Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Primul partid care își suspendă activitatea politică, pe fondul crizei cauzate de coronavirus

Publicat

in

Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) își încetează activitatea electorală pentru a implementa măsuri concrete în sprijinul persoanelor din țară, dar și din diaspora care au nevoie de ajutor în contextul pandemiei de coronavirus.

Copreședintele A.U.R. George Simion a criticat într-o conferință de presă industria pharma, pe care a acuzat-o că a finanțat mulți politicieni și mai ales miniștri ai sănătății. Simion a atras atenția că dacă România ar fi avut capacități proprii de producție în domeniul medical, țara ar fi fost pregătită pentru a face față provocării reprezentate de noul coronavirus.

În același context, vicepreședintele AUR Mihai Rădulescu a prezentat un plan concret de măsuri pentru ca România să facă față crizei medicale și celei economice care se prefigurează. Acestea vizează rechemarea personalului medical aflat la pensie, pentru a suplini lipsa cadrelor medicale, și demararea lucrărilor la 3 spitale modulare, câte unul în fiecare regiune istorică a României.

În viziunea A.U.R. , măsurile economice care ar trebui implementate pentru următoarele 6-9 luni se referă la eeducerea și eliminarea TVA pentru medicamente, alimente și produse de strictă necesitate; suspendarea temporară a contractelor de muncă în industriile cele mai afectate (turism, restaurante, etc.); suspendarea plăților taxelor salariale și a impozitelor pe venit pentru toate companiile care suferă o reducere a activității economice; suspendarea plății utilităților, taxelor și impozitelor, precum și a ratelor pentru persoanele aflate în izolare la domiciliu sau a celor aflate în carantină; asigurarea lichidității pentru companiile cu capital românesc prin ajutoare financiare de stat.

De asemenea, copreședintele A.U.R. George Simion a propus un program dedicat relocării românilor din străinătate care vor dori să se reîntoarcă în țară și de angajare a lor în lucrări de infrastructură și de reindustrializare a României, pentru refacerea economică după depășirea perioadei de criză cauzate de coronavirus.

Fac un apel la Guvernul României. Am văzut în aceste zile că totuși avem granițe. Guvernul dacă este suveran, trebuie să aibă grijă de cetățenii români care trăiesc peste hotare. Suntem alături de românii din Italia. Ne punem la dispoziția românilor care au nevoie de ajutor. Ne punem la dispoziția persoanelor aflate în vulnerabilitate. Este important să ne ajutăm unii pe alții, români pe români. Acest sistem care a eșuat în toate felurile în ultimii 30 ani nu o să facă față. Trebuie să ne implicăm și să ne sprijinim unii pe alții. Este un moment pentru solidaritate și pentru unire”, a conchis Simion.

Vezi și

SURSE Ce medicamente li se administrează pacienților diagnosticați cu coronavirus, de la ‘Matei Balș’

EXCLUSIV Un profesor de la ASE, în carantintă la domiciliu, după ce s-a întors de la Roma! Reacția rectorului Nicolae Istudor

EXCLUSIV Alertă în Servicii! Fiul pensionarului MAI, infectat cu coronavirus, lucrează în SRI

Citeste mai mult

ACTUAL

ACUM! PERSOANE BLOCATE ÎN LIFT într-un bloc din PITEȘTI!

Publicat

in

În urmă cu puțin timp, un echipaj de pompieri a fost solicitat sa intervină într-un bloc de pe bulevardul I. C. Brătianu, din Pitești, alături de un echipaj specializat, pentru deblocarea ușilor unui lift și extragerea a două persoane de sex feminin . Acesta a rămas blocat între etajele 6 și 7.
Persoanele au fost evacuate în siguranță și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO | SCANDAL MONSTRU ÎNTR-UN LICEU DIN ARGEȘ – BĂTAIE ÎNTRE PĂRINȚI ȘI ELEVI, DE FAȚĂ CU DIRECTORUL – POLIȚIA A INTERVENIT

Publicat

in

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au intervenit la Liceul Tehnologic ,,I.C. Petrescu” Stâlpeni, unde au aplicat, ca urmare a aspectelor constatate, 4 sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală este de 5.000 de lei.

Miercuri, În jurul orei 12:00, polițiștii au fost sesizați de către un cadru didactic referitor la o stare conflictuală, în unitatea de învățământ, între aparținători ai unei eleve și un coleg de clasă al elevei în cauză.

Polițiștii au identificat persoanele implicate în starea conflictuală, respectiv o femeie de 33 de ani, însoțită de un bărbat de 38 de ani, cărora minora de 17 ani le-a facilitat accesul în unitatea de învățământ, în timpul orei de curs, fără a solicita în prealabil acordul reprezentanților liceului pentru accesul acestora.

În continuare, femeia de 33 de ani și bărbatul de 38 de ani au purtat discuții cu directorul unității de învățământ și cu profesorul diriginte al clasei, timp în care au apărut neînțelegeri între bărbatul de 38 de ani și un coleg de clasă al minorei, tânăr de 19 ani. În condițiile în care bărbatul și tânărul în cauză și-au adresat injurii și s-au manifestat agresiv unul față de celălalt, a fost solicitată intervenția polițiștilor prin Sistemul Unic Apeluri de Urgență 112.

După aplanarea conflictului și efectuarea verificărilor, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, care au intervenit la eveniment, au aplicat patru sancțiuni contravenționale, după cum urmează:

  • o sancțiune cu amendă în valoare de 1.500 de lei, conform Legii 61/1991R, ca urmare a încălcării normelor de acces în unitatea de învățământ, aplicată femeii de 33 de ani;
  • două sancțiuni cu amendă, în valoare de 1.500 de lei, respectiv de 1.000 de lei, ambele conform Legii 61/1991R, ca urmare a încălcării normelor de acces în unitatea de învățământ, respectiv a provocării de scandal, aplicate bărbatului de 38 de ani;
  • o sancțiune cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 61/1991R, ca urmare a participării efective la scandal, aplicată elevului de 19 ani.

Totodată, polițiștii au prelucrat celor implicați prevederile Legii 61/1991R și ale Codului Penal, referitoare la infracțiunile împotriva persoanei, patrimoniului sau a faptelor care aduc atingere normelor de conviețuire socială, fiind avertizați să înceteze orice conflict și să își rezolve orice neînțelegeri pe cale pașnică și legală, prin intermediul cadrelor didactice sau a celorlalte instituții abilitate.

De asemenea, reprezentanților unității de învățământ li s-a solicitat să revizuiască și să întreprindă măsurile necesare privind controlul accesului în incinta unității de învățământ, precum și dispunerea celorlalte măsuri legale prevăzute de Regulamentul de ordine interioară al unității de învățământ.

Polițiștii desfășoară periodic activități de prevenire a faptelor de violență asociate mediului școlar, aceasta fiind o constantă a ultimilor ani. În acest context menționăm că polițiștii au desfășurat ultima activitate preventivă la Liceul Tehnologic ,,I.C. Petrescu” Stâlpeni în ziua de 19 martie a.c., ocazie cu care au avut o întâlnire cu membrii Grupului de acțiune ce are drept scop menținerea climatului de siguranță în unitatea de învățământ.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend