Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Purtătoarea de cuvânt a AEP, despre buletinele de vot expediate deja pentru turul II: Așa prevede legea / Nu exista timp fizic altfel

Publicat

in

Purtătoarea de cuvânt a Autorităţii Electorale Permanente, Anamaria Revnic Călugăriţa, a declarat că buletinele de vot pentru ambele tururi de scrutin de la alegerile prezidenţiale au fost trimise împreună pentru că aşa prevede legea.

„Buletinele de vot pentru ambele tururi de scrutin au fost expediate în acelaşi timp deoarece aşa prevede legea. Şi s-au respectat întocmai dispoziţiile legale. În ceea ce priveşte instrucţiunile care sunt şi în interioriul plicurilor şi care au fost şi popularizate pe facebook prin comunicate de presă, practic prin toate canalele de comunicare, este specificat foarte clar şi e atras atenţia că în cazul celui de-al doilea tur de scrutin, înainte de a aplica timbrul autocolant pe patrulaterul ce conţine candidatul pentru care optaţi, va trebui să vă asiguraţi că acesta participă la cel de-al doilea tur de scrutin”, a declarat vineri seară Călugărița la Digi24.

Purtătoarea de cuvânt a mai spus că nu există timp fizic să se imprime noile buletine de vot și apoi ca plicurile să fie expediate abia după ce CCR ar fi decis care sunt cei doi candidaţi care merg în turul al doilea.

”După ce s-ar fi imprimat toate aceste buletine de vot asta ar fi durat, probabil, cinci-şase zile şi ca să expediezi plicurile mai durează iar trei-patru zile în funcţie de destinaţie, prin urmare, evident că nu exista timp fizic să fie trimise şi înapoi”, a explicat purtătoarea de cuvânt a AEP.

Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunțat, vineri, la Târgu Jiu, că va contesta măsura Autorității Electorale Permanente, care a trimis celor care votează prin corespondență plicuri cu buletinele de vot pentru ambele tururi de scrutin.

”Vom contesta acest lucru. Nu este un lucru normal, nu știm cine va intra în turul doi, deci eu cred că trebuie dat dovadă de mai multă transparență și cred că să trimiți două buletine odată cu toți candidații, și pentru turul I și pentru turul II, nu este un lucru bun”, a spus Viorica Dăncilă.

Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat că 2.000 de oameni din străinătate, care votează prin corespondență, au votat deja și pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, după ce instituția a trimis deodată buletinele de vot pentru ambele tururi. Președintele AEP, Florin Mitulețu, a declarat la Antena 3 că persoanele care au ales să voteze prin corespondență au primit două buletine de vot identice, unul pentru turul I, altul pentru turul 2, urmând ca după anunțarea rezultatelor după primul tur de scrutin aceștia să aleagă de pe al doilea buletin unul dintre candidații rămași în cursă.

În cazul în care cei care și-au exprimat deja dreptul de vot pentru turul doi, dar nu au votat cu unul dintre candidații care vor trece de turul întâi, buletinele de vot vor fi declarate nule, au mai anunțat reprezentanții AEP.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Reținere la Galați – Un șofer cu o alcoolemie de 2,01 g/l alcool pur în sânge şi fără permis a fost ridicat de poliție

Publicat

in

De

Un tânăr din Galaţi a fost reţinut de poliţişti pe bază de ordonanţă, după ce a fost prins la volanul unei maşini cu o alcoolemie de 2,01 g/l alcool pur în sânge şi cu permisul anulat, se arată într-o informare transmisă, sâmbătă, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, poliţiştii Biroului Rutier Galaţi au oprit în trafic, pe o stradă din Galaţi, un autoturism la volanul căruia au identificat un bărbat, de 27 ani, din localitate.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, poliţiştii l-au testat alcoolscopic. În urma prelevării de mostre biologice, analizele de laborator au relevat o alcoolemie de 2,01 g/l alcool pur în sânge.

Citește și: Anunț oficial! Ce se întâmplă cu cardurile de sănătate

Mai mult, fiind verificat în bazele de date ale poliţiei, s-a constatat că acesta are permisul de conducere anulat, pentru comiterea altor infracţiuni la regimul rutier.

Bărbatul, care este cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis, a fost reţinut de poliţişti, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi cu propunere de arestare preventivă.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Tragedie în Kabul – Un jurnalist şi un şofer au fost ucişi sâmbătă după-amiază în explozia unei bombe

Publicat

in

De

Doi angajaţi ai unui post de televiziune – un jurnalist şi un şofer – au fost ucişi sâmbătă după-amiază în explozia unei bombe plasate la bordul unui microbuz în capitala afgană Kabul, transmit AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

‘Un jurnalist economic şi şoferul microbuzului au murit atunci când vehiculul ce transporta 15 angajaţi ai Khurshid TV a fost lovit’ a declarat Jawed Farhad, directorul acestui post de televiziune privat.

Cel puţin alte şase persoane au fost rănite, a indicat el.

Ministerul de Interne a confirmat atacul, precizând că ţinta acestuia a fost microbuzul.

Citește și: Anunț oficial! Ce se întâmplă cu cardurile de sănătate

Ancheta preliminară a arătat că o bombă ataşată cu magneţi de microbuz a explodat la o oră de vârf.

Responsabilitatea atacului nu a fost revendicată deocamdată.

Anul trecut, doi angajaţi ai Khurshid TV au fost ucişi şi doi au fost răniţi într-un atac similar.

Talibanii şi alţi insurgenţi islamişti au vizat în mod repetat prin atacuri jurnalişti afgani, omorând 15 în 2018, anul cu cel mai negru bilanţ pentru media din această ţară, potrivit organizaţiei Reporteri fără Frontiere.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PITEȘTI

Publicitate
Publicitate

Mioveni

În Trend