Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

PRM, semnal privind proiectul de lege privind comunitatea maghiară în România, aflat la vot final în Camera Deputaților

Avatar

Publicat

in

Conducerea Partidului România Mare semnaleză și avertizează public că pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, la poziția 18 se află propunerea legislativă înregistrată PLX nr. 478/2017 privind consacrarea zilei de 15 Martie ca sărbătoare a comunității maghiare din România.

În expunerea de motive a propunerii legislative este menționat că în 15 martie 1848, un grup de tineri în frunte cu poetul Sándor Petőfi, au formulat o serie de revendicări bazate pe principiile revoluției franceze, între aspirațiile acestora fiind cele de pace, libertate și înțelegere precum și că inclusiv la acest moment, comunitatea maghiară din România are aceleași idealuri de libertate, egalitate și fraternitate.

Publicitate

Fără a intra pe tărâmul speculațiilor cu privire la idealurile exprimate de inițiatorii propunerii legislative și care în mod nedisimulat exprimă tendințe din categoria celor anticonstituționale, în memoria colectivă a populației române, ziua de 15 martie este asociată cu agresarea cu sălbăticie în 1990 la acea dată, a unui cetățean român de etnie română pe teritoriul românesc, de persoane aparținând comunității maghiare, fapta fiind urmată de un amplu exercițiu de dezinformare propagată îndreptată împotriva comunității românești, atât în România cât și în afara teritoriului românesc.

Împrejurarea că se invocă ca motiv al alegerii tocmai al acestei zile pentru a fi consacrată ca sărbătoare a comunității maghiare din România, faptul că în acea zi în 1848 un grup de tineri a formulat niște revendicări, nu poate constitui un motiv pentru a se accepta că suprapunerea acestei sărbători peste cea a Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, nu are un scop vădit provocator, deoarece există un risc real de producere a unor confuzii generatoare de interpretări incorecte și speculații tendențioase.

Deoarece pe fondul provocărilor adresate în mod constant de persoane din cadrul comunității maghiare membrilor comunității românești, în această perioada apreciată în mod îndreptățit ca sensibilă, din respect pentru valorile constituționale ale României și sensibilitățile comunității românești, având în vedere semnificațiile speciale care pot fi atribuite zilei de 15 martie, această propunere legislativă este necesar să fie respinsă.

Atragem în mod special atenția asupra poziției exprimate de fostul guvern P.S.D. în cuprinsul punctului de vedere transmis Parlamentului României și în care, din rațiuni ce ușor pot fi asimilate trădării intereselor naționale, nu s-a menționat că nu susține propunerea legislativă.

Precizăm că noi nu suntem împotriva consacrării unei zile ca sărbătoare a comunității maghiare din România, însă ne situăm ferm împotriva acțiunilor provocatoare la adresa comunității românești din România, motiv pentru care sugerăm că pentru a se evita uitarea lecțiilor istoriei scrise cu sângele eroilor noștri, inițiatorii de astfel de propuneri legislative să ia în calcul la alegere, ca posibilă dată a zilei de sărbătoare, zilele de 13 februarie, 4 iunie, 4 august, 29 august, iar dacă aceste sugestii nu sunt suficiente, le putem formula și altele cu semnificații similare.

Conducerea Partidului România Mare atrage atenția asupra necesității respectării prevederilor Constituției României și cere imperativ ca în cadrul ședinței în plenul Camerei Deputaților, toți deputații care nu au uitat jurământul depus la momentul validării mandatelor lor de parlamentari, să voteze pentru respingerea propunerii legislative înregistrate PlX nr. 478/2017 privind consacrarea zilei de 15 Martie ca sărbătoare a comunității maghiare din România.

Comenteaza cu profilul de FB
Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

BREAKING Anaser Duduianu a fost SĂLTAT de poliție în Anglia: era dat în urmărire după moartea lui Emi Pian

Avatar

Publicat

in

De

Anaser Duduianu, unul din membrii clanului Duduianu, a fost prins în Anglia. Acesta fugise din țară după moartea lui Emi Pian. Anaser și alți frați de-au lui erau cercetați de oamenii legii în dosarul deschis după ce Florin Salam și alți maneliști cunoscuți au reclamat că sunt șantajați de Duduieni, care le iau banii de la cântări.

Citește și: Guvernul a VOTAT – Măsuri SPECIALE pentru tratarea bolnavilor de coronavirus, până la finele anului

Publicitate

Manelistul Florin Salam a făcut declarații incendiare în fața polițiștilor, în dosarul deschis după ce acesta a reclamat că membrii clanului Duduianu îl terorizează și îi iau banii de la cântări. Salam le-a spus oamenilor legii că încă din 2015 Anaser Duduianu și Aramis Duduianu au încept să decidă la ce concerte participă, dar și ce onorarii să practice.

Pe parcursul anilor de șantaj, interlopii i-au luat lui Salam 150.000 de euro după cântări. Salam le-a mai spus oamenilor legii și că a fost obligat să îi cumpere lui Denom Duduianu materiale de construcții pentru casa pe care acesta și-o construia, potrivit România TV.

Comenteaza cu profilul de FB
Publicitate
Citeste mai mult

NATIONAL

Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6: Voi continua investitia in proiectele de infrastructura rutiera

Avatar

Publicat

in

De

Sunt si am fost toata viata un om al faptelor. Ca politician, am fost mereu atras de lucruri concret, am propus in permanenta proiecte realizabile si am urmarit indeaproape finalizarea lor. Apoi, ca Primar, am avut sansa sa ma pot implica activ, sa pun umarul la rezolvarea problemelor cu care s-au confruntat locuitorii Sectorului 6.

Paulo Coelho spunea ca “Lumea se schimba prin exemplul tau, nu prin opinia ta”. Astfel, mi-am dorit, si in mare parte am realizat ca Sectorul 6 sa fie un exemplu de urmat pentru alte administratii, iar cetatenii sa fie mandri de sectorul lor.

Publicitate

Pentru ca, dincolo de vorbe, dincolo de promisiuni, dincolo de culori si ambitii politice, dincolo de opinii sau divergente, un primar este si va fi judecat prin realizarile sale. Doar acestea pot da masura capacitatii, priceperii si implicarii sale.

Si, ca sa va prezint concret, sustinem proiectele de infrastructura mare, realizate de Primaria Capitalei, prin elaborarea, la nivelul primariei de sector, a documentatiilor tehnice si a cadrului urbanistic de dezvoltare, pentru:

Finalizarea proiectului Penetratiei Splai – Ciurel – A1, care va prelua traficul tranzitional, pentru cei care vin din zonele limitrofe ale Bucurestiului, catre zonele comerciale si de birouri din Nordul si Centrul Capitalei. Supralargirea Prelungirii Ghencea, la care se lucreaza deja si care preia traficul tranzitional din zona Domnesti catre zonele centrale din Capitala.

Solutia sensurilor unice pe strazile interioare din cartiere reprezinta un model de fluidizare a traficului in marile orase europene si este deja aplicat cu succes si in sectorul nostru. Prin implementarea acestui proiect reusim, totodata, eliberarea trotuarelor si crearea de locuri de parcare suplimentare, contractabile, paralele cu axul drumului.

Am finalizat procedurile pentru construirea de parcaje subterane, terane, supraterane si parcari inteligente. Astazi, putem afirma ca avem front de lucru pentru construirea de locuri de parcare intr-un ritm sustinut.

Voi continua sa construiesc zeci de mii de locuri de parcare, in perioada urmatoare, astfel incat confortul familiilor din Sectorul 6 sa creasca in mod constant.

Fluidizam traficul din Sectorul 6 prin:

Construirea a sase pasarele pietonale peste Bulevardul Iuliu Maniu, pentru siguranta pietonilor si pentru optimizarea sistemului de semaforizare inteligenta. Acestea se vor amenaja in punctele cu trafic intens, respectiv la intersectiile cu: Vasile Milea, Virtutii, Veteranilor, Gorjului, Apusului si Valea Cascadelor; Infiintarea unei legaturi de interconectare a bulevardelor: Prelungirea Ghencea, Bulevardul Timisoara si Strada Valea Cascadelor; Extinderea proiectelor de tip Park&Ride, incepute in acest mandat, cu noi parcari: In zona de acces dinspre Domnesti, la capatul liniei metroului usor de suprafata, La intrarea dinspre autostrada A1, avand posibilitati multiple de accesare a mijloacelor de transport public: metrou, autobuz, troleibuz; Penetratia Bulevardul Timisoara – Centura Capitalei, un mare proiect de descongestionarea traficului de tranzit dinspre zonele limitrofe; Relocarea in afara sectorului a Vamii Bucuresti – Ilfov, care blocheaza cu zeci de tiruri Bulevardul Timisoara.

Dupa cum vedeti, lucrurile se misca in directia buna. Ele nu se vor opri aici. Voi continua sa fac lucruri bune pentru Sectorul 6, voi continua proiectele incepute, voi asculta in continuare vocea oamenilor si vom demara proiecte noi.

Am incredere ca oamenii din Sectorul 6 apreciaza directia buna in care ne indreptam si, pe 27 Septembrie, vor vota omul de care are nevoie sectorul pentru a continua lucrurile bine facute.

Comenteaza cu profilul de FB
Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend