Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Primul atac al Vioricăi Dăncilă la noua conducere a PSD: Declarația lui Stănescu despre candidatura la prezidențiale nu are nici cel mai mic sâmbure de adevăr

Publicat

in

Viorica Dăncilă se declară nedumerită de afirmațiile lui Paul Stănescu potrivit cărora ar fi decis să candideze la prezidențiale după o discuție cu Klaus Iohannis. Fostul lider al PSD a precizat că nu este „nici cel mai mic sâmbure de adevăr” în declarațiile acestuia, notează Mediafax.

„Nu știu de ce Paul Stănescu recurge la această interpretare care nu corespunde realității. Toată țara a putut vedea cum l-am înfruntat pe președinte și înainte de alegeri, dar și în campanie. Îi amintesc faptul că am preluat partidul într-un moment dificil, după un scor dezastruos la europarlamentare. Dacă am fi rămas cu o conducere interimară am fi intrat în alegerile prezidențiale mult mai vulnerabili. Partidul, în ansamblu, cred că a ieșit mai întărit după alegerile prezidențiale. Să nu uităm că nu dădeau șansa candidatului nici să intre în turul doi. Este nevoie de reconstrucția partidului, iar eu am avut și am toată deshiderea pentru apune umărul la aceste lucruri. A ne ataca între noi nu este cea mai bună soluție pentru creșterea partidului. O declarație pe care nu o înțeleg și care nu are nici cel mai mic sâmbure de adevăr”, a declarat Viorica Dăncilă, joi seara, la România Tv.

Fostul premier a mai spus că nu a vorbit niciodată cu Paul Stănescu despre candidatura la prezidențiale, ci doar despre Congresul PSD.

„Nu am avut această discuție. Am avut discuția cu dl Stănescu referitoare la un Congres. Atunci nu am discutat despre candidatura la prezidențiale. Mai mult, candidatul a fost votat în CEx, nu s-a dus așa să candideze că i-a spus cineva să candideze. Mi se pare lucruri aberante. Dl Stănescu s-a opus în permanență, nu numai candidaturii, și atunci când am vrut să candidez în Congres și atunci când am spus că trebuie să păstrăm guvernarea. Dânsul a avut o altă viziune, eu am respectat-o. Dar aceste lucruri care vin acum după prezidențiale pe mine mă nedumiresc foarte mult. Pe de o parte atacul la candidatul la alegerile prezidențiale, pe de alta discuția cu Iohannis. Cred că aceste lucruri nu sunt privite cu ochi buni de oameni”, a completat Dăncilă.

Ea a adăugat că nu a ieșit în spațiul public cu atacuri, ci și-a respectat toți colegii de partid.

„Eu l-am respectat pe dl Stănescu, mi-am respectat toți colegii, nu am ieșit în spațiul public cu atacuri. Organizația de la Olt a tras la prezidențiale ca și alte organizații. Ceea ce pot să spun e că nu îi înțeleg atitudinea domnului Stănescu. Un președinte nu face blat cu un premier atunci când îl dă jos de la guvernare sau când îi cere demisia sau îl jignește permanent”, a conchis Viorica Dăncilă.

Secretarul general interimar al PSD Paul Stănescu spune că după alegerile europarlamentare s-a înțeles cu Dăncilă să nu fie organizat congres în 2019 și să nu candideze la Președinție. „Mariajul ăsta al nostru a durat foarte puțin, șapte, opt zile”, a explicat el.

Acesta a mai spus joi, la Slatina, că „bătuse palma” cu Viorica Dăncilă să nu intre în cursa pentru Cotroceni, dar Viorica Dăncilă a încălcat înțelegerea după o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis.

În schimb, Klaus Iohannis a afirmat, întrebat dacă a avut o discuție cu Viorica Dăncilă în care să o convingă să candideze la prezidențiale, că PSD a convins-o să fie prezidențiabilul partidului.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Șapte ani de închisoare pentru un profesor de fizică acuzat că a agresat sexual șase eleve. Cornel Bleajă a fost vicepreședinte al CJ Teleorman

Publicat

in

De

Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Teleorman Cornel Bleajă, profesor de fizică, a fost condamnat joi la șapte ani de închisoare, fiind acuzat că a agresat sexual șase eleve.

Decizie instanțăFoto: Sergey Mironov / Alamy / Alamy / Profimedia

Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Zimnicea și nu este definitivă. Pe lângă condamnarea la 7 ani de închisoare, lui Cornel Bleajă i s-a interzis dreptul de a mai profesa timp de 5 ani după executarea pedepsei.

Trimis în judecată în urmă cu un an, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ) Teleorman, profesorul Cornel Bleajă, a fost găsit vinovat pentru agresiune sexuală în formă continuată.

El a negat faptele în fața instanței, motivând că gesturile sale au fost interpretate greșit. Probele l-au contrazis. Cele mai clare dovezi au fost surprinse chiar de camerele de supraveghere din sălile de clasă unde Bleajă preda fizica.

Pe lângă condamnarea de 7 ani și interdicția de a mai desfășura activități didactice timp de cinci ani, Cornel Bleajă a fost obligat de judecători să achite câte 30.000 de lei daune morale pentru trei dintre eleve. Pentru două dintre ele, procurorii au cerut despăgubiri.

Celelalte victime din dosar nu s-au constituit părți civile.

Cum a pornit totul

Cornel Bleajă a fost pus sub acuzare pentru agresiune sexuală după ce una dintre elevele sale a povestit totul. Se întâmpla în toamna anului 2022 la o școala gimnazială din Zimnicea. Eleva a povestit mai întâi colegelor despre gesturile deplasate ale profesorului de fizică, iar mai apoi dirigintelui, care a semnalat imediat situația conducerii școlii.

În timpul cercetărilor, avea să se constate că elevele de la clasa a VIII-a erau rușinate de gesturile lui Bleajă, care aveau vădită tentă sexuală, dar nu îndrăzneau să îi spună ceva. Fetele încercau să se apere de unele singure: se îmbrăcau cu haine groase, se prefăceau că le este rău sau făceau schimb de locuri cu băieții pentru a nu mai fi atinse de profesor.

Elevă disperată de gesturile dascălului: „Proful e nebun”

Una dintre eleve nu a mai rezistat, în momentul în care într-una dintre zile profesorul a strâns-o în brațe în văzul colegilor, a pupat-o iar în timpul orei s-a așezat lângă ea în bancă și i-a băgat mâna printr-o tăietură a blugilor până aproape de zona intimă. În pauză a început să plângă în fața colegelor și le-a spus că ”proful e nebun”. A fost momentul care a declanșat demascarea dascălului. Mama fetei, care se afla la muncă în străinătate, s-a întors imediat și l-a reclamat pe profesor conducerii școlii.

Bleajă, însoțit de directorul școlii, a mers în fața copiilor, și-a cerut scuze pentru gesturile pe care le considera părintești. Ulterior și-a dat demisia din funcție, dar la scurt timp a revenit asupra deciziei. În 11 noiembrie 2022, procurorii au cerut arestarea sa preventivă. A stat în arest trei luni, ulterior fiind plasat sub control judiciar.

Abuzurile din clasă, surprinse de camere

În urma anchetei, au fost identificate șase victime cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani. Mângâierea cu mâna pe spate, mângâierea brațului și mai apoi a sânului, pupatul de obraz, pe frunte, mângâierea coapselor, a feselor sunt doar câteva dintre gesturile reclamate de eleve. Gesturile nepotrivite ale profesorului față de elevele sale au fost surprinse și de camerele de supraveghere din sălile de clasă, arată datele din dosar.

„În data de 19 octombrie 2022, în timpul orei de fizică, desfășurată la clasa a VIII-a B, inculpatul i-a admirat și atins manichiura persoanei vătămate (…) după care a mers în spatele scaunului pe care aceasta era așezată și a îmbrățișat-o din spate, coborând cu ambele brațe în poala acesteia și menținându-le astfel câteva secunde – în condițiile în care minora era așezată pe scaun cu mâinile și coatele pe bancă, și astfel existând posibilitatea atingerii unor zone intime ale elevei minore (aspecte surprinse de camera de supraveghere montată în sala de curs a școlii – la ora 7.24, conform procesului-verbal de redare imagini captate de camera de supraveghere)”, descriu procurorii unul dintre episoadele surprinse de camere.

După izbucnirea scandalului, Bleajă a fost exclus din PSD. A continuat să ocupe funcția de consilier județean până februarie 2023, când postul său din CJ Teleorman a fost vacantat și ocupat de un alt membru PSD.

Citeste mai mult

NATIONAL

Cristian Popescu Piedone: Mâine îmi depun candidatura pentru Capitală – Ce spune despre o intrare ‘pe tablou’ a lui Robert Negoiță

Publicat

in

De

Cristian Popescu Piedone: Mâine îmi depun candidatura pentru Capitală – Ce spune despre o intrare ‘pe tablou’ a lui Robert Negoiță

Edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a a nunțat, joi, că, mâine, va merge să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei la Biroul Electoral Municipal.

“De cine să-mi fie frică? Mâine, la ora 12, merg să-mi depun candidatura.

Eu sunt stângaci, merg cu stânga. Am fost un primar de stânga. Cei care stăteau la autostop, pe anumite autostrăzi politice, nu știu ce să zic. Fiecare e dator să facă ce vrea să facă cu viața sa.

Nu am vorbit cu nimeni cu PSD, în afara ofertei pe care l-eam făcut-o eu.

Vreau să felicit PNl că nu s-a dezis de Nicușor. Asta înseamnă frăție, unitate și continuitate. Vom vedea pe 9 iunie.

Prietenia este una, care mă leagă pe mine de Robert, iar bătălia politică e asta.

Domnul Robertt negoiță este competitor electoral, eu n-o să-l atac pe Robert. Lupta se va da doar în contabilitatea cetățenilor”, a spus Cristian Popescu Piedone.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend