Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Prima mutare a PNL pentru revocarea Ancăi Dragu din funcția de președinte al Senatului

Publicat

in

După episodul evacuării lui Florin Roman de la prezidiul ședinței comune a Parlamentului, PNL vrea să o schimbe pe Anca Dragu din funcția de președinte al Senatului. În acest sens, vicepreședintele Senatului, Alina Gorghiu, cere conducerii camerei superioare să verifice de ce şedinţa de plen reunit a fost condusă de doi reprezentanții ai USR-PLUS.

Senatoarea PNL Alina Gorghiu a solicitat, luni, Birourilor permanente ale Parlamentului sancţionarea parlamentarilor AUR implicaţi în “agresiunea” asupra liberalului Florin Roman din şedinţa de plen reunit de săptămâna trecută şi delimitarea publică de astfel de comportamente.

Totodată, Gorghiu solicită să se verifice de ce şedinţa de plen a fost condusă de doi reprezentanţi ai USR PLUS, respectiv Anca Dragu, din partea Senatului, şi Cristina Prună, din partea Camerei Deputaţilor, deşi liberalul Florin Roman fusese mandatat de către preşedintele Camerei, Ludovic Orban.

  • “…solicit să mi se comunice documentul în baza căruia şedinţa de plen reunit a fost condusă de doamna preşedinte Anca Dana Dragu din partea Senatului şi de doamna vicepreşedinte Cristina-Mădălina Prună din partea Camerei Deputaţilor.
  • În cazul în care acest document nu există, solicităm Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să decidă cine se face vinovat de încălcarea Regulamentului”, mai arată Gorghiu în scrisoare.

Surse parlamentare au declarat pentru HotNews.ro că liberalii din tabăra lui Florin Cîțu intenționează să strângă semnături pentru revocarea Ancăi Dragu din funcția de președinte al Senatului. Aceleași surse susțin că mai mulți senatori PSD ar fi fost sunați pentru a fi întrebați dacă susțin demersul și dacă sunt dispuși să semneze pentru inițierea demersului.

Ce spune Anca Dragu despre intenția liberalilor

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, spune că schimbarea sa din funcţie este o procedură “destul de complexă” şi că implică şi acordul USR PLUS, partid din care face parte.

  • “În primul rând, procedura aceasta de demitere e una foarte complexă. Nu e aşa că doreşte cineva de la PNL să îmi ia funcţia şi chiar se poate.
  • Este o procedură destul de complexă. Trebuie şi partidul USR PLUS să fie de acord cu acest lucru. Adică, să ne înţelegem, nu e chiar atât de simplu.
  • Desigur, am văzut că ei pot face multe abuzuri. Şi nu cred că ceva îi va opri să continue acest şir lung de abuzuri”, a spus luni Anca Dragu.

Întrebată de jurnaliști dacă a discutat cu reprezentanţii PSD, în eventualitatea unui demers care ar putea viza schimbarea sa din funcţie, Dragu a replicat: “Nu am discutat cu cei din PSD despre o posibilă schimbare a mea din funcţie. Ce să le spun? Dacă asta consideră PNL – că trebuie să voteze împreună cu PSD pentru schimbarea preşedintelui Senatului… asta e”, a declarat Anca Dragu.

Reamintim că ședinţa celor două camere ale Parlamentului pentru citirea moţiunii de cenzură depuse de USR PLUS şi AUR a început cu scandal. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Roman (PNL) a fost evacuat de la prezidiu după ce în mod repetat i s-a cerut cedarea microfonului. Președintele Camerei, Ludovic Orban, a lipsit de la ședința de plen, dar i-a delegat atribuţiile sale lui Florin Roman.

Conform cutumei parlamentare, președinții celor două Camere ale Parlamentului conduc pe rând ședințele de plen comun. Pentru plenul comun în care s-a citit moțiunea era rândul Ancăi Dragu pentru a prezida ședința.

Cum poate fi revocat președintele Senatului

Revocarea din funcție a președintelui Senatului poate fi propusă la cererea a minimum o treime din numărul total al senatorilor sau la cererea a jumătate plus unu din numărul total al senatorilor.

De precizat este că PNL nu deține jumătate plus unu din numărul de mandate, mai exact 69 de voturi. PNL împreună cu UDMR au 50 de mandate și ar mai avea nevoie de 19 voturi de la PSD pentru a putea să o revoce pe Anca Dragu și apoi să propună un alt președinte al Senatului.

Art. 29 Revocarea poate fi cerută în cel puțin una dintre următoarele împrejurări:

  • a) încalcă prevederile Constituției;
  • b) încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Senatului ori ale Regulamentului activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului.

Art.30.- (1) Preşedintele Senatului căruia i s-a cerut revocarea nu poate conduce şedinţa Biroului permanent sau pe cea de plen în care se discută revocarea sa.

  • (2) La conducerea şedinţelor prevăzute la alin.(1), preşedintele Senatului va fi înlocuit de unul dintre vicepreşedinţi, desemnat de Biroul permanent.

Art.31.- (1) Propunerea de revocare se prezintă în plenul Senatului. Dacă propunerea de revocare este aprobată prin votul secret al majorităţii senatorilor, funcţia de preşedinte devine vacantă şi, imediat, se organizează alegeri, în conformitate cu prevederile art.23.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements

NATIONAL

Ministerul Sănătății alocă aproape 14 milioane de lei pentru tichete valorice de vaccinare: sunt disponibile de săptămâna viitoare

Publicat

in

De

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat că vineri au fost alocaţi 13,8 milioane de lei pentru achiziţionarea de noi tichete valorice oferite în centrele de vaccinare celor imunizaţi cu schemă completă, informează Agerpres.

“Vă anunţ că astăzi s-a distribuit o sumă de 13,8 milioane de lei pentru achiziţionarea de noi tichete pentru centrele de vaccinare. Această distribuire a avut loc la Ministerul Sănătăţii către direcţiile de sănătate publică, care vor face procedura simplificată de achiziţie publică, astfel încât săptămâna viitoare aceste tichete să fie disponibile în centrele de vaccinare”, a afirmat ministrul, prezent la deschiderea “Maratonului vaccinării pentru viaţă”.

Potrivit acestuia, vor mai fi alocate şi alte sume de bani, astfel încât cei vaccinaţi cu schemă completă să poată beneficia de aceste tichete.

“Dacă sunt necesare noi sume, am avut deja o discuţie la nivel guvernamental să găsim resurse financiare pentru suplimentarea sumelor, astfel încât aceste tichete, care conform legii se acordă pentru cei care sunt vaccinaţi cu schemă completă, să poată fi asigurate în continuare”, a mai spus Cseke Attila.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

DERAPAJ | Judecătorul Cristi Danileț desconsideră Constituția: ‘E tot ce trebuie să vă intereseze’

Publicat

in

De

Înainte de a începe să-și exercite funcția, judecătorii și procurorii depun următorul jurământ: „Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuțiile cu onoare, conștiință și fără părtinire. Așa să-mi ajute Dumnezeu!””

Constituția și legile țării nu par să aibă aceeași importantă precum legislația secundară pentru judecătorul Cristi Danileț. Referindu-se la hotărârea de guvern care introduce noile restricții și măsuri pentru combaterea pandemiei, judecătorul afirmă că nu ar trebui să ne intereseze dacă măsurile sunt constituționale.

content-image

Ignorând nevoia respectării ordinii de drept, chiar și în situația de criză sanitară, judecătorul Danileț desconsideră și dreptul cetățenilor de a fi preocupați de respectarea propriilor drepturi și de a se adresa justiției în cazul în care consideră că aceastea le-au fost încălcate.

Potrivit legii, judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natura să compromită demnitatea lor în profesie și în societate. Chiar dacă este judecător de penal, nu de contencios-administrativ și, astfel, nu va ajunge să judece eventuale probleme legale de restricțiile din pandemie, afirmații care nesocotesc nevoia de respectare a Constituției au capacitatea de a compromite demnitatea pofesională.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend