Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Prima victorie pentru FC Academica Argeș

Publicat

in

academica-valceaFC Academica Argeş a disputat sâmbătă primul meci de verificare, după cantonamentul efectuat la Curtea de Argeş, în compania echipei CSM Rm. Vâlcea. Partida a fost câştigată cu 1-0 de jucătorii echipei FC Academica Aegeș, golul fiind înscris de Ispir cu cinci minute înainte de finalul partidei. De acum înainte, FC Academica va susţine partidele de pe teren propriu pe stadionul Nicolae Dobrin iar antrenorul Marius Baciu speră ca publicul puteştean să fie alături de echipă.

“Suntem la început de drum, a fost o săptămână foarte reuşită din punctul nostru de vedere la ce încercăm să facem. Vrem să conturăm un lot pentru a pleca în Austria, sunt mulţi copii tineri care au fost şi anul trecut, sunt copii interesanţi, copii buni dar care mai au nevoie de muncă pentru prima ligă. Ne dorim să terminăm în primele opt echipe dar mai întâi trebuie să vedem ce se va întâmpla luni cu decizia de la TAS. În acest caz automat o să mai apară jucători noi la echipă. Aşteptăm cu nerăbdare această zi când se va da decizia exactă şi bineînţeles că după aceea se va clarifica exact situaţia.

În Piteşti clar că este o lume cunoscătoare de fotbal după câte ştiu de când jucam eu. Aşteptările lor sunt foarte mari, este clar că pentru ei este un impact, este o echipă nouă, echipă care nu este din Piteşti dar noi sperăm din tot sufletul să-i câştigăm prin jocul nostru, prin jucătorii care vor veni şi bineînţeles cred eu că publicul piteştean are nevoie de o echipă în prima divizie. Ei ar trebui să aprecieze faptul că autorităţile locale împreună cu patronul nostru au încercat să aducă o echipă la Piteşti care să joace pentru publicul de aici. Piteştiul a avut o echipă campioană, o echipa cu mari pretenţii dar în acest moment trebuie să ne gândim că acest oraş nu are echipă nici măcar în liga a II-a. Piteştiul este un oraş pe care eu îl apreciez foarte mult, eu mă simţeam foarte bine când jucam la Steaua sau la alte echipe, sper să ne înţeleagă şi să ne susţină pentru că până la urmă o să jucăm pentru acest oraş.”

ACTUAL

ACUM! PERSOANE BLOCATE ÎN LIFT într-un bloc din PITEȘTI!

Publicat

in

În urmă cu puțin timp, un echipaj de pompieri a fost solicitat sa intervină într-un bloc de pe bulevardul I. C. Brătianu, din Pitești, alături de un echipaj specializat, pentru deblocarea ușilor unui lift și extragerea a două persoane de sex feminin . Acesta a rămas blocat între etajele 6 și 7.
Persoanele au fost evacuate în siguranță și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO | SCANDAL MONSTRU ÎNTR-UN LICEU DIN ARGEȘ – BĂTAIE ÎNTRE PĂRINȚI ȘI ELEVI, DE FAȚĂ CU DIRECTORUL – POLIȚIA A INTERVENIT

Publicat

in

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au intervenit la Liceul Tehnologic ,,I.C. Petrescu” Stâlpeni, unde au aplicat, ca urmare a aspectelor constatate, 4 sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală este de 5.000 de lei.

Miercuri, În jurul orei 12:00, polițiștii au fost sesizați de către un cadru didactic referitor la o stare conflictuală, în unitatea de învățământ, între aparținători ai unei eleve și un coleg de clasă al elevei în cauză.

Polițiștii au identificat persoanele implicate în starea conflictuală, respectiv o femeie de 33 de ani, însoțită de un bărbat de 38 de ani, cărora minora de 17 ani le-a facilitat accesul în unitatea de învățământ, în timpul orei de curs, fără a solicita în prealabil acordul reprezentanților liceului pentru accesul acestora.

În continuare, femeia de 33 de ani și bărbatul de 38 de ani au purtat discuții cu directorul unității de învățământ și cu profesorul diriginte al clasei, timp în care au apărut neînțelegeri între bărbatul de 38 de ani și un coleg de clasă al minorei, tânăr de 19 ani. În condițiile în care bărbatul și tânărul în cauză și-au adresat injurii și s-au manifestat agresiv unul față de celălalt, a fost solicitată intervenția polițiștilor prin Sistemul Unic Apeluri de Urgență 112.

După aplanarea conflictului și efectuarea verificărilor, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, care au intervenit la eveniment, au aplicat patru sancțiuni contravenționale, după cum urmează:

  • o sancțiune cu amendă în valoare de 1.500 de lei, conform Legii 61/1991R, ca urmare a încălcării normelor de acces în unitatea de învățământ, aplicată femeii de 33 de ani;
  • două sancțiuni cu amendă, în valoare de 1.500 de lei, respectiv de 1.000 de lei, ambele conform Legii 61/1991R, ca urmare a încălcării normelor de acces în unitatea de învățământ, respectiv a provocării de scandal, aplicate bărbatului de 38 de ani;
  • o sancțiune cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 61/1991R, ca urmare a participării efective la scandal, aplicată elevului de 19 ani.

Totodată, polițiștii au prelucrat celor implicați prevederile Legii 61/1991R și ale Codului Penal, referitoare la infracțiunile împotriva persoanei, patrimoniului sau a faptelor care aduc atingere normelor de conviețuire socială, fiind avertizați să înceteze orice conflict și să își rezolve orice neînțelegeri pe cale pașnică și legală, prin intermediul cadrelor didactice sau a celorlalte instituții abilitate.

De asemenea, reprezentanților unității de învățământ li s-a solicitat să revizuiască și să întreprindă măsurile necesare privind controlul accesului în incinta unității de învățământ, precum și dispunerea celorlalte măsuri legale prevăzute de Regulamentul de ordine interioară al unității de învățământ.

Polițiștii desfășoară periodic activități de prevenire a faptelor de violență asociate mediului școlar, aceasta fiind o constantă a ultimilor ani. În acest context menționăm că polițiștii au desfășurat ultima activitate preventivă la Liceul Tehnologic ,,I.C. Petrescu” Stâlpeni în ziua de 19 martie a.c., ocazie cu care au avut o întâlnire cu membrii Grupului de acțiune ce are drept scop menținerea climatului de siguranță în unitatea de învățământ.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend