Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Programul încărcat al unei noi zile din criza politică: demisia miniștrilor USR și momentul cheie din Parlament

Publicat

in

Criza guvernamentală generată de demiterea ministrului Justiţiei continuă, marţi, fiind anunţate noi acţiuni ale partidelor implicate. La ora 09.00, miniştrii USR PLUS îşi vor depune demisiile, pe care le-au scris încă de luni seară. De la ora 11.00, are loc a patra şedinţă a Birourilor Permanente Reunite pe tema moţiunii de cenzură USR PLUS-AUR, după ce, în primele trei, fie nu s-a întrunit cvorumul, fie au existat discuţii de procedură şi de legalitate a moţiunii. Marţi după-amiază, Dan Barna se întâlneşte cu preşedintele Klaus Iohannis, la invitaţia acestuia.

USR PLUS a anunţat că, la ora 9:00, vicepremierul Dan Barna şi miniştrii formaţiunii vor merge la Guvern pentru a-şi depune demisiile anunţate încă de luni seară, informează News.ro.

Ulterior, Ioana Mihăilă, Cătălin Drulă, Cristian Ghinea, Ciprian Teleman, Claudiu Năsui şi Stelian Ion îşi vor prezenta bilanţul activităţii.

În paralel, USR PLUS merge mai departe cu moţiunea de cenzură pe care a depus-o împotriva Guvernului Cîţu împreună cu AUR.

De la ora 11.00, este programată cea de-a patra şedinţă a Birourilor Permanente Reunite, în încercarea de a stabili un calendar pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură.

În primele trei şedinţe, fie nu s-a întrunit cvorumul, fie au existat discuţii legate de procedură şi de legalitate a moţiunii.

Înaintea şedinţei de luni, PNL a depus un document prin care a contestat autenticitatea semnăturilor pentru moţiune, acuzând că mai multe semnături nu sunt prezentate în original, ci fotocopiate / scanate.

De asemenea, tot marţi, co-preşedintele USR PLUS, Dan Barna, a anunţat că va paticipa la o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis, la invitaţia acestuia.

Barna susţine că va transmite ”neechivoc” preşedintelui solicitarea de a continua guvernarea împreună cu PNL şi UDMR, dar cu un alt premier.

Criza guvernamentală a fost generată, în 1 septembrie, de revocarea din funcţie a ministrului Justiţiei Stelian Ion. Premierul a motivat decizia prin refuzul ministrului Justiţiei de a aviza Programul de investiţii Anghel Saligny, văzut de Guvern şi PNL ca un program de dezvoltare locală, dar considerat de către USR PLUS ca o ”hoţie”, un program prin care premierul ”cumpără” voturi în lupta internă şi partid.

Proiectul de investiţii a fost aprobat ulterior, iar luni seară OUG a fost publicată în Monitorul Oficial.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements

NATIONAL

Avocații trag un semnal de alarmă: Noile restricții pot afecta dreptul la apărare/ Scrisoare deschisă

Publicat

in

De

Uniunea Națională a Barourilor din România solicită guvernului să acorde avocaților același tratament cu cel aplicat magistraților și altor angajați din sistemul judiciar. UNBR face apel la evitarea unor măsuri care să afecteze dreptul la apărare al justițiabilor din România, dar și dreptul la muncă al avocaților. Președintele UNBR, Traian Briciu, semnează o scrisoare deschisă în acest sens, pe care o redăm mai jos.

UPDATE: În urma scrisorii UNBR, Guvernul a introdus în HG o precizare referitoare la avocați.

___

Către:

– Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență

– În atenția domnului Florin Cîțu, Prim-Ministru

– Secretariatul General al Guvernului

– În atenția domnului Tiberius Horațiu Gorun, Secretar General al Guvernului

Uniunea Națională a Barourilor din România susține eforturile făcute de autorități pentru combaterea efectelor pandemiei Covid-19, inclusiv prin campania de vaccinare și vă transmite mulțumiri pentru colaborarea inter-instituțională de până acum, motiv pentru care vă transmite solicitarea de a permite accesul avocaților în condiții egale cu ceilalți actori ai sistemului judiciar și cu angajații autorităților și instituțiilor publice.

Având în vedere informațiile din spațiul public potrivit cărora sunt în curs de analiză propuneri de măsuri privind combaterea efectelor pandemiei Covid-19, Uniunea Națională a Barourilor din România vă solicită cu fermitate ca în cadrul deciziilor pe care le veți adopta să acordați categoriei profesionale a avocaților cu drept de exercitare a profesiei, un tratament egal cu cel acordat judecătorilor, procurorilor și tuturor angajaților autorităților și instituțiilor publice.

Legea 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat prevede la art. 3:

„(1)Activitatea avocatului se realizează prin:

….

b) asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor publici şi a executorilor judecătoreşti, a organelor administraţiei publice şi a instituţiilor, precum şi a altor persoane juridice, în condiţiile legii;

d)asistarea şi reprezentarea persoanelor fizice sau juridice interesate în faţa altor autorităţi publice cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor încheiate;

e)apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice în raporturile acestora cu autorităţile publice, cu instituţiile şi cu orice persoană română sau străină;

(2)Activităţile prevăzute la alin. (1) se exercită numai de avocat, dacă legea nu prevede altfel.”

Profesia de avocat este parte integrată în sistemul judiciar și indispensabilă actului de justiție.

Art. 38 alin. (1) din Legea 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat prevede „În exercitarea profesiei, avocaţii sunt parteneri indispensabili ai justiţiei, ocrotiţi de lege, …… ”

Orice măsură de restricționare a dreptului de acces al avocaților în spațiile în care se desfășoară activitatea profesională a avocaților (instanțe de judecată,  sedii ale organelor de urmărire și de cercetare penală, ale altor autorități și instituții de drept public și privat) pe alte criterii decât cele aplicabile judecătorilor, procurorilor și angajaților instituțiilor publice constituie o discriminare inacceptabilă într-un stat de drept.

O astfel de soluție ar însemna și o încălcare a dreptului la muncă al avocatului precum și o încălcare a dreptului la apărare al cetățeanului, întrucât avocații își desfășoară activitatea profesională la toate instituțiile și autoritățile publice precum și organizațiile private.

Cu stimă,

Av. dr. Traian Cornel BRICIU

Președintele UNBR

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

DOCUMENT | Noile restricții care intră în vigoare de luni, publicate în Monitorul Oficial

Publicat

in

De

Hotărârea de Guvern care prevede restricţiile ce se vor aplica începând de luni a fost publicată, vineri seară, în Monitorul Oficial.

În Monitorul Oficial 1013 a fost publicată, vineri seară, Hotărâre pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Documentul care cuprinde restricţiile aplicabile de luni poate fi citit AICI (.pdf)!

În principal, acestea vizează portul măştii atât în interior cât şi pe stradă de către toate persoanele, indiferent de rata de incidenţă, restricţii de circulaţie pe timpul nopţii şi folosirea la scară largă a certificatului verde.

De asemenea, toţi elevii intră două săptămâni în vacanţă.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend