Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Putin va merge în Donbas „la momentul potrivit”, afirmă Kremlinul

Publicat

in

Vladimir Putin va merge în Donbas „la momentul potrivit”, a afirmat sâmbătă Kremlinul, în condițiile în care președintele rus nu s-a deplasat până acum în această zonă din estul Ucrainei pe care a anexat-o la sfârșitul lunii septembrie, fără ca armata sa să o controleze însă în totalitate, informează AFP.

Dmitri Peskov si Vladimir PutinFoto: Natalia KOLESNIKOVA / AFP / Profimedia

„La momentul potrivit, desigur, (o astfel de vizită) se va produce. Este o regiune a Rusiei”, a declarat presei purtătortul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, întrebat despre o eventuală vizită a lui Putin în Donbas.

În septembrie, liderii pro-ruşi instalați în patru regiuni ucrainene – Doneţk, Lugansk (ambele din est), Herson şi Zaporojie (din sud) – i-au „cerut oficial” lui Vladimir Putin să încorporeze teritoriile respective în Federaţia Rusă, după aşa-zise referendumuri de anexare, calificate drept o „farsă” de către Kiev şi, practic, de întreaga comunitate internaţională.

Putin a oficializat anexarea celor patru regiuni ucrainene prin semnarea, la 30 septembrie, a unor „tratate de unire” cu Rusia.

___

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Poliţia Română, distribuind fotografia unor cauciucuri extrem de uzate: ‘Nu ne mirăm că şanţul a devenit spaţiu de parcare fără voie’

Publicat

in

Poliţia Română distribuie, duminică, pe Facebook, fotografia unor cauciucuri extrem de uzate cu care unii şoferi au pornit la drum, deşi în cele mai multe regiuni ninge abundent, iar unele drumuri sunt închise din  auza zăpezii şi a viscolului. ”Nu ne mirăm că şanţul a devenit spaţiu de parcare fără voie”, au transmis poliţiştii, scrie news.ro.

Citeste mai mult

NATIONAL

Olaf Scholz suflă și-n iaurt de teama ca Vladimir Putin ar putea considera Germania parte directă a războiului

Publicat

in

Decizia recentă a Berlinului de a furniza Kievului tancuri de luptă, o schimbare majoră după săptămâni de demersuri, nu face ca Germania să fie o parte directă în războiul din Ucraina, a reafirmat cancelarul german Olaf Scholz, relatează DPA.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend