Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Procurorii italieni au deschis o anchetă privind presupuse scandări rasiste ale fanilor lui Lazio la meciul cu AC Milna

Publicat

in

Procurorii italieni au deschis o anchetă privind presupuse scandări rasiste ale fanilor lui Lazio îndreptate împotriva mijlocaşilor lui AC Milan, Tiemoue Bakayoko şi Franck Kessie, la meciul dintre cele două echipe din Serie A, a indicat Federaţia italiană de fotbal (FIGC) conform Reuters, citat de agerpres.

Procurorii studiază imagini de la meciul încheiat cu 2-0 pentru milanezi, de pe San Siro, după ce gruparea rossoneri a depus o plângere în acest sens.
”Fanilor lui Lazio care au avut scandări rasiste împotriva mea şi a ‘fratelui’ meu @franckkessie. Suntem mândri de culoarea pielii noastre. Am toată încrederea că aceştia vor fi identificaţi”, a postat pe contul său de Instagram, Bakayoko.

Aşa cum se ştie, antrenorul echipei Lazio Roma, Maurizio Sarri, a fost suspendat marţi pentru două partide după ce a ameninţat un jucător al clubului AC Milan, imediat după fluierul final al meciului pierdut de echipa sa pe San Siro.

Sarri a primit un cartonaş roşu după ce s-a îndreptat, având o atitudine ameninţătoare, spre belgianul Alexis Saelemaekers, pentru ca ulterior să aibă un schimb de replici cu Zlatan Ibrahimovic.

Comisia de disciplină a Ligii italiene de fotbal l-a suspendat un meci pentru ”intimidare” şi cuvinte ”ameninţătore” adresate fotbaliştilor în cauză, şi încă un meci pentru protestele la adresa arbitrului care i-a arătat cartonaşul roşu şi căruia i-a adresat ”expresii blasfemice”.

Sarri va urmări astfel din tribune următoarele două partide ale lui Lazio, acasă cu Cagliari şi în deplasare cu Torino, dar poate reveni pe bancă în derby-ul cu AS Roma.

Lazio este momentan pe locul 7 în Serie A după 3 etape, cu 6 puncte, la 3 puncte de liderul AS Roma.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements

NATIONAL

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau prezintă un guvern paritar de 38 de miniştri, cu noutăţi la Externe, Apărare şi Mediu

Publicat

in

De

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau, aflat în fruntea guvernului pentru un al treilea mandat, şi-a prezentat marţi echipa ministerială, paritară şi formată din 38 de miniştri, relatează AFP.

El a promovat-o pe liberala Mélanie Joly, o avocată din Quebec de 42 de ani aleasă în Camera Comunelor pentru prima dată în 2015, în postul de ministru al afacerilor externe, în care îl va înlocui pe Marc Garneau, care iese din cabinet. Ea se afla anterior în fruntea Ministerului Dezvoltării Economice şi Limbilor Oficiale.

Justin Trudeau îl numeşte de asemenea, cu câteva zile înainte de summitul COP26 privind combaterea schimbării climatice, pe militantul ecologist Steven Guilbeault în fruntea Ministerului Mediului şi Schimbării Climatice. Cunoscut pentru că este cofondatorul Equiterre, cea mai importantă organizaţie de mediu din Quebec, el a fost de asemenea director şi responsabil de campanie la Greenpeace.

Fostul ministru al aprovizionării, Anita Anand, care se ocupa în special de livrarea vaccinurilor împotriva COVID-19 în Canada, devine la rândul său ministru al apărării naţionale. Ea este prima femeie care va ocupa acest post, într-un moment în care înalţi gradaţi sunt vizaţi de acuzaţii de agresiuni sexuale.

“Această echipă diversificată va continua să găsească soluţii concrete la provocările cu care se confruntă canadienii şi să implementeze un program progresist, terminând în acelaşi timp lupta cu COVID-19”, a afirmat cabinetul premierului într-un comunicat, potrivit Agerpres.ro.

Justin Trudeau a fost reales în fruntea unui guvern minoritar pe 20 septembrie 2021, eşuând în obţinerea unei majorităţi. Noua compoziţie a Camerei Comunelor este aproape identică cu precedenta.

La sfârşitul lui septembrie, prim-ministrul a confirmat deja nominalizarea lui Chrystia Freeland ca ministru de finanţe şi vicepremier al Canadei, un rol pe care ea l-a ocupat şi înainte de ultimele alegeri.

Mai devreme în această lună, Justin Trudeau a anunţat că priorităţile guvernului său vor fi lupta împotriva COVID-19 şi a încălzirii globale, realizarea de progrese în reconcilierea cu indigenii şi crearea unei reţele naţionale de centre de zi pentru copii.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

VEȘTI PROASTE de la analiștii financiari: efectele NEGATIVE ale pandemiei vor afecta economia până în 2023

Publicat

in

De

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut în septembrie 2021 cu 16,4 puncte comparativ cu luna anterioară, mai mult de jumătate dintre analişti anticipând că impactul economic al coronavirusului va dura până în ultimul trimestru din 2022, conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES.

“Pe fondul prudenţei generate de intrarea în valul 4 al pandemiei, indicatorul de încredere macroeconomică a scăzut puternic în luna septembrie. Consistente cu această evoluţie sunt şi anticipaţiile de decelerare a economiei. De asemenea, în contextul creşterii substanţiale a ratei inflaţiei, anticipaţiile inflaţioniste pentru un orizont de 12 luni s-au majorat”, a afirmat Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

Potrivit acestuia, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA s-a redus cu 16,4 puncte comparativ cu luna anterioară, la valoarea de 57,2 puncte, (faţă de aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 22,9 puncte). Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 5,01%.

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 93% dintre participanţii la sondaj prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9985 lei/euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0547 lei pentru un euro. Cea mai mică valoare estimată a cursului euro/leu pentru un orizont de 12 luni este 4,9400 lei/euro.

Conform sondajului, cea mai mare parte a participanţilor (55%) estimează că impactul economic al coronavirusului va dura până în trimestrul IV al anului 2022, iar valoarea medie a anticipaţiilor privind deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2021 este de 7,1%.

De asemenea, estimările privind evoluţia, în termeni reali a PIB în anul 2021, indică o medie plus 6,6%, datoria publică ca procent din PIB fiind preconizată, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 54,1%.

“În contextul atenţiei sporite a autorităţilor europene cu privire la protecţia mediului înconjurător, atenţie concretizată în reglementări cu privire la luarea în considerare a factorilor ESG (factorii de mediu, sociali şi de guvernanţă) de către instituţiile financiare, au fost introduse în sondaj întrebări cu privire la conştientizarea de către instituţiile financiare a acestor reglementări, pregătirea instituţiilor financiare pentru asigurarea respectării noilor reglementări, precum şi suportul oferit clienţilor pentru asigurarea respectării lor”, se menţionează în comunicat. Conform răspunsurilor participanţilor, principalul impediment în implementarea factorilor ESG este insuficienţa informaţiilor, urmat de lipsa expertizei în acest domeniu. Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de peste 10 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între zero (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente – referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii; anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie. Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb euro/leu, indicele bursier BET şi condiţiile macroeconomice globale.

CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrata de CFA Institute (USA). Asociaţia CFA România este una dintre cele peste 160 de societăţi membre ale CFA Institute, şi are misiunea de a promova interesele specialiştilor în investiţii şi de a menţine standarde ridicate de integritate şi excelenţă profesională. În prezent, Asociaţia CFA România are peste 250 de membri, deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst. Comunitatea CFA mai cuprinde şi aproximativ 250 de candidaţi la unul din nivelurile de examinare.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend