Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

PSG va juca fără Messi şi Verratti în meciul cu Angers

Publicat

in

Atacantul Lionel Messi şi mijlocaşul Marco Verratti, accidentaţi, nu vor putea juca pentru Paris Saint-Germain în meciul de miercuri de la Angers din campionatul Franţei, a anunţat marţi clubul lor, citat de Reuters.

Messi are o inflamaţie la tendonul lui Ahile, iar Verratti o problemă la genunchi. Fundaşul central Presnel Kimpembe este şi el indisponibil. Nu este sigur dacă ei vor putea fi folosiţi în întâlnirea de sâmbătă cu Lens.

„Fotbaliştii care nu evoluează prea mult vor putea beneficia de timp de joc, iar tinerii vor putea câştiga experienţă”, a spus antrenorul lui PSG, Mauricio Pochettino, scrie agerpres.ro.

Messi, 34 de ani, venit în vară de la FC Barcelona, a ratat mai multe meciuri în acest sezon din cauza accidentărilor şi a Covid-19. Argentinianul a contribuit cu opt goluri în toate competiţiile.

PSG, lider cu un avans de 15 puncte faţă de Olympique Marseille, este foarte aproape de câştigarea celui de-al 10-lea titlu de campioană, ceea ce ar însemna un record egalat.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Hidrologii au emis Cod portocaliu de inundații pe râuri din Arad și Timiș

Publicat

in

De

Hidrologii au emis sâmbătă seara avertizări Cod portocaliu de inundații pentru râuri din județele Arad și Timiș.

Prima avertizare vizează râuri din bazinele hidrgrafice Beliu și Groșeni, din județul Arad, iar a doua râurile din bazinul Gladna, din județul Timiș.

În Timiș, avertizarea este valabilă până duminică la ora 3.00, iar în Arad până duminică la ora 7.00.

În aceste zone, ca urmare a precipitațiilor înregistrate, a celor prognozate și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile de inundații locale și creșterei de debite cu depășiri ale cotelor de inundație.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Coreea de Nord își flexează mușchii: au lansat 4 rachete balistice, în săptămâna în care Kamala Harris a fost în zonă

Publicat

in

De

Coreea de Nord a lansat încă două rachete balistice, a anunțat armata sud-coreeană, fiind a patra astfel de lansare de săptămâna aceasta, în condiţiile în care Seulul, Tokyo şi Washingtonul intensifică exerciţiile militare comune, conform The Guardian.

Lansarea de sâmbătă dimineaţă a avut loc după ce forţele de marină din Coreea de Sud, Statele Unite şi Japonia au organizat vineri exerciţii antisubmarin trilaterale pentru prima dată în cinci ani, iar vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, a făcut o vizită în regiune, săptămâna aceasta, informează News.ro.

Harris a fost joi la Seul şi a vizitat zona demilitarizată puternic fortificată care împarte peninsula, într-o călătorie care a avut ca scop să sublinieze angajamentul ferm al ţării sale faţă de apărarea Coreei de Sud împotriva Nordului.

Cu discuţiile inter-coreene blocate de mult timp, Phenianul şi-a dublat programele de arme interzise, ​​realizând un număr record de teste în acest an şi revizuindu-şi legislaţia pentru a se declara o putere nucleară „ireversibilă”.

Armata din Coreea de Sud a transmis că a „detectat două rachete cu rază scurtă de acţiune lansate din zona Sunan din Phenian, în Marea de Est”, referindu-se la zona cunoscută şi sub numele de Marea Japoniei.

Rachetele „au zburat aproximativ 350 km la o altitudine de 30 km cu o viteză Mach 6”, au declarat şefii de stat major din Seul într-un comunicat, numind lansările „o provocare serioasă”.

Tokyo a confirmat, de asemenea, lansarea, spunând că rachetele au aterizat în afara zonelor economice exclusive ale Japoniei.

Toshiro Ino, viceministrul apărării al Japoniei, a declarat că rachetele „par să fi zburat pe traiectorii neregulate”.

Experţii spun că traiectoriile neregulate indică faptul că rachetele pot fi ghidate în zbor, ceea ce le face mai greu de urmărit şi interceptat.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend