Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Preţurile petrolului continuă să crească. A crescut cu 4% într-o săptămână și a ajuns la maximul ultimilor șapte ani

Publicat

in

Preţurile petrolului au încheiat tranzacţiile de vineri în urcare, petrolul WTI atingând maximul ultimilor şapte ani, iar pe ansamblul săptămânii au avansat cu 4%, marii consumatori de ţiţei având dificultăţi să îşi acopere cererea, transmite Reuters.

Cu toate că cererea de petrol este în creştere, susţinută de revenirea activităţilor economice de la minimele atinse în pandemie, OPEC+ a decis în această săptămână să menţină un acord care prevede eliminarea treptată a restricţiilor aplicate producţiei, în loc să accelereze acest proces.

Între timp, guvernul american a afirmat că monitorizează pieţele energiei, dar nu a anunţat o măsură imediată pentru reducerea preţurilor, cum ar fi eliberarea de petrol din rezervele strategice.

Preţul petrolului a urcat vineri cu 0,5%, la 82,39 dolari pe baril. Pe parcursul săptămânii, petrolul brent a atins cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, de 83,47 dolari pe baril.

Cotaţia petrolului West Texas Intermediate (WTI), de referinţă pe piaţa americană, a crescut cu 1,3%, la 79,35 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel atins din octombrie 2014.

Contractele futures pentru benzină ale SUA au închis la rândul lor, vineri, la cel mai ridicat nivel din octombrie 2014.

Preţurile de referinţă ale gazelor destinateEuropei de la terminalul olandez TTF au fost echivalente vineri cu un preţ  al petrolului de 200 de dolari pe baril, pe baza valorii relative a aceleiaşi cantităţi de energie, potrivit calculelor efectuate de Reuters bazate pe datele Eikon.

”O accelerare a trecerii de la gaze la petrol ar putea mări cererea de ţiţei utilizat la generarea energiei în timpul iernii din emisfera nordică”, a declarat un analist al ANZ.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

OMS: Testele PCR rămân eficiente în detectarea variantei Omicron a coronavirusului

Publicat

in

De

Testele PCR sunt în continuare eficiente în detectarea noii variante Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2 şi sunt în desfăşurare investigaţii pentru a determina dacă această variantă are vreun impact asupra celorlalte tipuri de teste, în special testele antigen rapide, a anunţat duminică într-un comunicat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit AFP, scrie Agerpres.

Datele preliminare sugerează că varianta Omicron prezintă ”un risc sporit de reinfectare” comparativ cu celelalte variante, inclusiv Delta, varianta de coronavirus dominantă în prezent şi cunoscută ca fiind foarte contagioasă, mai multe informaţii despre noua variantă (contagiozitate, severitatea bolii, rezistenţa la vaccin, etc.) urmând să fie disponibile în zilele şi săptămânile următoare, a mai anunţat OMS.

Semnalată acestei organizaţii de către Africa de Sud pe 24 noiembrie, noua variantă a fost clasată de OMS drept una de îngrijorare şi numeroase ţări au suspendat legăturile aeriene cu ţările Africii australe, în urma indiciilor că în această zonă varianta Omicron s-a răspândit semnificativ.

Aceste ţări africane protestează vehement faţă de restricţiile de călătorie ce le vizează, iar OMS s-a declarat duminică alături de ele, cerând ”menţinerea frontierelor deschise” şi ”adoptarea unei abordări ştiinţifice” bazate pe ”evaluarea riscurilor”.

”Numărul persoanelor testate pozitiv a crescut în regiunile Africii de Sud afectate de această variantă, dar studii epidemiologice sunt în desfăşurare pentru a înţelege dacă aceasta este efectul Omicron sau al altor factori”, susţine OMS.

În acelaşi timp însă, preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa a declarat că varianta Omicron se află la originea înmulţirii cazurilor de COVID-19 în regiunea Guateng, cea mai populată a Africii de Sud, şi a atenţionat că această ţară s-ar putea confrunta în săptămânile următoare cu al patrulea val de COVID-19 din cauza răspândirii noii variante. Numărul cazurilor de COVID-19 confirmate în Africa de Sud a fost de circa 3.000 în fiecare din ultimele zile, dar se observă o creştere accelerată pe parcursul ultimelor săptămâni.

Cât despre simptomele infecţiei provocate de varianta Omicron, OMS menţionează că deocamdată nimic nu sugerează că acestea ar fi diferite de cele ale variantei Delta, dar şi acest aspect mai trebuie investigat. Un medic sud-african care a consultat pacienţi infectaţi cu varianta Omicron a susţinut că aceştia aveau simptome uşoare, dar majoritatea erau bărbaţi sub 40 de ani şi aproape jumătate dintre ei erau vaccinaţi.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Echipa lui Florin Andone a suferit un eşec dur pentru în LaLiga: Cadiz – Atletico Madrid, scor 1-4

Publicat

in

De

Formaţia Cadiz, la care este legitimat Florin Andone, a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, de echipa Atletico Madrid, într-un meci din etapa a XV-a a campionatului Spaniei.

Învingătorii au marcat prin Lemar ’56, Griezmann ’70, Correa ’76 şi Cunha ’86. Pentru Cadiz a înscris Lozano ’86.

Florin Andone a fost rezervă la Cadiz.

Alte rezultate din LaLiga:

Betis – Levante 3-1 (Juanmi ’54, ’63, ’78 / Mustafi ‘7)

Espanol Barcelona – Real Sociedad 1-0 (Herrera ’77)

Partida Real Madrid – FC Sevilla are loc tot duminică, iar confruntarea Osasuna – Elche este programată luni.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend