Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Prima reacție a lui Lucian Bode, după ce un buzoian a fost agresat de față cu poliția: ‘Intervenția a lăsat de dorit’

Publicat

in

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat luni, la Tulnici, că intervenţia primului echipaj în cazul agresiunii în trafic de la Buzău a lăsat de dorit, un control al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) la IPJ urmând să stabilească dacă poliţiştii sunt sau nu vinovaţi în ceea ce priveşte intervenţia.

„La Buzău, intervenţia primului echipaj a lăsat de dorit. De aceea, în această dimineaţă la ora 8,00, corpul de control al IGPR a demarat un control la IPJ Buzău, tocmai pentru a verifica modul în care a acţionat primul echipaj care a intervenit, dacă modul în care a gestionat situaţia mai departe poliţiştii de la IPJ Buzău a fost unul corect. În consecinţă, în urma acestei cercetări interne a IGPR, vă vom spune dacă poliţiştii sunt sau nu vinovaţi în aceea ce priveşte intervenţia”, a spus Lucian Bode.

Ministrul a precizat că cei trei agresori au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de luni instanţa să se pronunţe privind arestarea preventivă a acestora.

„Ieri s-a luat măsura reţinerii celor trei agresori. Astăzi, Parchetul se va pronunţa. Noi, prin organele de cercetare penală, am luat această decizie, având suficiente elemente pentru a dispune măsura reţinerii pentru 24 de ore pentru cei trei agresori, pentru violenţe, pentru posibilul ultraj. Sigur că toate aceste elemente vor fi analizate de către procuror şi procurorul va dispune dacă vor fi arestaţi pentru 30 de zile sau va dispune altă măsură. Ne facem propria evaluare, dar în acelaşi timp, ieri am luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a celor trei”, a spus ministrul.

În cursul zilei de duminică, un buzoian a postat pe internet mai multe imagini cu momentul în care este agresat de mai mulţi bărbaţi de faţă cu un echipaj de poliţie. Oamenii legii fuseseră chemaţi de victimă, după ce, din spusele acestuia, fusese blocat în trafic de respectivele persoane cu puţin timp în urmă. În imagini se poate observa că maşina în care se afla buzoianul avea urme de lovituri şi mai multe geamuri sparte.

NATIONAL

Ce poate face România în cazul Roșia Montană, ca să nu piardă și când câștigă? „România are un grad mai redus de folosire a resurselor, în comparație cu Franța, Germania sau Suedia”

Publicat

in

​Uniunea Europeană folosește între 25 și 30% din metalele și mineralele extrase din lume, însă doar 3-4% provin din producția europeană internă, ceea ce ne face vulnerabili, scrie avocatul Lucian Bondoc în Contributors. România stă și mai rău ca riscuri.

Roșia MontanăFoto: Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu

Chiar dacă a câștigat procesul intentat de Gabriel Resources, România poate să piardă pe termen lung „dacă nu se va poziționa pragmatic și echilibrat” în chestiunea folosirii resurselor publice. Asta consideră o analiză publicată de platforma Contributors și semnată de avocatul Lucian Bondoc.

Abordarea rațională, chiar în țările dezvoltate, este de a-și exploata resursele

Un prim argument al avocatului Bondoc este acela că toate țările dezvoltate au ales ca pe termen lung să își exploateze propriile resurse, din motive complementare. De pildă, țările au exploatat pentru a atinge un anumit tip de autonomie și pentru mai multe venituri în infrastructură.

„Din punct de vedere logic, situațiile în care să se prefere să nu se exploateze resursele ar trebui văzute însă ca excepții (ce necesită un standard ridicat de justificare)”, susține Lucian Bondoc.

Din 1989 încoace, statul român nu a avut o politică clară cu privire la exploatarea resurselor, arată analiza din Contributors. În lipsa unei direcții clare venite de la Guvern, „mai toate încercările de a dezvolta activități miniere noi în România au eșuat în cele din urmă în diverse instanțe judecătorești sau rămân la stadii incipiente”.

„Nu ne vindem țara”

Statul nu a mai avut bani să investească în exploatări miniere. Iar în societate sloganul „Nu ne vindem țara”, cu rădăcini în anii 90, a fost folosit și ca instrument de manipulare, explică avocatul.

„Acesta a fost promovat inițial de unele segmente de elite de facto pentru a manipula populația în direcția sprijinirii abordării de închidere a țării față de capitalul exterior din primii 6 ani de după Revoluție pentru a facilita acapararea pe tăcute, și fără concurență (mult subevaluat), a unor active și resurse diverse de către o parte din noii capitaliști români”, scrie Lucian Bondoc.

La toate acestea se adaugă și mineriadele, care au creat o frică de a crește industria minieră din România, adaugă avocatul.

În plus, după aderarea la Uniunea Europeană, sectorul de minerit s-a trezit prins între norme europene ridicate și birocrația din România.

„Numeroasele reguli noi au necesitat autorităților publice ani de zile pentru „digerare”, ceea ce, cuplat cu reticența tradițională de asumare în lipsa unui ordin de la decidentul politic, a îngreunat în sine aprobarea mai oricărui proiect complex”, explică Lucian Bondoc.

Puteți citi analiza completă pe Contributors.

Citeste mai mult

NATIONAL

Scorsese pregătește o un serial documentar despre opt sfinți ai Bisericii Catolice

Publicat

in

Filmul pe care Martin Scorsese îl va realiza în viitorul apropiat nu va fi doar o nouă peliculă despre Isus, ci o serie întreagă despre sfinți, o docudramă în opt episoade intitulată „Martin Scorsese Presents: The Saints”, potrivit La Stampa, citat de Rador Radio România.

Martin Scorsese, primit de papa Francisc la VaticanFoto: ABACA / Abaca Press / Profimedia

Cineastul în vârstă de 81 de ani, câștigător al Oscarului, va fi gazda, naratorul și producătorul serialului care va fi difuzat pe Fox Nation.

Docudrama va relata viețile a opt personaje care au fost beatificate de Biserica Catolică, pentru a explora modul în care au obținut sfințenia: printre ei, Ioana d’Arc, Francisc de Assisi, Thomas Becket, Maria Magdalena, Moise Etiopianul, Sebastian și Maximilian Kolbe, călugărul franciscan care a murit de bunăvoie la Auschwitz pentru a salva viața unui bărbat care avea familie.

Primele patru episoade vor fi difuzate începând cu 16 noiembrie, celelalte patru vor fi difuzate în mai 2025.

«Am trăit aproape toată viața cu poveștile sfinților, gândindu-mă la cuvintele și acțiunile lor, imaginându-mi lumile pe care le-au trăit, alegerile cu care s-au confruntat, exemplele pe care le-au dat – a spus Martin Scorsese într-o declarație publicată de Fox Nation.

Sunt povești cu opt bărbați și femei foarte diferiți, fiecare dintre ei trăind în perioade istorice foarte diferite și care s-au luptat să urmeze calea iubirii revelate lor şi nouă prin cuvintele lui Isus din Evanghelii. Sunt foarte încântat că acest proiect este în derulare și că lucreaz cu atât de mulți colaboratori talentaţi şi de încredere”.

Realizată de Scorsese pentru Lionsgate Alternative Television, docuseria a fost creată de Matti Leshem. „Martin Scorsese Presents: The Saints” este scris de Kent Jones și regizat de Elizabeth Chomko.

Potrivit Variety, pe lângă Scorsese și Leshem, proiectul mai are ca producători executivi pe+ Julie Yorn, Rick Yorn, Christopher Donnelly, Yoshi Stone și Craig Piligian. Matt Loze și David Ellender.

Pe lângă Lionsgate, serialul este produs de Sikelia Productions, Weimaraner Republic Pictures, LBI Entertainment și Halcyon Studios.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend