Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

PSG amenință că se va muta de pe legendarul său stadion, Parc des Princes

Publicat

in

Clubul francez a reacționat după declarațiile făcute de primarul Parisului, Anne Hidalgo, care a anunțat că stadionul Parc des Princes nu este de vânzare, așa cum doresc șeicii de la PSG.

Fanii celor de la PSGFoto: Geoffroy VAN DER HASSELT / AFP / Profimedia

Contre între conducerea PSG și primarul Parisului

În ultimele săptămâni, polemica dintre conducerea PSG și autorități a luat amploare. Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a oferit declarații pentru Le Parisien.

„Este foarte clar, Parc des Princes nu este de vânzare. Aceasta este o poziție fermă și definitivă. Este o moștenire excepțională a parizienilor”, a anunțat Hidalgo.

În replică, Paris Saint Germain a reacționat prin vocea unui purtător de cuvânt al clubului.

„Toată lumea are de pierdut pentru poziția Primăriei. PSG este nevoită acum să găsească variante alternative pentru a reloca clubul, privând Parisul de o investiție majoră. Acesta nu este rezultatul pe care echipa și suporterii săi l-a sperat”.

În luna decembrie, proprietarul Nasser Al-Khelaifi amenințase deja cu mutarea dacă nu li se va permite să cumpere stadionul. Există două opțiuni, fie cumpărarea Stade de France, care pare imposibilă, fie construirea unei noi arene.

PSG pregătește deja o investiție majoră în noul centru de pregătire din Poissy și a încheiat sezonul precedent cu pierderi de aproape 370 milioane de euro.

„Paris Saint Germain a investit deja peste 85 de milioane de euro pentru întreținerea Parc des Princes și s-a angajat să investească alte 500 de milioane. Planul este să oferim fanilor și tuturor parizienilor un stadion la înalte standarde.

Dar este evident că o investiție atât de mare va fi făcută doar dacă devenim proprietari. Prin închiderea definitivă a discuțiilor, primarul obligă PSG să își părăsească sediul și impune o povară fiscală de milioane de euro contribuabililor săi”, a anunțat clubul.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Conflictul e departe de a fi încheiat: Rusia acuză Azerbaidjanul de încălcarea acordului de încetare a focului cu Armenia din 2020

Publicat

in

Rusia, mediatoare în conflictul între Azerbaidjan şi Armenia, a acuzat sâmbătă Azerbaidjanul că a încălcat acordul de încetare a focului din 2020 lăsându-şi trupele să treacă linia de demarcaţie, transmite AFP, conform AGERPRES.

Sâmbătă, ’25 martie 2023, o unitate a forţelor armate azere a trecut linia de contact în districtul Şuşa, încălcând’ acordul încheiat în 2020, a indicat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.

Citeste mai mult

NATIONAL

CFR Călători: trecerea la ora de vară nu va perturba traficul feroviar

Publicat

in

În această noapte trecem la ora de vară, așa că dăm ceasurile cu o oră înainte. Circulația trenurilor nu va fi însă afectată, informează Rador.

Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală până la ora 3:00, care va deveni ora 4:00. După ora 4:00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend