Educatie
Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu: Este inadmisibil ca educaţia României să fie decisă într-un mod opac, printr-o negociere politică între trei partide

Publicat
acum 3 săptămâniin
De
admin

Este inadmisibil ca educaţia României să fie decisă într-un mod opac, printr-o negociere politică între trei partide, a transmis luni purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu.
„Am descoperit şi noi, pe aceste surse, în acest weekend, aşa-zisele noi proiecte ale învăţământului. Colegii mei din echipa de învăţământ şi educaţie se întâlnesc astăzi. Vor avea o întâlnire, să se uite atent pe ele, să le discute. Mi se pare inadmisibil ca viitorul României, educaţia României să fie decisă într-un mod opac, printr-o negociere politică între trei partide. Dacă domnul Iohannis vrea totuşi până la finalul celui de-al doilea mandat să lase ceva în urma dânsului, trebuie să lase nişte legi ale educaţiei scrise de profesionişti”, a arătat el, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului.
Moşteanu, care este liderul grupului USR din Camera Deputaţilor, a cerut o „dezbatere reală” în ce priveşte legile educaţiei. acuzând-o pe ministrul Ligia Deca de faptul că „nu are nicio intenţie” de reformă.
„Avem nevoie de o schimbare a acestor legi, însă, ele trebuie să vină după o dezbatere reală în societate cu toţi cei implicaţi: profesori, părinţi, elevi. Nu trebuie să fie rezultatul unei negocieri politice dubioase între 3 partide, nişte legi făcute pe genunchi, pitite de ochii lumii. Doamna Deca, actualul ministru al Învăţământului, este o mare dezamăgire şi pare că n-are nicio treabă cu educaţia, nu are nicio intenţie de reformă, ci este doar cu ochii la farul călăuzitor al dânsei din punct de vedere politic, domnul Iohannis”, a spus reprezentantul USR, citat de AGERPRES

Poate vrei sa citesti
ACTUAL
Toate ‘tunurile’ pe Ministrul Educației, Ligia Deca! PSD Sector 1: Doamna ministru nu și-a înțeles rolul

Publicat
acum 6 zilein
1 februarie 2023De
admin

Organizaţia PSD Sector 1 reacționează la decizia Ministrului Educației, Ligia Deca, după ce a decis suspendarea atribuţiilor secretarului de stat din Ministerul Educaţiei Florin Lixandru, catalogând drept inacceptabilă această formă de pune pumnul în gură unei persoane care are o opinie diferită.
„Reacţia violentă a doamnei Deca, care trădează lipsa oricăror reflexe democratice, a fost generată de observaţii pertinente şi de bună credinţă făcute de domnul Lixandru tocmai pentru a îmbunătăţi proiectele legilor Educaţiei. Dacă în mijlocul unei dezbateri publice reacţia la opinii diferite este politica pumnului în gură, atunci doamna ministru nu şi-a înţeles rolul, nici importanţa temelor dezbătute. Opiniile PSD, formulate fie de domnul Lixandru, fie de alţi colegi profesori sau profesionişti ai domeniului sau opiniile exprimate de specialişti apolitici, de societatea civilă au rolul de a asigura accesul la Educaţie pentru copiii dezavantajaţi, pentru cei din diaspora sau examene de admitere sau Bacalaureat fără încurajarea meditaţiilor costisitoare”, se arată într-un comunicat de presă al PSD Sector 1 transmis miercuri.
Social-democraţii solicită PNL ca, de la nivelul Ministerului Educaţiei şi până la cel al Consiliului local, să revină la colaborarea bazată pe „deschidere, colegialitate şi urmărirea interesului public”.
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Florin Lixandru a confirmat miercuri, pentru AGERPRES, că i-au fost retrase atribuţiile printr-un ordin de ministru.
„Momentan sunt pe funcţie, dar nu am nicio atribuţie. Eu aveam atribuţii pe învăţământ preuniversitar şi pe relaţia cu Parlamentul şi s-a abrogat ordinul prin care mi s-au atribuit acele atribuţii, momentan, până la o discuţie care ar avea loc în coaliţie în această seară”, a afirmat secretarul de stat.
El a spus că i-au fost retrase atribuţiile pentru un „delict de opinie”. „Pentru un delict de opinie, azi mi s-au retras atribuţiile. Perspectiva PSD asupra legilor Educaţiei este că sunt proiecte mult prea importante ce trebuie dezbătute temeinic, pe îndelete! PSD va pune în discuţia coaliţiei stabilirea unui calendar extins de analiză publică şi adoptare. Timp este suficient, jalonul PNRR privind Legile Educaţiei are termen trimestrul 3 al acestui an; în plus, inclusiv Comisia Europeană recomandă ca proiectele care cuprind reforme sistemice, deci şi cele privind Legea Educaţiei, să nu fie grăbite pentru încadrarea în termen, ci să fie calitativ pregătite/finalizate până la data depunerii cererii de plată, respectiv până în martie 2024”, a scris Lixandru, pe pagina sa de Facebook, transmite AGERPRES
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
ACTUAL
Legea învățământului are parte de schimbări majore- Ce propuneri au specialiștii în educație

Publicat
acum 2 săptămâniin
27 ianuarie 2023De
admin

Specialiștii în educație de la PSD, PNL și UDMR se întâlnesc vineri dimineață să facă propuneri la cele două proiecte de legi ale Educației – Legea învăţământului preuniversitar şi Legea învăţământului superior, potrivit unor surse din domeniul educației.
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Royal House sends condolences to Romanian Academy, family of late academician Razvan Theodorescu
Florin Pârvu este noul antrenor al formaţiei Petrolul Ploieşti
Mobiliare uriașă după cutremur: Qatar trimite 10.000 de case mobile în Turcia și Siria
Casa Regală transmite condoleanţe Academiei Române şi familiei academicianului Răzvan Theodorescu
Ziua de naștere a angajatului să fie zi liberă, plătită. Proiectul de lege a fost depus în Parlament

VIDEO | El este Iulică, bărbatul luat de viitură – Cetățenii din Curtea de Argeș cer demisia primarului PSD din Curtea de Argeș – CĂUTĂRILE CONTINUĂ
Prima fabrică de bebeluși va deveni curând realitate: ar putea produce până la 30 de mii de copii pe an, exact așa cum și-i doresc părinții

EXCLUSIV VIDEO | Bătaie cruntă între doi elevi, în plină stradă la Curtea de Argeș – A INTERVENIT SMURD-ul lângă Colegiul Vlaicu Vodă

Penny deschide deschide primul supermarket în Curtea de Argeș – VEZI UNDE

VIDEO | ACCIDENT GRAV LA CURTEA DE ARGEȘ – UN TAXI S-A FĂCUT PRAF

VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC

VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc

VIDEO – ACCIDENT GRAV în ARGEȘ, provocat de un tânăr din Corbi

VIDEO! ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – 3 MAȘINI IMPLICATE

VIDEO | FLAGRANT ÎN ARGEȘ – REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU ÎNȘELĂCIUNI ȘI FRAUDE INFORMATICE
PITEȘTI


VESTEA VEȘTILOR! Proba practică pentru permisul auto poate fi dată şi fără poliţistul examinator
Senatul a adoptat tacit, luni, un proiect iniţiat de parlamentari UDMR, care propune reglementarea profesiei de examinator auto autorizat şi...


Vedeta Zu, Mihai Morar, fără permis 2 luni și amendat!?!
A scăpat de avalanșă dar nu și de rigorile legii! Pentru că n-a ţinut cont de avertizare şi a intrat...


IPJ aplică legea discreționar!?! Mihai Morar NU a primit amendă pentru încălcarea restricțiilor pe Transfăgărășan, meltenii de la cabana DA – DOVEZILE SUNT CLARE
UPDATE: IPJ Argeș informează că „aplicarea sancțiunilor nu are un termen imediat. Termenul de aplicare a sancțiunilor contraventionale este de...


VIDEO | ULTIMA ORĂ! Dosar penal în cazul evenimentului de la Cabana Capra – Administratorul cabanei riscă pănă la 3 ani închisoare pentru înșelăciune
IPJ Argeș informează că, în continuarea verificărilor privind evenimentul care a avut loc în noaptea de 04 spre 05 februarie...
Curtea de Argeș


Când se încălzește vremea – Prognoza pe 4 săptămâni
Vremea se încălzește de săptămâna viitoare, când temperaturile vor ajunge la valori mai mari decât cele specifice pentru această perioadă,...


Noua Casă 2023: Care sunt regulile din acest an pentru cei ce vor să cumpere o locuință prin contractarea unui credit garantat de stat
Programul Noua Casă, prin intermediul căruia persoanele interesate de achiziționarea unei locuințe noi pot contracta credite garantate de stat, se...


VIDEO | Avalanșă în Argeș – 60 persoane captive în cabana Capra au cerut ajutorul ISU – Zăpada le-a intrat în camere si le-a spulberat mașinile
A;a cum relatam într-o știre anterioară, în cursul nopții trecute, pe DN7C, km.106-107, în zona Cabanei Capra, a avut loc...


VIDEO | Avalanșă de mari dimensiuni în Argeș. Maşinile de lângă Cabana Capra au fost îngropate în zăpadă
O avalanşă de mari dimensiuni s-a produs în noaptea de sâmbătă în Munţii Făgăraş, în apropierea Cabanei Capra, de unde...


REZULTATE RECENSĂMÂNT – Argeșul, scădere cu aproape 7% a populației – VEZI POPULAȚIA în fiecare localitate din județ
România a pierdut peste un milion de oameni din populația rezidentă în circa 10 ani, conform datelor provizorii ale Recensământului 2021....
Mioveni


VIDEO | Accident grav în Argeș! Două femei au ajuns la spital
Un grav accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, s-a produs în comuna Călinești, în această dimineață. Două...


Buletinele cu CIP devin obligatorii în România – Cine le plăteşte şi care sunt schimbările anunţate
Buletinele electronice vor fi emise în toată țara până la finalul anului și vor fi gratuite. Din 2030, oricine vrea...


FASOLEA ȘI CIOLANU` AU UMPLUT SPITALU` – Peste 750 argeșeni au ajuns la Urgențe în minivacanța de 1 Decembrie
769 de pacienţi s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean din Pitești (SJUP) în minivacanţa de...


Colonelul Bogdan Olar nu mai este șeful ISU Argeș – A TRECUT ÎN REZERVĂ
Începând cu data de 16.11.2022, Inspectorul Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș, colonel...
Câmpulung


REVIN NINSORILE – Cod galben de ninsori și viscol în mare parte din țară/ Harta zonelor vizate
Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări de vreme rea, inclusiv un cod galben de ninsori și viscol. Prima...


HAI LA … STAT! Angajări la Primăria Câmpulung – VEZI DETALII
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CÂMPULUNG, județul ARGEŞ, anunță organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unor funcţii publice de execuţie vacante. Posturi scoase...


VIDEO – Accident mortal în Argeș – Șofer de 78 ani decedat
Un grav accident rutier s-a produs, in urmă cu puțin timp, în Godeni. Au fost implicate trei autoturisme, iar o...
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | El este Iulică, bărbatul luat de viitură – Cetățenii din Curtea de Argeș cer demisia primarului PSD din Curtea de Argeș – CĂUTĂRILE CONTINUĂ
- NATIONALacum 2 săptămâni
Prima fabrică de bebeluși va deveni curând realitate: ar putea produce până la 30 de mii de copii pe an, exact așa cum și-i doresc părinții
- ACTUALacum 3 săptămâni
EXCLUSIV VIDEO | Bătaie cruntă între doi elevi, în plină stradă la Curtea de Argeș – A INTERVENIT SMURD-ul lângă Colegiul Vlaicu Vodă
- ACTUALacum 3 săptămâni
Penny deschide deschide primul supermarket în Curtea de Argeș – VEZI UNDE
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | ACCIDENT GRAV LA CURTEA DE ARGEȘ – UN TAXI S-A FĂCUT PRAF
- ACTUALacum 2 săptămâni
Revoltă la Curtea de Argeș după ce un bărbat a fost luat de viitură: „PRIMARE, EȘTI BINE?”
- ACTUALacum 3 săptămâni
VIDEO | Bărbat luat de viitură La Curtea de Argeș – MOBILIZARE MASIVĂ A POMPIERILOR
- NATIONALacum 3 săptămâni
Femeia din Vaslui care a violat-o cu un cârnat pe fosta amantă a soțului, eliberată din arest – Victima, plătită să-și retragă plângerea
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB