Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

”Proiectul Legii Antițigămism reprezintă o reacție la discriminare și la ineficiența pe care o avem, la nivel național”

Raluca Găină

Publicat

in

Președintele României a promulgat legea care cuprinde măsuri pentru prevenirea şi combaterea antiţigănismului. În lege se regăsesc inclusiv pedepse cu închisoarea pentru acţiuni de ură împotriva romilor. Potrivit legii, prin „antiţigănism” se înţelege atât percepţia referitoare la romi exprimată ca ură împotriva acestora, cât şi manifestările verbale sau fizice motivate de ură împotriva romilor, îndreptate împotriva romilor ori a proprietăţilor acestora, împotriva instituţiilor/ONG-urilor, liderilor comunităţilor rome sau lăcaşurilor lor de cult, tradiţiilor şi limbii romani. Pentru a afla părerea specialiștilor despre conținutul legii, dar și despre limitele pedepselor, Ziarulprofit.ro a discutat cu Anca Bălășoiu, avocat, Expert Egalitate de Șanse și Non discriminare.

1. Ce parere aveti despre promulgarea legii antitiganism, cat si despre cuprinsul acesteia?

Proiectul Legii Antițigămism reprezintă, în opinia mea, o reacție la discriminare și la ineficiența pe care o avem, la nivel național, în a combate acest fenomen. Poate vi se pare ciudat, dar mi-aș fi dorit ca un asemenea proiect să nu fie necesar. Adică, să avem o legislație bine pusă la punct pe antidiscriminare,  astfel încât să se garanteze respectarea drepturilor tuturor minorităților, nu doar a celei rrome.

2. Actul normativ prevede pedepse cu închisoarea cuprinse între 3 luni şi 3 ani pentru cei care promovează, în public, idei, concepţii sau doctrine antiţigăniste, confecţionează vând sau răspândesc astfel de simboluri şi între 1 şi 5 ani pentru cei care distribuie sau pun la dispoziţia publicului materiale din aceeaşi categorie. Opinia publica comenteaza despre limitele acestor pedepse. Din punct de vedere juridic, ce ne puteti spune?

Sancțiunile prevăzute în proiectul de lege sunt medii, ca severitate. Pentru a le analiza corespunzător, trebuie să înțelegem valorile și drepturile pe care această lege dorește să le protejeze. Discriminarea afectează foarte multe aspecte ale vieții unei persoane, de la vârstă fragedă – dreptul la educație, la asistență medicală, la viață privată. Foarte mulți indivizi din etniile minoritare devin stigmatizați de opinia publică, chiar de cei apropiați- colegi, profesori – iar acest fapt poate deveni un motiv de înstrăinare a individului față de societate, cu consecințe semnificative pentru dezvoltarea sa viitoare. Dacă aprofundăm aceste consecințe, cred că putem ajunge la concluzia că sancțiunile sunt necesare, în domeniul antidiscriminării.

3. Considerati ca ar trebui modificata/adaptata contextului actual?

Orice lege poate suferi modificări, după promulgare și până la abrogare, adică atât timp cât este în vigoare. Este de esența legiferării apariția mai întâi a fenomenului social ce necesită a fi reglementat și, abia ulterior, a legislației aferente. Cu siguranță că, pe măsură ce se va aplica, și asupra acestei legi se va mai interveni cu modificări. Mi-as dori ca simpla intrare în vigoare a Legii în discuție să reprezinte un punct zero, de la care societatea noastră să conștientizeze că discriminarea este o faptă gravă, care crează consecințe pe termen lung, că este important să-i respectăm pe toți membrii societății, valorile și cultura lor proprie și să înțelegem că, mai presus de toate, suntem egali în drepturi.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Bărbat mort de doi ani, sancționat de polițiști pentru că a ieșit pe stradă după ora 23.00

Avatar

Publicat

in

Un bărbat care a murit în urmă cu doi ani a fost sancționat de polițiștii locali din Râșnov pentru că a ieșit pe stradă după ora 23.00 fără a avea declarație pe propria răspundere, potrivit Hotnews.ro. Autoritățile locale susțin că este vorba despre o eroare, bărbatul mort fiind confundat de fapt cu fratele său.

Incidentul s-a întâmplat în ianuarie, iar procesul verbal a ajuns la domiciliul familiei decedatului zilele trecute. Asociaţia pentru Siguranţă Urbană şi Mediere (ASUM) Braşov a publicat documentul în care scrie că „în seara zilei de 23 ianuarie 2021, la ora 23.20, a fost surprins pe strada Vlad Ţepeş fără a deţine asupra sa declaraţia pe propria răspundere, încălcând prevederile Legii 55/2020.”, informează Mediafax.

Primăria din orașul Râșnov susține că este vorba despre o eroare, bărbatul decedat fiind confundat cu fratele său.

Autoritățile au solicitat efectuarea unei anchete interne. Agentul Poliției Locale Râșnov va fi audiat în cadrul comisiei de disciplină și ar putea fi sancționat.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Uzina Dacia va opri producţia pe 5 şi 8 martie

Avatar

Publicat

in

Uzina Dacia va opri din nou producţia pe  5 şi 8 martie din cauza lipsei semiconductorilor care sunt livraţi din Asia, aspect care afectează de altfel toată industria auto din Europa, nu doar pe cea din România.

Există posibilitatea, în acest context, să asistăm la două opriri pe săptămână  cel puţin până în luna aprilie.

Deși Uzina Dacia nu duce lipsă de comenzi, pentru fabricarea unui autoturism este nevoie de 10 semiconductori, iar aceștia nu sunt în cantități suficiente.

În acest context, muncitorii vor intra in şomaj tehnic şi îşi vor primi bonurile de masă. Aceasta prevede contractul colectiv de muncă.

Comnform ultimelor informații vor lucra numai 2.000 de angajați cu normă întreagă.

Sursa: Financiarpress

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend