Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Primul referendum organizat în România pentru demiterea unui primar. USR vrea să dea jos un edil PNL aflat la al 5-lea mandat

Publicat

in

Primul referendum organizat vreodată în România pentru demiterea unui primar va avea loc duminică, 19 iunie 2022, în comuna Dumbrăvița din județul Brașov, ca urmare a inițiativei USR din localitate, care a adunat peste 1.100 de semnături ale cetățenilor, se arată într-un comunicat al USR.

VotareFoto: Agerpres

Membrii USR Dumbrăvița îi îndeamnă pe locuitorii comunei să participe la referendum și să voteze pentru demiterea actualului primar al localității, Popa Zachiu (PNL), nemulțumiți de faptul că acestuia nu îi pasă deloc de dezvoltarea comunei, deși este de 16 ani în vârful administrației locale, fiind la al cincilea mandat, precizează sursa citată.

„De prea mult timp, comuna Dumbrăvița este lăsată la voia întâmplării. Nu avem drumuri, nu avem canalizare, serviciile publice sunt aproape inexistente, nu avem creșă, nu avem un parc sau locuri de joacă decente, condițiile din grădinițe și școli sunt deplorabile. Cât de multe ar fi putut face actualul primar în acești 16 ani putem să ne imaginăm uitându-ne la alte comune, precum comuna Ciugud, unde consilierii noștri locali au fost în vizită. Avem modele de succes pe care le putem prelua, comune administrate cu competență, responsabilitate și simțul datoriei față de cetățeni și comunitate. Trebuie doar să avem un primar care să își dea interesul,” au transmis membrii USR Dumbrăvița.

În februarie, Agenția Națională de Integritate a constatat că primarul Popa Zachiu a fost în stare de incompatibilitate în perioada 04 octombrie 2016 – 08 septembrie 2020, întrucât a deținut calitatea de membru în C.A. al Grădiniței cu Program Normal Dumbrăvița, consiliu din a cărui componență a făcut parte și cumnata persoanei evaluate, director al unității de învățământ.

NATIONAL

Cel mai bun prieten al omului e chiar mai asemănător cu el decât se credea anterior, potrivit cercetătorilor din Ungaria

Publicat

in

Câinii sunt capabili să înțeleagă că unele cuvinte se referă la obiecte într-o manieră asemănătoare cu oamenii, a descoperit un mic studiu asupra undelor cerebrale ale celui mai bun prieten al omului, relatează Reuters.

Pui de caini HuskyFoto: Kostya Pazyuk / Alamy / Profimedia Images

Faptul că patrupedele noastre de companie pot recunoaște cuvinte precum „șezi” sau „aport” nu reprezintă nicio surpriză pentru stăpânii de câini. Însă noul studiu, care a analizat activitatea cerebrală a 18 câini, oferă dovezi că aceștia nu recunosc doar cuvinte asociate unor acțiuni, ci că pot „activa” o memorie cu un obiect când îi aud numele.

Studiul a fost efectuat la Universitatea Eotvos Lorand din Budapesta și publicat în revista Current Biology.

„Există de mult timp o dezbatere cu privire la abilitatea unui animal non-uman de a înțelege cuvintele în mod referențial”, afirmă Marianna Boros, unul dintre autorii studiului.

„Deși au existat relatări privind astfel de comportamente, ele au fost întotdeauna cazuri excepționale. Studiul nostru este primul care afirmă că aceasta este o capacitate la nivel de specie”, a adăugat ea.

În timpul studiului stăpânii câinilor au spus cuvintele pentru obiecte pe care animalele le cunoșteau. Apoi, în unele cazuri, ei au prezentat câinelui un obiect care s-a potrivit cu cuvântul, iar în altele un obiect diferit.

Cercetătorii maghiari au constatat că undele cerebrale ale câinilor arată diferit în cele două situații, un lucru care poate fi observat și la creierul uman.

„Câinii pot înțelege că cuvintele sunt pentru anumite lucruri (…) așa că ei activează reprezentări mentale și ei leagă înțelesul cuvântului de reprezentarea mentală și nu doar context”, explică Boros.

Cercetătorii intenționează ca în continuare să studieze dacă această capacitate de referință mentală este specifică doar câinilor sau este prezentă și la alte mamifere.

Citeste mai mult

NATIONAL

Țara NATO care nu mai are armament pentru Ucraina: ‘Am golit cămara!’

Publicat

in

Canada nu mai are obuze de artilerie și rachete antiaeriene pentru a fi transferate în Ucraina, a spus ministrul canadian al Apărării, Bill Blair, informează Nexta.

Potrivit acestuia, țara a „golit cămara” din cauza proviziilor militare către Kiev.

Precizările acestuia vin în situația în care Canada a donat 800 de drone Ucrainei pentru a ajuta la combaterea invaziei Rusiei în această ţară, a declarat la 20 martie ministrul Apărării Naţionale, Bill Blair, potrivit CNN, relatează News.ro.

„Dronele au apărut ca o capacitate critică în lupta Ucrainei împotriva agresiunii ruseşti. Cu ajutorul acestor drone, trupele ucrainene vor putea să adune mai multe informaţii şi cunoştinţe despre situaţie, astfel încât să poată evalua ţintele mai rapid şi cu mai multă precizie”, se arată într-un comunicat al secretariatului de presă al galeriei.

„Pe măsură ce ne apropiem de cea de-a doua aniversare a invaziei ilegale a Rusiei, Canada este ferm alături de Ucraina în apărarea libertăţii şi democraţiei”, a declarat Blair.

Context

Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie 2022, declanşând un război în curs de desfăşurare care l-a propulsat pe preşedintele ucrainean Volodymyr Zelensky pe scena internaţională, multe ţări, inclusiv SUA, oferindu-şi ajutorul. Presiunea este acum tot mai mare pentru a oferi mai mult ajutor, deoarece Rusia avansează în unele părţi ale Ucrainei, iar muniţia este redusă.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend