Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

PROFIT nu scrie degeaba – S-au luat primele măsuri în cazul familiei care trăieşte fără curent electric şi apă

Publicat

in

 #Asistenţa socială le-a făcut o vizită bătrânilor

#ZIARUL PROFIT si oameni de bine o vor duce pe femeie la analize

Nu puţine au fost reacţiile argeşenilor în urma articolului publicat în ediţia anterioară a ziarului PROFIT, în care prezentam povestea unei familii de bătrâni care trăieşte, în anul 2017, în centrul municipiului Curtea de Argeş, fără curent electric, fără apă potabilă şi în condiţii de igienă greu de imaginat.

Impresionaţi de povestea celor doi dar mai ales de faptul că femeiea este grav bolnavă, argeşenii cu suflet mare ne-au contactat pentru a-i îndruma spre familia Toma, pe care să o ajute fiecare cum poate.

Un om de afaceri din Curtea de Argeş care preferă să fie anonim va plăti su set complet de analize medicale pentru Ileana Toma, la o clinică privată iar mai apoi o va duce să fie consultată şi de un medic. Săptămâna aceasta, după ce analizele vor fi gata, redactorii PROFIT o vor ajuta pe femeia supraponderală să ajungă şi la un medic chirurg la Spitalul Municipal, existând suspiciuni că aceasta ar trebui operată cât mai urgent.

De asemenea, cei doi bătrâni au primit vizita asistenţilor sociali trimişi de Mariana Moise, care au încercat să găsească cea mai bună variantă, atât pentru ca celor doi să li se poată face mutaţie la Curtea de Argeş cât şi să fie duşi în chirie într-o cameră unde să aibă măcar minimum de condiţii de igienă.

Cei care vor să îi ajute în vreun fel, îi pot găsi în căsuţa de lângă fosta cale ferată, în spatele fostei fabrici Argpan din Curtea de Argeş (zona Făgăraş).

 

Comenteaza cu profilul de FB

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

ACTUAL

Tăriceanu: ‘O să mă duc în fața instanței să mă lupt cu această decizie. ‘Fuhrer’ înseamnă ‘conducător’, ‘lider’ sau ‘ghid”

Publicat

in

De

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat va contesta în instanță decizia CNCD, prin care a primit o amendă de 2000 de lei după ce a folosit cuvântul ‘Fuhrer’ la adresa lui Klaus Iohannis.

”Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a hotărât să mă amendeze pentru că utilizarea termenului “Fuhrer” la adresa dlui Klaus Werner Iohannis ar reprezenta o faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate. Nu o să intru în polemică cu CNCD-ul pentru a nu cădea în omniprezenta capcană de a critica o instituție când nu ne convine o decizie și de a o lăuda când decizia ne este favorabilă. Este dreptul lor conferit de lege să judece.

Cum este dreptul meu conferit de aceeași lege să contest decizia lor în instanța de judecată. Și voi face acest lucru. Cred că le-ar fi fost mai ușor să ia o decizie corectă dacă s-ar fi uitat în orice traducere din limba germană și ar fi văzut care este înțelesul termenului “Fuhrer”. Și Wikipedia și alte site-uri de traducere sunt de acord că acest termen înseamnă “conducător”, “lider” sau “ghid”. Ca să nu mai spunem că atenționarea mea către dl Iohannis a fost: “să o lase mai ușor cu amenințările că nu e Fuhrer ci, încă, Președintele României”. Nu pune o anatemă dlui Iohannis, ci îl avertizează că a luat-o pe o pantă greșită”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

El precizează că va contesta în instanță decizia CNCD.

”O să mă duc în fața instanței să mă lupt cu această decizie nu pentru mine, ci pentru cei 20% dintre români cărora le pasă de drepturile lor chiar și în pandemii și în crize. Întâi ne-am pierdut libertatea de mișcare, apoi ne-am pierdut libertatea de a ne întâlni în grupuri mai mari de trei. Acum suntem pe cale să ne pierdem și libertatea de cuvânt. Ce ne mai rămâne? Să mergem la muncă, să plătim taxe pe care Iohannis și “Guvernul Meu” să le sifoneze către pușculițele lor politice? Nu, mulțumesc”, a conchis liderul ALDE.

Călin Popescu Tăriceanu a fost amendat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) după ce a folosit cuvântul „Fuhrer” la adresa lui Klaus Iohannis. Liderul ALDE a fost sancţionat cu 2.000 lei.

Citește și:

EXCLUSIV LIDL și Kaufland desființează obligațiile impuse de Nelu Tătaru! MAI contrazice Ministerul Sănătății! Termoscanarea este o recomandare, nu o obligație

Vești mari! Începând cu 31 mai puteți primi bani din partea statului

Document. Fluturașul de salariu care provoacă un cutremur între Poliția Locală și Poliția Română

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Dreptate istorică! Proiectul privind declararea lui Horea, Cloșca și Crișan martiri și eroi ai națiunii române a fost adoptat de Senat

Publicat

in

De

Senatul a adoptat, miercuri, un proiect legislativ privind declararea lui Horea, Cloșca și Crișan drept martiri și eroi ai națiunii române.

Proiectul, semnat de parlamentari PSD şi de deputatul PNL Florin Roman, are drept scop „declararea personajelor istorice Horea, Cloşca şi Crişan drept martiri şi eroi ai naţiunii române în semn de recunoaştere şi respect pentru suferinţele îndurate în numele ideilor nobile ale libertăţii”.

Parlamentarii USR s-au abținut la vot.

„Nu avem nevoie de legi pentru a cinsti memoria lui Mihai Viteazul sau a lui Horea, Cloşca şi Crişan. Rolul nostru în Parlament este acela de a face legi în folosul poporului român, nu legi care nu schimbă cu nimic în bine viaţa românilor şi care sunt folositoare doar pe post de paradă naţională în ani electorali de câţiva politicieni care nu sunt capabili de mai mult. Misiunea noastră de politicieni într-un secol al toleranţei şi al valorilor europene este de a sădi buna înţelegere”, a afirmat, în plen, senatorul USR Allen Coliban.

Potrivit iniţiatorului, „se declară martiri şi eroi ai naţiunii române Vasile Nicula, Ion Oargă şi Gheorghe Crişan, cunoscuţi popular sub numele Horea, Cloşca şi Crişan, pentru rolul, curajul, eroismul şi sacrificiul lor din timpul răscoalei ţărăneşti din 1784”.

Ceremoniile anuale vor avea loc în data de 2 noiembrie şi pot fi marcate de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural – ştiinţific.

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea programelor şi manifestărilor, în limita fondurilor disponibile.

Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători, mai precizează proiectul de act normativ.

Proiectul a fost trimis la Camera Deputaţilor, care e for decizional.

Citește și:

EXCLUSIV LIDL și Kaufland desființează obligațiile impuse de Nelu Tătaru! MAI contrazice Ministerul Sănătății! Termoscanarea este o recomandare, nu o obligație

Vești mari! Începând cu 31 mai puteți primi bani din partea statului

Document. Fluturașul de salariu care provoacă un cutremur între Poliția Locală și Poliția Română

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

Mioveni

În Trend