Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Radu Banciu îl ia peste picior pe Victor Ponta: ‘De când a devenit atât de isteț?’

Publicat

in

Victor Ponta a declarat, pentru B1 TV, că în România n-o să se construiască niciun kilometru autostradă nici măcar dacă devine Sfântul Petru Ministrul Transporturilor. Declarația a fost comentată de Radu Banciu în emisiunea „Lumea lui Banciu”.

Asta apropo de iureșul de la Transporturi, unde se pare că, deși e extrem de competentă și calificată, doamna Olguța nu e în grațiile președintelui Iohannis. Dar important e să rețineți că nici dacă va veni Sfântul Petru la Transporturi n-ar putea să construiască un metru de autostradă.

Acum l-aș întreba pe domnul Ponta de când a devenit atât de isteț, pentru că, pe când îl aveam pe Șova, marele lui amic, la Transporturi nu era atât de convins că nu se mai poate face nimic în domeniul respectiv. Acum, că nu mai e la putere, a zis ”după mine, potopul!”. Ideea e că nu trebuie să fii Ponta pentru a nimeri un astfel de verdict. Noi spunem asta dinainte ca Ponta să fie premier, înainte ca tovarășul Rus de la Cluj să vină cu masterplanul lui să ne dezvăluie oportunitățile României. Întrecea Belgia și Olanda la un loc la numărul de autostrăzi și linii electrificate…

Au ajuns la aceeași concluzie cu noi acești coate-goale, dar când au expirat politic sau când au fost aruncați la lada de gunoi a istoriei.

Ce deschis la vorbă e Victor Ponta, deși a fost premier ani buni și ar fi putut să ne spună lucrurile astea de pe vremea lui.

Ne spune lucruri pe care noi le cunoșteam de multă vreme. Mulțumim, domnule Ponta, că ați ajuns la aceeași concluzie la care ajunseserăm și noi de atâția și atâția ani”, a afirmat Radu Banciu.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Heatwave to grip 14 counties, Bucharest City today; unstable weather in over half of Romania until Tuesday

Publicat

in

De

The National Weather Administration (ANM) has issued today a series of Code Yellow warnings for thermal discomfort and weather instability valid for several areas of Romania from noon.

A Code Yellow warning comes into force today, valid between 12:00hrs-19:00hrs, EEST, in Bucharest City, as well as in the counties of Braila, Buzau, Calarasi, Constanta, Dambovita, Dolj, Galati, Giurgiu, Ialomita, Olt, Prahova, Tulcea, Teleorman and Vrancea.

In those areas, thermal discomfort will be high in Dobrogea, locally in Muntenia, southern Moldova and Oltenia, where the temperature-humidity index (THI) will reach and slightly exceed the critical threshold of 80 units, while the highs will reach 33 – 37 degrees Celsius.

On Tuesday, between 12:00hrs and 21:00hrs, EEST, another Code Yellow warning for unstable weather will be valid in the counties of Alba, Arges, Bacau, Bistrita-Nasaud, Brasov, Buzau, Cluj, Caras-Severin, Constanta, Covasna, Dambovita, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinti, Maramures, Mures, Neamt, Prahova, Sibiu, Suceava, Tulcea, Valcea, and Vrancea.

During the interval, locally in the mountainous areas, Transylvania, Oltenia, southern Banat, northwestern Muntenia and continental Dobrogea there will be spells of heightened atmospheric instability that will be witnessing torrential downpours, frequent thunder, gales, storms, and hail. Precipitation will exceed 25- 30 l/sq.m. up to 40-50 l/sq.m.

ANM also issued another Code Yellow for unstable weather to come into effect on Tuesday, at 03:00hrs and expire on the same day, at 12:00hrs. Affected will be the counties of Alba, Arges, Arad, Bacau, Bihor, Bistrita-Nasaud, Botosani, Brasov, Buzau, Cluj, Caras-Severin, Covasna, Dambovita, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iasi, Mehedinti, Maramures, Prahova, Sibiu, Salaj, Satu Mare, Suceava, Timis, Valcea, and Vrancea.

According to the warning, in parts of Banat, Crisana, Transylvania, Maramures, the northern half of Moldavia and western Oltenia, as well as in mountainous areas, atmospheric instability will gradually increase and gales are to be expected, with gusts over 60-80 km/h, torrential downpours, frequent thunder and hail. Precipitation will exceed 25 l/sq.m. up to 50 l/sq.m.

Meteorologists say specific atmospheric instability is to be expected in the remaining of the country in the second part of Tuesday, July 7. In the south-eastern regions, local thermal discomfort will be high, with the temperature-humidity index expected to reach and exceed the critical threshold of 80.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Actorul Nick Cordero a murit, la 41 de ani, din cauza COVID-19. El a fost spitalizat 95 de zile și i se amputase un picior din cauza complicațiilor bolii

Publicat

in

De

​Actorul american Nick Cordero a murit, duminică, după 95 de zile de luptă cu infecția cu coronavirusul. În timpul spitalizării, actorului de 41 de ani i-a fost amputat un picior din cauza complicațiilor bolii.

​„Dumnezeu are acum încă un înger”, a scris Amanda Kloots, duminică seară, pe Instagram. „Iubitul meu soț a murit în această dimineață. A părăsit lumea înconjurat de familia care l-a iubit și care s-a rugat pentru el”, a adăugat ea, potrivit CNN.

Soția sa a ținut fanii la curent cu evoluția bolii actorului pe toată perioada spitalizării acestuia. Ea a spus cum COVID-19 i-a afectat foarte grav plămânii care arătau ca ai unui om care a fumat 50 de ani și, probabil ar fi avut nevoie de un dublu transplant.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend