Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Profesorul Vasile Astărăstoae dezvăluie că a fost amenințat, după ce a sancțiunat derapajele privind epidemia de COVID-19

Publicat

in

Profesorul Vasile Astărăstoae a decis să se retragă din dezbaterea privind „Apocalipsa COVID-19”, după ce toate previziunile sale s-au adeverit.

Deși nu a negat existența virusului, profesorul a fost împotriva măsurilor exagerate luate de autorități, ceea ce i-a atras numeroase înjurături și amenințări.

Au trecut peste 90 de zile (mai precis 95 de zile) de când am scris prima notiță despre Covid-19. În aceste 95 de zile, am analizat măsurile impuse în pandemie și am încercat să combat isteria colectivă și panica indusă artificial. Am intrat în această dezbatere cu intenția declarată de a aduce un strop de liniște și speranță oamenilor dezinformați, izolați, amenițați și înfricoșați. Nu am bagatelizat sau nu am recunoscut existența epidemiei, dar nici nu am hiperbolizt-o. Am argumentat fiecare afirmație făcută și am primit drept replică insulte și înjurături de la adepții apocalipsei covid.

Am sancționat derapajele anti-democratice și am atras atenția asupra pericolului instaurării unui regim autoritar politico-medical și mi s-a răspuns cu presiuni și amenințări. Am mers mai departe, deoarece am considerat că am datoria (pe care mi-am asumat-o) de a prezenta și un alt punct de vedere față de cel propagat cu obstinență în spațiul public de către oficialități și presă. Nu am dorit nici să-mi fac notorietate, nici să intru în politică, nici să-mi cresc clientela la cabinetul privat (pe care nu-l am).

Am satisfacția că toate prognozele privind epidemia covid-19 au fost validate de viață. Nu am pretenția că sunt Nostradamus, dar faptul că am introdus Bioetica în învățământul medical din România, m-a obligat să am cunoștințe de filozofie, sociologie, sănătate publică, epidemiologie, științe politice și, în consecință, să privesc pandemia nu numai strict medical. Credința creștină mărturisită a fost suportul rezistenței la toate necazurile. În acest moment, când deja apocalipsa se amână și autoritățile anunță măsuri de relaxare, consider că a venit momentul să mă retrag din această dezbatere. Fără torțe.

Am, totuși, un ultim sfat pentru cei care gestionează măsurile și care doresc să introducă cenzura (politiceni și medici). E bine pentru ei să asculte vocile critice, nu să le reprime. Lucrul acesta se știe încă de la ceremonia triumfului la romani. Triumphus era o ceremonie civilo-religioasă în Roma antică, prin care se sărbătorea succesul unui comandant, care a repurtat mari victorii militare sau care a terminat victorios un război pe teritorii străine. Ceremonia începea în afara zidurilor, de pe Câmpul lui Marte, pe malul vestic al Tibrului și se termina pe Dealul Capitoliului unde sărbătoritul sacrifica taurii albi zeului Jupiter și oferea cununa sa zeului.

În carul triumfal, în spatele celui sărbătorit se afla un sclav, care ținea o coroană de flori de aur deasupra capului său, amintindu-i în mod constant că este muritor, spunându-i în șoaptă la ureche: Respice te, hominem te memento (Priveste în spatele tău, amintește-ți ca ești doar un om) și Memento mori (amintește-ți ca ești muritor)”, este mesajul lui Vasile Astărăstoae.

Vezi și

EXCLUSIV Trădare pentru #Rezist! Jandarmeria s-a înrolat în USR

EXCLUSIV De necrezut! Ministerul de Interne și Ministerul Sănătății nu răspund la solicitarea LIDL: ‘Se contestă măsurarea temperaturii si se reclamă încălcarea drepturilor fundamentale’

Lovitură de proporții încasată de DNA! Mutare neașteptată făcută de CCR

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

NATIONAL

Autoritățile și-au învățat lecția după starea de urgență: cumpără 250.000 de dispozitive electronice pentru elevii din mediile defavorizate

Publicat

in

De

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că documentele privind achiziția a 250.000 de dispozitive electronice contectate la internet, destinate elevilor din mediile defavorizate, a fost publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), relatează Mediafax.

Citește și: Începe repartizarea computerizată la liceu a absolvenților de gimanziu

Potrivit unui comunicat al MEC, prin Hotărârea de Guvern nr. 370/2020 a fost alocată suma de 150 milioane de lei pentru achiziția de 250.000 de dispozitive electronice conectate la internet, destinate elevilor din mediile defavorizate, fiind desemnat Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) pentru realizarea achiziției acestora.

„ONAC a demarat o serie de consultări de piață, cu scopul de a avea o imagine a capacității de producție și livrare a dispozitivelor electronice, în contextul pandemiei de COVID-19. Ca urmare a consultării pieței au fost definitivate specificațiile tehnice ale dispozitivelor electronice. Ulterior, documentația aferentă a fost supusă avizării Comitetului Tehnico-Economic pentru Societatea Informațională, primind aviz pozitiv în data de 23 iunie 2020”, se arată în comunicat.

Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate a publicat joi în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) documentația de atribuire ca urmare a definitivării etapei de planificare.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Forța Națională cere de urgență revenirea la Normalitate pentru a evita `Asasinarea economiei românești`. Se cere ieșirea României din OMS

Publicat

in

De

FORȚA NAȚIONALĂ consideră că prelungirea stării de alertă nu se justifică, nu are nicio logică și drept urmare solicită tuturor forțelor politice să nu aprobe o nouă prelungire a stării de alertă, se spune într-un comunicat de presă remis redacției. În același timp reprezentanții Forței Naționale susține că Planul de Relansare Economică prezentat de PNL este ”apă de ploaie” și cere inițierea unui Plan Național pentru salvarea României. În context, Forța Națională anunță strângerea de semnături pentru ieșirea României din Organizația Mondială a Sănătății (OMS):

Vezi și: Preşedintele CCR răspunde atacurilor lui Orban: ‘Sunt inadmisibile asemenea afirmaţii. Noi nu comentăm din punct de vedere medical’

”Campania statistică de promovare a “noului coronavirus” privind numărul ȋn creștere a persoanelor infectate cu COVID-19, declanșată de guvernul PNL, obedient intereselor străine, este cea mai amplă campanie mincinoasă, prin care se ȋncearcă controlul total al maselor populare prin inducerea unui puternic SENTIMENT DE FRICĂ ȋn rândul cetățenilor. Pe de altă parte, este cât se poate de limpede, pentru orice persoană de bun simț, că prelungirea stării de alertă și refuzul guvernului de a reporni activități economice din diverse sectoare economice, sportive, culturale și educaționale, se constituie ȋntr-o acțiune a unui GRUP ORGANIZAT prin care se ȋncearcă “ASASINAREA ECONOMIEI ROMÂNEȘTI” și ASERVIREA TOTALĂ A ROMÂNIEI intereselor Fondului Monetar Internațional prin intermediul Organizației Mondiale a Sănătății, organism suprastatal care, prin directivele și recomandările făcute membrilor organizației, ȋncearcă să substituie legislația și constituțiile acestor state.

Toată această campanie premeditată și mincinoasă nu este altceva decât ȋncercarea disperată a președintelui și a guvernului de a ascunde actul de ȊNALTĂ TRĂDARE, CORUPȚIA ȘI HOȚIA GENERALIZATĂ practicată de PNL-işti ȋn toată această perioadă, cu atac direct asupra valorilor prevăzute chiar de primul aliniat din Constituția României:

“Art. 1. (1) ROMÂNIA ESTE STAT NAŢIONAL, SUVERAN ŞI INDEPENDENT, UNITAR ŞI INDIVIZIBIL.”.

Ȋn ȋncercarea disperată de a ascunde nelegiuirile și despotismul cu care au condus țara ȋn ultimele  patru luni președintele și guvernanții PNL-iști VASALI au ajuns să ȋndemne cetățenii la nesupunere și nerespectare a deciziilor Curții Constituționale, la ȋncălcarea legilor ȋn vigoare.

De altfel, instigarea publică este o infracțiune gravă prevăzută ȋn Codul Penal și pedespită corespunzător la art. 368:

“ART. 368 Instigarea publică

(1) Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârşească infracţiuni se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este comisă de un funcţionar public, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.

(3) Dacă instigarea publică a avut ca urmare comiterea infracţiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracţiune.”

Statisticile zilnice promovate de GUVERNANȚII VASALI ȋn aproape toată mass-media (cumpărată cu banii poporului), nu fac decât să confirme FALSA PANDEMIE și FALSA “SPERIETOARE” COVID-19.

Consultând datele publice aflate pe site-ul Institutului Național de Statistică aflăm că, ȋn anul 2019 au decedat un număr de 259.307 de persoane cu reședința obișnuită ȋn România. Dintre acestea, un număr de 17.722 au decedat din cauza bolilor ale aparatului respirator. Adică o medie de 1476,83 decese/lună. Consultând datele publice aflate pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, aflăm de la Grupul de Comunicare Strategică că, până la data de 08 iulie 2020, au decedat un număr de 1.817 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, număr care include toate decesele având drept cauzǎ “boli ale aparatului respirator”, dar și alte boli (inclusiv cancer) și orice alte decese dacă persoana era infectată coronavirus. Adică o medie de 302 decese/lună dacă ne raportăm la ȋnceputul anului sau 454 decese/lună dacă ne raportăm la declararea pandemiei la noi ȋn țară.

QUOD ERAT DEMONSTRANDUM!

Coronavirusul nu doar că nu a adus o creștere a deceselor cauzate de boli respiratorii ci, așa cum arată statisticile oficiale, media lunară a acestor decese a scăzut la o treime față de media lunară de anul trecut.

Ȋn concluzie: Activitățile economico-sociale NU TREBUIAU OPRITE, ci trebuiau doar stabilite reguli şi proceduri pentru asigurarea continuităţii acestora ȋn condiţii de siguranţă sanitară pentru cetǎţeni. Companiile românești cu capital privat au ajuns bătaia de joc a unui partid care se pretinde a fi “liberal”. Despre latura „naţională” din denumirea acestui partid nici nu poate fi vorba ȋntrucât, raportat la activitatea guvernului din această perioadă, denumirea corectă ar fi: PARTIDUL ANTINAȚIONAL FASCISTO-COMUNIST (prescurtat PNL).

Repornirea urgentă a activităților ȋn toate domeniile este OBLIGATORIE, ȋnsă NU ESTE ȘI SUFICIENTĂ. Totodată TREBUIE OPRITĂ ACUM acțiunea de hărțuire zilnică a investitorilor români de către instituțiile statului (inclusiv controalele diverselor instituţii ale statului de PEDEPSIRE a agenţilor economici care au avut tupeul să redeschidă activităţile (Ce obrăznicie!). Investitorul român asigură aproximativ 70% din produsul intern brut al țării și nu ȋși externalizează profiturile așa cum fac corporațiile multinaționale. De asemenea, ESTE NECESARĂ ȘI O INFUZIE URGENTĂ DE CAPITAL, sub formă de SUBVENȚII ACORDATE TUTUROR ȊNTREPRINDERILOR, indiferent de domeniul sau de obiectul de activitate. PLANUL RENAȘTERII NAȚIONALE trebuie să ȋncepă ACUM și nu ne putem baza decât pe forțe proprii.

Trezeşte-te România! SUNTEM PE CONT PROPRIU!

Este evident că Uniunea Europeană ne desconsideră ca naţiune: pe de o parte România este criticată că nu impune “valorile europene”, cum ar fi încurajarea drepturilor minorităților sexuale, iar pe de altǎ parte neprimirea României ȋn spaţiul Shengen este o nedreptate pe care UE o face României şi nu este considerată ca aparţinând „valorilor  europene”, ca să nu mai vorbim de acţiunea de falimentare a transportatorilor români prin adoptarea pachetului de mobilitate, pachet care conţine prevederi ce vor conduce la creşterea dezastruoasă a costurilor transportatorilor români aflaţi ȋn competiţie cu transportatorii din ţările membre UE, din categoria „ţărilor arogante”.

Să fie clar pentru toţi românii: SUNTEM PE CONT PROPRIU!

Nu vă lăsaţi ȋnşelaţi de promisiunile fără acoperire din Planul de Relansare Economică prezentat de PNL, plan care se bazează pe ZERO surse de finanţare, ZERO ce urmează a fi asigurat de Uniunea Europeană la Sfântul Aşteaptă. Planul conţine o mixtură de coşmaruri rezultate din gândirea „elitelor” de la Palatul Victoria şi de la Cotroceni. Mai trist este că paternitatea acestor coşmaruri au ȋncercat s-o revendice şi o parte din partidele din aşa-zisa opoziţie. TRIST DAR ADEVĂRAT!

FORŢA NAŢIONALĂ face apel la toţi parlamentarii, dacă mai au un dram de dragoste faţă de locul ȋn care au venit pe lume, dacă mai simt cât de cât româneşte, să nu accepte prelungirea stării de alertă, sǎ voteze conform propriei conştiinţe, să dea dovadă de patriotism şi să respecte jurământul depus la ȋnceputul mandatului, iar dacă acest lucru nu se va ȋntâmpla şi starea de alertă, minciuna şi falsa pandemie va fi continuată de către actualii guvernanţi, le cerem cetăţenilor români să vină alături de noi, să ne unim forţele astfel ȋncât „SǍ NE RECÂŞTIGĂM SUVERANITATEA, INDEPENDENŢA ŞI SĂ NE LUĂM ŢARA ȊNAPOI!

Români, VOI sunteți FORŢA NAŢIONALĂ !

Niciun imperiu nu a reuşit să pună botniţă poporului român! Nu va reuşi acest lucru nici Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi nici trădătorii de neam şi ţară care conduc vremelnic destinele ţării.

Drept răspuns la atacurile OMS și a VASALILOR din conducerea țării asupra independenței și suveranității României, asupra demnității, drepturilor și libertăților cetățenilor, asupra libertății de conștiință și a libertății de credință, Forţa Naţională inițiază și cheamă toți cetăţenii la o campanie de strângere de semnături pentru ieşirea României din Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Nu există niciun argument pentru a rămâne măcar o secundă ȋn această organizaţie antinaţională şi anticreştină.

TREZEŞTE-TE ROMÂNIA!

STOP MINCIUNII COVID-19!

STOP DEZINFORMĂRII POPULAŢIEI!

STOP DISTRUGERII ECONOMIEI ROMÂNEŞTI!

STOP DISTRUGERII CAPITALULUI ROMÂNESC!

JOS TRĂDĂTORII DE NEAM ȘI DE ȚARĂ!

SĂ NE LUĂM ŢARA ȊNAPOI!”, se spune în comunicatul remis de Forța Națională.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend