Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Primele imagini cu evacuările din Azovstal (Video)

Publicat

in

Au apărut primele imagini video cu operațiunea de salvare a civililor care se adăpostiseră în subsolurile uzinei Azovstal, ale cărei clădiri sunt distruse aproape în totalitate.

Videoclipul îi arată pe militarii ucraineni cum își intind mâinile către oamenii care se chinuiau să iasă din fabrica distrusă, cățărându-se pe bucăți de moloz, peste care soldații puseseră o scară.

La operațiunea de salvare au participat și organizații internaționale precum Crucea Roșie și Națiunile Unite.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că duminică primul grup de 100 de persoane se îndreaptă către o zonă controlată, iar luni vor ajunge la Zaporojie.

Operaţiunea a început pe 29 aprilie şi este coordonată cu Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, Rusia şi Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU Saviano Abreu pentru Reuters.

Sâmbătă au fost evacuate alte 20 de persoane.

CNN a raportat anterior că forțele ucrainene și sute de civili rămași în Mariupol s-au refugiat în subsolurile adânci ale fabricii de oțel. Din imaginile din satelit făcute vineri nu este clar dacă vreunul dintre atacurile militare a distrus vreunul dintre subsoluri.

Sviatoslav Palamar, un comandant al regimentului Azov la uzină, a declarat vineri pentru CNN că oțelăria a fost bombardată intens.

„Sunt pivnițe și buncăre la care nu putem ajunge pentru că sunt sub moloz”, a spus Palamar. „Nu știm dacă oamenii de acolo sunt în viață sau nu. Sunt copii cu vârsta cuprinsă între patru luni și 16 ani. Dar sunt oameni prinși în locuri în care nu poți ajunge”.

Sviatoslav Palamar afirma într-un interviu acordat prin telefon jurnaliștilor de la Reuters joi că nu poate da un număr exact al civililor care s-au refugiat în uzină dar că este de ordinul sutelor și că aceștia se află în buncăre diferite de cele ale soldaților.

Acesta a spus de asemenea că peste 500 de răniți se află în uzina Azovstal, ultima redută controlată de apărătorii ucraineni după ce orașul-port de la Marea Azov a fost încercuit complet de forțele armate ale Rusiei încă de pe 5 martie, a 10-a zi a războiului din Ucraina.

Imagini distribuite pe rețelele de socializare săptămâna trecută arată că printre civilii care s-au refugiat în uzina Azovstal se numără și părinți cu copiii lor.

Imagini din satelit făcute publice sâmbătă de Maxar arată distrugeri masive ale clădirilor uzinei.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Un grup de 10 state UE forțează plafonarea preţului gazelor

Publicat

in

De

Un grup de state membre UE intenţionează să preseze Comisia Europeană să vină cu planuri pentru un plafon pentru preţul gazelor naturale, valabil la nivelul întregului bloc comunitar, potrivit unei propuneri de scrisori consultate de Reuters, potrivit Agerpres.

La începutul acestei luni, Executivul comunitar a prezentat un pachet de măsuri de urgenţă destinat să răspundă la explozia preţurilor la energie, dar cu toate acestea a evitat să plafoneze preţul gazelor naturale, un subiect care a provocat diviziuni în rândul celor 27 de state membre UE.

Potrivit Reuters, ţările care sunt în favoarea plafonării intenţionează să îşi intensifice presiunile la adresa Bruxelles-ului printr-o scrisoare în care să ceară Comisiei Europene să vină cu propuneri pentru un plafon la preţul gazelor naturale, propuneri ce ar urma să fie discutate la reuniunea de vineri a miniştrilor europeni ai Energiei, iar o propunere legislativă ar urma în cel mai scurt timp posibil.

„Recunoaştem eforturile făcute de Comisie şi măsurile care au fost avansate pentru a răspunde crizei. Dar nu am abordat cea mai gravă problemă dintre toate: preţul angro al gazelor naturale”, se arată în varianta de lucru a scrisorii consultate de Reuters.

Potrivit unor oficiali europeni, aproximativ 10 state membre intenţionează să semneze această scrisoare, printre care Belgia, Italia Polonia, Malta şi Grecia.

Adresată comisarului european pentru Energie, Kadri Simson, scrisoarea cere un plafon de preţ pentru toate tranzacţiile angro cu gaze naturale. Reuters precizează că diplomaţii statelor membre negociau luni conţinutul scrisorii astfel că este posibil să sufere modificări.

Potrivit unei variante de lucru a scrisorii, plafonarea preţului gazelor ar ajuta statele membre să contracareze „presiunile inflaţioniste nesustenabile” care afectează gospodăriile şi companiile, şi ar putea fi concepută într-un mod care să asigure securitatea aprovizionării.

Pe de altă parte, o serie de alte state membre se opun ideii plafonării preţului gazelor, ceea ce ridică semne de întrebare dacă va fi strâns sprijinul necesar pentru o propunere europeană.

Germania, Ţările de Jos şi Danemarca susţin că plafonarea preţurilor ar pune în pericol securitatea aprovizionării prin subminarea capacităţii UE de a atrage livrări de gaze la iarnă.

Rusia a redus lirările de gaze spre Europa după ce Occidentul a impus sancţiuni Moscovei în contextul invadării Ucrainei, astfel că ţările membre să chinuie să găsească furnizori alternativi.

Până acum, Comisia Europeană a propus o serie de măsuri de urgenţă la nivelul UE, precum taxe pe profiturile excepţionale ale firmelor din energie şi reducerea consumului de electricitate. Statele membre negociază aceste propuneri şi intenţionează să le aprobe la reuniunea de vineri a miniştrilor europeni ai Energiei.

În paralel se discută ale propuneri ale UE, inclusiv oferirea de sprijin de lichiditate pentru firmele din energie şi măsuri suplimentare care să ducă la scăderea preţului gazelor.

Comisia Europeană era aşteptată să publice, săptămâna aceasta, un update cu privire la noile măsuri pe care le analizează însă oficialii europeni consultaţi luni de Reuters au spus că cel mai probabil acest lucru se va întâmpla la începutul lunii octombrie.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Edi Iordănescu nu știe încă dacă va continua pe banca naționalei: „Voi avea o discuție cu conducerea FRF”

Publicat

in

De

România a învins Bosnia-Herțegovina cu 4-1, dar a terminat pe ultimul loc în grupă și a retrogradat în Divizia C a Ligii Națiunilor. După meciul din Giulești, selecționerul Edi Iordănescu a afirmat că va discuta cu conducerea FRF pentru a afla dacă va continua pe banca naționalei.

Edi IordanescuFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Concluziile lui Edi Iordănescu după ce România a terminat pe ultimul loc în grupa din Liga Națiunilor

​„În primul rând, e corect să avem o discuție cu oamenii din conducerea Federației. Mi-au oferit toate condițiile, sunt deschiși dialogului. De mâine o să vedem ce facem.

Înainte de toate, o seară bună pentru noi, o acțiune reușită. Tot ce a fost compromis s-a întâmplat în iunie, cu Muntenegru. Vorbeam altfel dacă aveam puțină șansă în deplasările din Finlanda și Bosnia. Astăzi, adversarii au venit cu o garnitură schimbată, dar au venit să joace fotbal și au arătat că pot forma o echipă puternică.

Salut tot ce au făcut băieții la această acțiune. Mă bucură că au confirmat că au potențial. Am recâștigat niște jucători, Stanciu, Băluță, Cordea, Man, Nedelcearu. Au avut ceva probleme în trecut, dar acum sunt aici!

Spiritul din această seară reprezintă viitorul, nu trecut. În iunie, lucrurile au stat diferit. Am avut probleme de lot, am riscat mult. Aș vrea ca la națională să se contureze un nucleu de 30 de jucători, unul permanent.

Este o tristețe pentru ce s-a întâmplat în iunie. Aveam nevoie de încredere. Sper că am început să câștigăm o echipă. Am văzut un joc fluid, o echipă care și-a pus amprenta. Suporterii trebuie să rămână cu speranța” – Edi Iordănescu, la Prima TV.

Liga Națiunilor, rezultatele zilei din grupa României

Muntenegru – Finlanda 0-2

Au marcat: Antman ’47, Kallman ’53

Eliminări: Tomasevic ’17, Radulovic ’68 (ambii de la Muntenegru)

România – Bosnia-Herțegovina 4-1

Au marcat: Man ’38, Pușcaș ’73, ’86, Rațiu ’79 / Dzeko ’77.

Liga Națiunilor, clasamentul final al Grupei 3 din Divizia B

1. Bosnia-Herțegovina (8-8 golaveraj) 11 puncte

2. Finlanda (8-6) 8

3. Muntenegru (6-6) 7

4. România (6-8) 7.

De știut:

  • Bosnia-Herțegovina va promova în Liga A din Liga Națiunilor, în timp ce România va retrograda în Liga C.

Rezultatele înregistrate de România în Liga Națiunilor

Muntenegru – România 2-0

Bosnia și Herțegovina – România 1-0

România – Finlanda 1-0

România – Muntenegru 0-3

Finlanda – România 1-1

România – Bosnia și Herțegovina 4-1.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend