectată în spațiul public imaginea Universității Titu Maiorescu, una dintre universitățile importante ale țării, recunoscută pe plan național și internațional pentru calitatea studiilor, pentru seriozitate și competitivitate pe plan academic și profesional. Universitatea va reveni cu noi puncte de vedere oficiale.”

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend