Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Primarul orașului în care s-a prăbușit o clădire cu 10 etaje, reținut

Publicat

in

Autoritățile judiciare iraniene care investighează prăbușirea unei clădiri cu 10 etaje în care au murit cel puțin 11 persoane i-au reținut pe primarul orașului Abadan și pe alți nouă oameni, a anunțat, marți, presa de stat, potrivit Reuters, scrie Mediafax.

Clădirea rezidențială și comercială cu 10 etaje s-a prăbușit parțial luni, prinzând sub dărâmături cel puțin 80 de persoane, potrivit televiziunii de stat.

Mai multe persoane au fost reținute în urma incidentului printre care sunt fostul primar, actualul primar și angajați ai Primăriei.

„Zece persoane care sunt principalele elemente implicate în acest incident, inclusiv actualul și fostul primar din Abadan, o serie de angajați ai municipalității și cei care au supervizat acest proiect au fost reținute, iar ancheta continuă”, a declarat procurorul local Sadeq Jafari Chegeni pentru televiziunea de stat.

Autoritățile au anunțat că alte secțiuni ale clădirii s-ar putea prăbuși și le-au cerut oamenilor să nu se adune în apropierea locului.

Mojtaba Khaledi, purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgență de stat, a declarat pentru televiziune că aproximativ 50 de persoane ar putea fi încă prinse sub dărâmături. 11 persoane au murit în urma incidentului.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Explozia din Marea Baltică: CIA avertizase Germania cu privire la posibile atacuri împotriva gazoductelor

Publicat

in

De

Agenția Centrală de Informații a SUA (CIA) a avertizat cu săptămâni în urmă Germania despre posibile atacuri asupra conductelor de gaz din Marea Baltică, a relatat marți revista germană Spiegel, după ce au fost raportate scurgeri de gaz din conductele ruseşti către Germania, scrie Reuters, potrivit Rador.

Guvernul german a primit informația CIA în vară, a relatat Spiegel, citând surse anonime, adăugând că autorităţile de la Berlin iau în considerare un atac asupra conductelor Nord Stream 1 și 2. Un purtător de cuvânt al guvernului german a refuzat să comenteze, a adăugat Spiegel.

Un seismolog suedez a declarat marți că este sigur că activitatea seismică detectată la locul scurgerii de gaz din conducta Nord Stream din Marea Baltică a fost provocată de explozii și nu de cutremure sau alunecări de teren.

Bjorn Lund, seismolog la Rețeaua Națională Seismică Suedeză de la Universitatea Uppsala, a declarat că datele seismice adunate de el și de colegii nordici au arătat că exploziile au avut loc în apă și nu în solul stâncos de pe fundul mării.

Scurgerile inexplicabile descoperite la gazoductele Nord Stream în Marea Baltică sunt rezultatul ‘unui atac terorist planificat’ de Moscova ‘împotriva Uniunii Europene’, consideră Kievul, potrivit France Presse.

Scurgeri inexplicabile în acest stadiu au fost detectate de autorităţile daneze şi suedeze la gazoductele Nord Stream 1, oprit de la începutul lunii septembrie, şi la Nord Stream 2, care niciodată nu a intrat în serviciu în lipsa unei aprobări din partea autorităţilor germane din cauza invaziei ruse în Ucraina.

Chiar dacă cele două conducte erau oprite, ele erau pline cu gaze.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Noaptea Cercetătorilor: Bucureştenii – aşteptaţi la observaţii astronomice, ateliere interactive, experimente

Publicat

in

De

Bucureştenii sunt aşteptaţi vineri, între orele 16,00 – 22,00, în Parcul Izvor, la Rondul Bicicliştilor, pentru observaţii astronomice, ateliere interactive, spectacole cu roboţi, experimente cu ferofluide, concursuri, expoziţii organizate în cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni.

„În perioada 30 septembrie – 1 octombrie, cercetătorii din consorţiul ReCoNnect invită publicul larg să descopere lumea extraordinară a ştiinţei prin zeci de activităţi destinate minţilor curioase de toate vârstele, în cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022”, informează un comunicat de presă al Universităţii din Bucureşti transmis marţi AGERPRES.

Anul acesta, evenimentul se desfăşoară sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi prezintă activităţi dintre cele mai diverse, toate gravitând în jurul tematicii generale „New science, trends and results”.

La Măgurele, evenimentul se desfăşoară, sâmbătă, 1 octombrie, între orele 14,00 – 21,00, în Piaţa Centrală a oraşului. Institutele de cercetare de pe platforma de la Măgurele trimit în piaţă cercetători care vor prezenta cele mai interesante trenduri în ştiinţă. Vor fi organizate concursuri, experimente live şi multe momente artistice.

Noaptea Cercetătorilor Europeni se desfăşoară anual în peste 300 de oraşe europene. Publicul larg va putea intra în dialog cu cercetători şi va putea urmări experimente spectaculoase, demonstraţii live şi conferinţe fascinante despre ştiinţă.

Activităţile consorţiului ReCoNnect se vor desfăşura la Bucureşti, Baia Mare, Bistriţa, Brăila, Buzău, Cluj-Napoca, Fălticeni, Focşani, Galaţi, Măgurele, Piteşti, Satu Mare, Suceava, Târgu Neamţ, Timişoara, precum şi în mediul rural în Geoparcurile UNESCO Ţinutul Buzăului şi Ţara Haţegului, Carpaterra, Oltenia de sub Munte.

Evenimentul de anul acesta este organizat de un consorţiu naţional din care fac parte Institutul Naţional pentru Fizică şi Inginerie Nucleară – Horia Hulubei, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Institutul de Ştiinţe Spaţiale, Institutul de Fizică Atomică, Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş Bolyai din Cluj, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava şi Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi.

La nivelul Uniunii Europene, Noaptea Europeană a Cercetătorilor se înscrie în seria Acţiunilor Marie Sklodowska-Curie din proiectul-cadru Horizon Europe.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend