Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Prins cu permis de conducere fals!

Publicat

in

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un cetăţean din R.Moldova, care a prezentat la control un permis de conducere fals, întrucât cel obţinut legal nu putea fi folosit pentru a conduce microbuz transport persoane. În data de 04 decembrie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, cetățeanul din R. Moldova, A.B., în vârstă de 31 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes, înmatriculat în R. Moldova. La controlul de frontieră, tânărul a prezentat un permis de conducere, cu însemnele autorităţilor din R. Moldova. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. Totodată, la verificări s-a stabilit faptul că acesta a obţinut legal dreptul de a conduce, dar doar pentru categoria B. Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că este angajat la o firmă de transport persoane, însă nu deţinea permis de conducere decât pentru categoria B, fapt pentru care a apelat la o persoană pe care nu o cunoaşte, pentru a-i procura un alt permis de conducere, cu toate categoriile, în schimbul sumei de 230 euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals, fals privind identitatea.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Țânțarii transmit coronavirusul? Ce este adevărat și ce nu. OMS atrage atenția!

Publicat

in

De

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a răspuns cu privire la zvonurile care circulă în mediul online și crează panică printre oameni. Astfel că: uscătoarele de mâini nu omoară coronavirusul, consumul de cocaină nu protejează de acest patogen, iar țânțarii nu transmit noul SARS-CoV-2.

ȚÂNȚARII TRANSMIT CORONAVIRUSUL

Nu există dovezi că noul coronavirus poate fi transmis prin înţepăturile acestei insecte. De fapt, este vorba de un virus respirator, prin urmare acesta se răspândeşte în principal prin contactul cu particulele de salivă expirate de persoana infectată atunci când tuşeşte sau strănută, sau prin secreţiile nazale.

MONEDELE ŞI BANCONTELE POT INFECTA

Riscul unei infecţii prin contactul cu obiecte, inclusiv când acestea trec din mână în mână precum monedele bancnotele sau cărţile de credit este foarte redus.

CORONAVIRUSUL POATE CĂLĂTORI PE DISTANŢE MARI

Nu, acest virus nu se răspândeşte pe calea aerului pe distanţe mari. Coronavirusul se răspândeşte în principal prin contactul cu particulele de salivă expirate de persoana infectată atunci când tuşeşte sau strănută, prin urmare nu se poate propaga la distanţe mari.

Coronavirusul nu poate de asemenea ajunge la o distanţă de peste 8 metri de persoana care tuşeşte sau strănută, aşa cum se zvoneşte. Particulele respiratorii expirate ajung la maximum 1 metru distanţă de persoana care este infectată.

CÂINII ŞI PISICILE, PERICOL DE CONTAGIERE

Deocamdată nu există nicio dovadă că noul coronavirus infectează şi animalele de companie precum câinii şi pisicile. Totuşi acestea pot fi purtătoare ale bacteriilor obişnuite pe care le pot transmite oamenilor, precum E. coli şi Salmonela.

USCĂTOARELE DE MÂNI OMOARĂ VIRUSUL

Nu, aparatele profesioniste de uscat mâinile care se găsesc în băile publice nu omoară noul COVID-19, chiar dacă sunt folosite şi timp de 30 de secunde. Contagierea poate fi oprită doar dacă se foloseşte dezinfectant sau apă cu săpun.

URINA DE COPIL PROTEJEAZĂ

Fals: urina nu omoară nici virusul nici bacteriile, dimpotrivă, poate conţine cantităţi de material viral sau bacterian. De aceea, spălarea pe mâini cu urină de copii nu protejează împotriva COVID-19. Este obligatorie folosirea unui dezinfectant pe bază de alcool, sau apă şi săpun.

GERUL ŞI ZĂPADA UCID VIRUSUL

Virusurile, la fel ca şi COVID-19, trăiesc în corpul uman a cărui temperatură se menţine între 36,5 şi 37 grade Celsius, indiferent de condiţiile meteo, prin urmare nu se poate spune că frigul sau zăpadă elimină acest patogen.

COCAINA IMUNIZEAZĂ ÎMPOTRIVA VIRUSULUI

Nu există probe care să sprijine această afirmaţie. Cocaina este un drog stimulativ şi care dă dependenţă, astfel încât consumul său poate avea efecte secundare grave şi este dăunător sănătăţii.

TREBUIE SĂ SPELI CORPUL CU ALCOOL ŞI CLOR

Nu este de niciun folos dacă în corp a intrat deja virusul. Pulverizarea de alcool poate deteriora hainele şi mucoasa.

VACCINURILE ÎMPOTRIVA PNEUMONIEI SUNT BUNE ŞI ÎMPOTRIVA COVID-19

Nu, vaccinurile, precum cel împotriva Haemophilus influenzae de tip B (Hib), nu protejează împotriva noului coronavirus. COVID-19 este un nou coronavirus, prin urmare trebuie dezvoltat un vaccin specific la care se lucrează cu sprijinul OMS.

ANTIBIOTICELE SUNT EFICIENTE

Aceste medicamente nu vor evita contagierea coronavirusului şi nici nu vor vindeca persoana infectată. Antibioticele sunt eficiente împotriva bacteriilor, nu şi împotriva virusurilor, precum COVID-19. În cazul spitalizării pot fi administrate antibiotice pacienţilor pentru a nu contracta infecţii bacteriene.

SPĂLAREA CĂILOR NAZALE PREVINE CONTAGIEREA

Nu există probe care să arate că această practică protejează de infectarea cu noul coronavirus. Deşi spălarea căilor nazale în mod regulat cu soluţie salină poate accelera recuperarea după o răceală obişnuită, nu s-a dovedit că previne infecţiile respiratorii.

CONSUMUL DE USTUROI PROTEJEAZĂ

Usturoiul este un aliment sănătos şi poate avea proprietăţi antimicrobiene, dar nu s-a demonstrat că dacă se consumă usturoi te poate proteja de noul virus.

Citește și:

Document. Fluturașul de salariu care provoacă un cutremur între Poliția Locală și Poliția Română

Lovitură zguduitoare! Cum a pierdut CFR o mulțime de bani europeni. DNA intră pe fir. Nume grele din PSD sunt vizate într-un raport

Cozmin Gușă, profeția care ar putea răsturna total scena politică! Candidatură-bombă pentru Marcel Vela

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Marcel Vela dezvăluie că România e în mijlocul unui război hibrid! Marea operațiune petrecută în aceste zile

Publicat

in

De

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a dezvăluit că România este în mijlocul unui război hibrid.

Prin știrile false transmise în aceste zile, s-ar putea produce o destabilizare a economiei românești, susține Marcel Vela.

Când observi pe Facebook mobilizări, resurse financiare, diferite acţiuni concertate, campanii în adevăratul sens al cuvântului, care au baza de plecare în alte state, poate chiar în state care nu agreează, să spunem, fie politica noastră europeană, fie politica de alianţe militare, atunci poţi să faci o radiografie corectă şi obiectivă cu privire la unele lucruri care sunt discutabile”, a declarat, la Realitatea Plus,  ministrul Vela.

Marcel Vela afirmă că lipsa încrederii în sistemul sanitar, în autorităţi, poate duce către o destabilizare economică, iar „cei care au aceste interese pe varianta de a destabiliza” sunt „într-un fel” organizaţi.

„Vreau să vă spun că războiul hibrid este cel mai periculos război, cu ghilimelele de rigoare, este o confruntare care nu se simte în zona militară sau în zona confruntărilor clasice. Războiul informatic, dacă vreţi, are mai multe substraturi. Unul dintre ele este şi acesta al destabilizării, al neîncrederii, al haosului, al contestării autorităţilor. Pentru că, dacă vedem pădurea dincolo de copaci, dacă-mi permiteţi această metaforă, este evident că o stare de neîncredere, o lipsă a autorităţii statului, a încrederii în sistemul sanitar, în autorităţi, toate acestea duc spre o destabilizare economică. Cei care au aceste interese pe varianta de a destabiliza, fie că sunt site-uri fantomă care au în spate anumite cercuri de interese economice, anumite persoane care le deţin şi care, de fapt, nu există, care rostogolesc anumite ştiri, anumiţi specialişti în ale informaticii care rostogolesc ştirile care ştiu să capaciteze cât mai mulţi urmăritori, toate acestea sunt, într-un fel, organizate, pentru că este evident faptul că sunt finanţate”, a afirmat Marcel Vela, luni seară, într-o emisiune la Realitatea Plus.

Ministrul de Interne mai spune că poate face „o radiografie” a campaniilor atunci când observăm pe Facebook mobilizări care au nevoie de finanţare.

„Când observi pe Facebook mobilizări, resurse financiare, diferite acţiuni concertate, campanii în adevăratul sens al cuvântului, care au baza de plecare în alte state, poate chiar în state care nu agreează, să spunem, fie politica noastră europeană, fie politica de alianţe miliare, atunci poţi să faci o radiografie corectă şi obiectivă cu privire la unele lucruri care suni discutabile”, a mai declarat Vela.

Acesta susţine că nu îi acuză pe cei care citesc ”un expozeu al unui mare om de ştiinţă care este fals” .

Vezi și

Document. Fluturașul de salariu care provoacă un cutremur între Poliția Locală și Poliția Română

Lovitură zguduitoare! Cum a pierdut CFR o mulțime de bani europeni. DNA intră pe fir. Nume grele din PSD sunt vizate într-un raport

Cozmin Gușă, profeția care ar putea răsturna total scena politică! Candidatură-bombă pentru Marcel Vela

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

Mioveni

În Trend