Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Raed Arafat afirmă că suntem la începutul unui nou val al pandemiei: Dezavantajul faţă de precedentul val

Publicat

in

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, spune că se așteaptă să existe o presiune în acest moment al pandemiei și atrage atenția că nerespectarea regulilor poate duce la reguli mai severe, transmite Mediafax.

Întrebat, luni seară, la Digi24, despre experiența israeliană, care arată că răspândirea virusului poate fi încetinită mai devreme de vaccinarea a 70% din populație, iar după vaccinarea a 50% din populație au scăzut internările, Raed Arafat a spus că la 30-40% din populație vaccinată începe să scadă impactul: „Sunt lucrurile logice pe care le așteptăm. Dacă vom continua vaccinarea, nevorbind de un tip de vaccin sau altul, poate că vom reuși până la toamnă să limităm răspândirea”.

Întrebat, de asemenea, în ce moment al epidemiei suntem, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a răspuns: „Suntem într-o creștere, într-un nou val. Dezavantajul este că la terapie intensivă sunt 900 de bolnavi comparativ cu valul trecut, când erau vreo 500 în momentul în care a trebuit să creștem capacitatea”.

În privința așteptărilor, Raed Arafat a spus: „Ne așteptăm să existe o presiune. (…) Riscul este să avem impactul mai mare pe internări și pe terapie intensivă. Revin la necesitatea respectării regulilor și a înțelegerii situației. Unii nu înțeleg situația în care suntem. Să găsească Poliția 100 de persoane într-un apartament e mult. Apelăm la populație să înțeleagă: dacă nu vrem măsuri mai stricte, trebuie să respectăm regulile”.

Întrebat, de asemenea, despre păreri exprimate în spațiul public, care susțin posibilitatea scoaterii măștii afară, când e cald, Raed Arafat a răspuns că este devreme pentru acest gest: „Masca nu era pentru frig. Prezența unei tulpini agresive justifică purtarea măștii în zone publice”.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

La o lună după înfrângerea sa, tabăra lui Trump se pregătea să pună mâna pe aparatele de vot – Politico

Publicat

in

De

La o lună după înfrângerea prezidențială a lui Donald Trump din 2020, un proiect de ordin executiv al Casei Albe i-a ordonat principalului oficial militar al națiunii să pună mâna pe aparatele de vot din Statele Unite, potrivit documentelor dezvăluite vineri de publicația Politico.

Documentul exploziv, de la Arhivele Naționale, evidențiază măsurile extreme pe care fostul președinte republican a fost dispus să le ia pentru a se agăța de putere, citează AFP.

„De astăzi, ministrul Apărării trebuie să sechestreze, să colecteze, să păstreze și să analizeze toate mașinile, toate echipamentele, toate informațiile stocate electronic” referitoare la alegeri, indică proiectul de trei pagini, nesemnat niciodată.

Datat pe 16 decembrie 2020, decretul prevedea și numirea unui procuror special responsabil cu depunerea plângerii pentru orice acuzații de fraudă decurgeau din sechestru.

Pentru a justifica acest proiect, documentul enumeră o serie de teorii ale conspirației – negate în mod repetat – asupra faptului că aparatele electorale ar fi fost sparte. Nu se știe de către cine a fost scrisă.

Este printre cele peste 750 de documente predate comisiei Camerei Reprezentanților care investighează asaltarea Capitoliului.

Comisia nu a răspuns solicitărilor AFP.

Acest grup, compus în principal din aleși democrați, urmărește să stabilească responsabilitatea lui Donald Trump și a anturajului său în asaltul asupra scaunului Congresului din 6 ianuarie 2021.

La un an după ce a părăsit oficial puterea, Donald Trump susține că alegerile din 2020 i-au fost „furate”. Potrivit sondajelor de opinie, mai mult de jumătate dintre alegătorii republicani sunt de acord cu el.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Pentagonul anunță un exercițiu naval NATO în Marea Mediterană / Rusia anunță și ea exerciții de amploare

Publicat

in

De

Pentagonul a anunțat vineri lansarea unui exercițiu naval de amploare NATO în Mediterana, luni, cu participarea portavionului american USS Harry Truman, în plină tensiune cu Rusia, care a anunțat ea însăși manevre navale în același timp, potrivit AFP.

„Neptune Strike 22 va dura până pe 4 februarie și are scopul de a demonstra capacitatea NATO de a integra forța de atac maritimă sofisticată a unui grup aeropurtat în sprijinul eforturilor de descurajare și apărare ale Alianței”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

Kirby a dat asigurări că acest exercițiu se pregătește din 2020 și că nu are nimic de-a face cu tensiunile actuale din jurul Ucrainei, deși „Neptune Strike 2022” nu se afla pe lista exercițiilor planificate în 2022 publicată pe 14 decembrie de NATO pe site-ul său.

„Exercițiul în sine nu este conceput pentru a contracara genul de scenarii care ar putea apărea în jurul Ucrainei”, a spus el. „Este într-adevăr un exercițiu naval al NATO (…) menit să testeze o gamă largă de capabilități navale pe care dorim să fim siguri că le vom consolida în continuare”, a anunțat Kirby.

Rusia a anunțat joi exerciții navale complete. Peste 140 de nave de război și aproximativ 10.000 de soldați vor lua parte în lunile ianuarie și februarie la aceste exerciții desfășurate în Atlantic, Arctica, Pacific sau Mediterana.

Kirby a recunoscut că situația tensionată cu Rusia a stârnit discuții cu aliații cu privire la desfășurarea acestui exercițiu naval. „După discuții cu aliații noștri NATO, s-a decis să mergem mai departe”, a spus el.

USS Harry Truman și grupul său aeropurtat se află în Marea Mediterană de la jumătatea lunii decembrie.

Portavionul urma să se alăture zonei de operațiuni a comandamentului central (Centcom) dar ministrul american al Apărării Lloyd Austin a decis la sfârșitul lunii decembrie să-l țină în Mediterana pentru a-i „liniști” pe europeni în fața fricțiunilor cu Rusia.

Fără a menționa tensiunile din jurul Ucrainei, unde Kievul și aliații săi occidentali acuză Moscova că a adunat 100.000 de soldați la granițele țării în așteptarea unei posibile invazii, Pentagonul a subliniat că această schimbare a rutei „reflecta necesitatea unei prezențe continue în Europa”.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend