Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Proxenet din Argeș, dus în spatele gratiilor pentru 4 ani – Poliția din Câmpulung l-a capturat !

Publicat

in

În ziua de 30 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au pus în executare un mandat de executarea pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Argeș, privind pe un bărbat de 38 de ani, din municipiul Câmpulung, condamnat la închisoarea de 4 ani și 4 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și spălare de bani.

Barbatul a fost încarcerat.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

VIDEO Raed Arafat, precizări pentru cei care se întorc în România după 15 iunie. Ce măsuri se vor lua

Publicat

in

De

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a anunțat că persoanele care vin din țări unde numărul de infectări este mic ar putea să nu mai intre în autoizolare începând chiar de săptămâna viitoare.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a precizat că deocamdată se analizează această măsură.

Totodată, de la jumătatea lunii iunie ar putea fi reluate zborurile spre mai multe state.

„Cred ca in cursul saptamanii viitoare, 15 iunie cel putin, sa se ajunga ca in unele tari sa nu mai fie pe lista de autoizolare. Acest lucru e in analiza INSP, nu e un singur parametru de luat in considerare. Se va face treptat pe zone, pe tari care stau ca bine ca Romania din punctul de vedere al raspandirii. E normal ca masura autoizolarii sa nu fie generalizata pentru toate tarile”, a declarat Raed Arafat.

Șeful DSU atrage însă atenția că, deși situația este sub control, pot apărea oricând noi focare dacă oamenii nu respectă recomandările autorităților.

„N-am trecut peste faza in care sa spunem ca la acest moment sa nu ne intoarcem la ce a fost. Daca nu respectam reguli exista si posibilitatea sa apara focare, nu la nivel național,  care sa necesite masuri pe care sa le luam pe zone, pe anumite localitati”, a spus Arafat.

Șeful DSU are și un avertisment pentru patronii de magazine care nu măsoară temperatura clienților la intrare: riscă să-și îmbolnăvească propriii angajați.

„E o greseala. Faptul ca nu impunem intr-un magazin sau supermarket regulile recomandate de  autoritati inseamna ca riscam inclusiv sanatatea personalului care lucreaza in magazinul respectiv.
Daca apare un focar in magazinul respectiv, se inchide, pentru ca vor fi contacti, vor fi trimisi la izolare, magazinul va trebui dezinfectat, nu mai poate functiona”, a explicat Raed Arafat, conform
realitatea.net

De teama oamenilor care se împotrivesc și fac scandal, unele magazine au renunțat la măsurarea temperaturii, deși este obligatoriu.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Vestea tristă a serii! Au fost raportate noi decese

Publicat

in

De

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend