Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Primarul Sectorului 5 Cristian Popescu Piedone inaugurează duminică Parcul Ferentari – VIDEO

Publicat

in

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone inaugurează duminică Parcul Ferentari. Lucrările la noul loc de joacă au început în urmă cu o lună, mai exact, în data de 13 mai. Edilul a efectuat o vizită de lucru în parc luna trecută, alături de directorii din subordine şi a dispus reabilitarea şi modernizarea acestuia, pentru ca locuitorii din zonă să poată beneficia de acel spaţiu vara aceasta.

Locul mai sus menţionat a fost complet ignorat de fostele administraţii, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Sectorului 5. Nu existau leagăne, tobogane sau altfel de mobilier stradal. Mai mult, coşurile de gunoi ruginite reprezentau un adevărat pericol pentru copii. De asemenea, aici existau şi foarte multe deşeuri.

Sub coordonarea Primarului Sectorului 5 Cristian Popescu Piedone, lucrările au fost finalizate într-un timp record. Parcul are acum leagăne, tobogane, zona de fitness, bănci noi, dar şi un teren de mini fotbal.

„Parcul Ferentari arăta ca şi cum ar fi fost părăsit de decenii. Şi cam aşa era. Nimeni nu a făcut nimic pentru a-l moderniza. Am decis să reabilităm de urgenţă acest loc de joacă. Copiii din zonă merită să aibă un parc sigur şi modern. Mâine, la ora 11.00, inaugurăm Parcul Ferentari. În loc de coşuri de gunoi ruginite şi asfalt crăpat, locul de joacă are acum tobogane, leagăne, zonă de fitness, bănci noi şi un teren de mini fotbal. Practic, intrăm în normalitate. Acest parc trebuia reabilitat de ani buni, dar nu s-a dorit. Acum, copiii vor avea unde să se joace.”, a afirmat edilul Sectorului 5, conform sursei citate.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Incendiu puternic în cartierul Latin din București: ard 2.000 mp de vegetație

Publicat

in

De

Un incendiu puternic are loc în cartierul Latin din Capitală. Pompierii au fost solicitați să intervină de urgență, informează Digi24.

Este vorba despre o suprafață de aproximativ 2.000 mp. Viața oamenilor nu este pusă în pericol.

Incendiul este cu atât mai periculos cu cât în București se înregistrează luni temperaturi care pot ajunge la 40 de grade celsius.

Foto: arhivă.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Proiectele propuse de bucureșteni primesc o finanțare de 2 milioane de lei

Publicat

in

De

Bugetul pentru 2021 în cadrul procesului de bugetare participativă este de 2 milioane de lei, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat în şedinţa Consiliului General a Municipiului Bucureşti (CGMB) de luni, informează Agerpres.

Hotărârea ce a trecut cu 31 de voturi “pentru”, 19 abţineri şi două voturi “împotrivă” aprobă Regulamentul privind bugetarea participativă la nivelul Municipiului Bucureşti, care are ca scop stabilirea cadrului general şi a procedurii pentru selecţionarea proiectelor identificate de cetăţenii Capitalei drept necesare pentru dezvoltarea oraşului.

Începând cu 2022, valoarea bugetului destinat bugetarii participative va fi de 4 milioane de lei. Cuantumul propus poate suferi modificări în funcţie de decizia CGMB la aprobarea bugetului sau la rectificarea bugetară. Fiecare propunere de proiect ar trebui să aibă un cost total de cel mult 500.000 de lei inclusiv TVA.

Propunerile de proiecte trebuie să se încadreze într-unul dintre următoarele domenii, pentru obiective care sunt în administrarea Municipiului Bucureşti: Mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei; Amenajare de spaţii verzi şi locuri de joacă; Amenajare spaţii publice; Digitalizare; Punere în siguranţă, reabilitare sau restaurare a unor monumente istorice sau a unor componente a unor ansambluri monument istoric aflate în domeniul public sau privat al Municipiului Bucureşti; Protecţia mediului/animalelor; Sport.

În cazul în care propunerea de proiect poate fi încadrată în mai multe domenii, iniţiatorul trebuie să opteze pentru acela pe care îl consideră cel mai potrivit/relevant.

Pot participa la procesul de bugetare participativă cetăţenii care locuiesc, lucrează sau studiază în Bucureşti şi au vârsta de minim 18 ani. Sunt încurajate proiectele propuse de grupuri de cetăţeni, rezultate în urma unui proces de consultare cu cei din zona în care urmează să fie implementată iniţiativa respectivă. De asemenea, pot înainta propuneri de proiecte organizaţiile neguvernamentale care au sediul social/filiala în Bucureşti sau care, prin activitatea lor, contribuie la rezolvarea unor probleme ale Bucureştiului, chiar dacă nu au sediul/filiala în Capitală.

Proiectele vor fi introduse în lista generală de propuneri şi vor fi filtrate, analizate şi fuzionate (în cazul în care sunt complementare) de către Comisia de evaluare, care va elabora lista cu proiectele eligibile. Din comisie vor face parte reprezentanţi ai aparatului de specialitate al primarului general/instituţiilor subordonate CGMB, ai Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi ai societăţii civile, cu expertiză de cel puţin trei ani în desfăşurarea programelor de implicare civică, propuşi de primarul general. Toate proiectele declarate eligibile vor fi supuse votului cetăţenilor.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend