Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Președintele Federației Române de Arte Marțiale, reacție pentru Bugetul.ro: Ministerul e obligat să facă treaba asta

Avatar

Publicat

in

Florentin Marinescu, președintele Federației Române de Arte Marțiale (FRAM), ne-a declarat că acuzațiile lui Cătălin Vlad sunt nefondate. Mai mult, Marinescu susține că antrenorul de BJJ încearcă să rupă Federația de Arte Marțiale, la fel cum au încercat și alții înaintea sa.

Sportul respectiv, de care vorbește, este în cadrul Federației Române de Arte Marțiale. Nu are nicio legătură cu el, cu nimic. El este membru al Federației, dar nimeni nu s-a gândit vreodată că cineva din cadrul FRAM poate să defăimeze Federația și să rupă Federația. Astfel, în statut n-a fost trecut niciodată, că astfel de elemente n-au ce căuta în cadrul Federației.

El vorbește din cadrul Federației de un sport pe care și l-ar dori el să și-l facă federație, ceea ce nu se poate, pentru este deja un sport care există în România, care apare în statutul FRAM.

Faptul că el a depus o hârtie la Ministerul Sporturilor, la care a primit un răspuns că este în recunoaștere – așa se trimite răspunsul! Într-adevăr, se fac vizionări, MTS e obligat să facă treaba asta. N-o face pentru că își dorește sau să inducă în eroare, ci pentru că așa spune legea: să faci trei vizionări și să dai un răspuns”, a precizat, pentru Bugetul.ro, Florentin Marinescu.

Vezi și EXCLUSIV Acuzații grave la adresa unui ministru din Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR! ‘Cum să dai bani publici pentru un sport care nu există oficial?’

Reacția lui Florentin Marinescu vine în contextul în care au fost lansate acuzații grave la adresa ministrului UDMR al Tineretului și Sportului, Eduard Novak! Cătălin Vlad, vicepreşedinte al Federaţiei Europene de Sport Jiu-Jitsu, susține că ministrul Eduard Novak alocă bani publici pentru un sport care se află în plin proces de recunoaștere.

Într-o declarație transmisă Bugetul.ro, Vlad spune că, deși BJJ-ul (n.r. – Brazilian Jiu-Jitsu) se află în plin proces de recunoaștere, Ministerul Sportului alocă bani Federației Române de Arte Marțiale pentru acest sport. 

Bugetul.ro a cerut un punct de vedere și de la Ministerul Tineretului și Sportului, însă, până acum, nu am primit niciun răspuns.

Iată ce a declarat, pentru Bugetul.ro, Cătălin Vlad:

Am să vă vorbesc despre o situaţie gravă şi abuzivă, petrecută în sportul românesc, cu girul MTS, în favoarea unei federaţii sportive naţionale.
Tocmai în această perioadă în care starea sportului la noi este dificilă, în care se invocă lipsa rezultatelor, dar mai ales a investiţiilor, Ministerul Tineretului şi Sportului îşi permite să aloce discreţionar, bani publici pentru o ramură sportivă aflată în plin proces de recunoaştere, către Federaţia Română de Arte Marţiale, deşi sportul în sine (cunoscut sub numele de BJJ, Brazilian Jiu-Jitsu sau Sport BJJ) NU se află în nomenclatorul ramurilor sportive recunoscute oficial, prin ordin de ministru.
Mai mult, pentru acest sport, sunt pe rol cereri de recunoaştere, încă din 2016, iar MTS chiar a comunicat şi a recunoscut acest aspect. În ciuda acestor evidenţe, MTS a acordat bani publici în 2019, 2020 şi iată că din nou, în 2021, către Federaţia Română de Arte Marţiale, pentru acest sport, ignorând procedurile legale existente în baza Legii 69/2001 şi încercând să sprijine ad-hoc o recunoaştere a sportului pe uşa din dos (ascunsă), în curtea respectivei federaţii.
Cum să dai bani publici pentru un sport care nu există oficial? Este nu numai o atitudine discriminatorie la adresa celor care cer recunoaşterea sportului pe cale oficială, dar şi deturnare de fonduri.
Sportul cunoscut sub numele de BJJ, Brazilian Jiu-Jitsu sau Sport BJJ este un sport care se bazează eminamente (99%) pe lupta la sol. Din 1967, de la primele forme organizatorice petrecute în Brazilia şi până în 2010, a fost singurul sport din lume care a avut regulament centrat, aşa cum am precizat, în proporţie de 99% pe lupta la sol. Rădăcinile sale sunt în Judo, în ciuda unei etimologii a numelui care poate induce în eroare, evoluţia exclusivă către sport, fiind similară ambelor arte.
Din anul 2010, şi alte sporturi, la nivel internaţional, au început să introducă forme de luptă la sol (Judo, Ju-Jitsu Tradiţional), dar niciodată în aceaaşi măsură ca BJJ-ul.
Primele forme de practică în România s-au întâmplat în 2004, pentru ca începând cu 2007 să avem şi primele competiţii autohtone. Este un sport, care la momentul actual are milioane de practicanţi, care are mai multe federaţii internaţionale independente private şi o singură federaţie globală cu statut de ONG sportiv, respectiv SJJIF.
Rădăcinile situaţiei abuzive actuale le identificăm în 2008, când Federaţia Română de Arte Marţiale (FRAM), îşi permite să facă o manevră în afara legii, mai pe scurt, profitând de o analogie etimologică, modifică statutul şi arată că Departamentul de Ju-Jitsu din cadrul acesteia cuprinde stilurile de Ju-Jitsu în totalitate, structurate în funcţie de organismele internaţionale în care se regăsesc. „Subtil” introduc la sfârşitul frazei şi denumirea IBJJF, adică International Brazilian Jiu-Jitsu Federation, cu referire la această federaţie. Iau un aviz consultativ de la MTS şi trec modificarea pe la instanţă, profitând de caracterul necontencios, adică nelitigios al modificărilor la statut. Mai pe scurt, hotărârea instanţei nu are autoritate de lucru judecat în materia modificărilor la statut.
Dacă e să fac o analogie, manopera este similară constituirilor de societăţi comerciale în anii ’90, când fiecare trecea ce dorea în obiectul de activitate, la grămadă.
În materie sportivă, există însă acel certificat de identitate sportivă, care atestă ce ramuri sportive sunt recunoscute în activitatea ta ca federaţie, şi certificatul este actul oficial de legitimare emis de MTS. Ei bine, FRAM nu are trecut în acel certificat sportul BJJ, mai mult, ramura sportivă este una generală, „arte marţiale”, cum este şi denumirea Federaţiei. De altfel, în Legea 69/2000, nu există termenul de „stiluri” folosit ilegal de FRAM.
Dar ce este cu acele avize consultative din partea MTS ?
Avizele consultative sunt acele opinii pe care organul care adoptă sau emite un act administrativ este obligat, potrivit legii, să le solicite altor organe ale administraţiei publice sau unor organisme de specialitate, dar nu este obligat să ţină seama de conţinutul acestora.
Adoptarea sau emiterea fără solicitare şi fară obţinerea acestui aviz duce la nulitatea actului, nu pentru că actul respectiv a fost emis fară să se ţină seama de cuprinsul avizului, ci pentru că nu s-a solicitat avizul, conform legii.
Practic, avizele respective sunt doar o formalitate, ele nu pot fi atacate de alte persoane, pentru că ceea ce conţin ele nu are caracter obligatoriu.
Numai că, acest aviz consultativ permite FRAM să invoce că MTS a avizat, iar MTS ridică din umeri spunând că decizia e la FRAM, ei doar bifează un răspuns şi o avizare…”consultativă”.
Fireşte, e greu să acceptăm că MTS nu cunoaşte ce avizează şi nu constată încălcările evidente ale legii. E clar că le susţine tacit sau chiar făţiş, cum o sa vedem în continuare pe cererea de finanţare.
Toate aceste manopere, din condei, dolosive, au ajutat însă Federaţia Română de Arte Marţiale să inducă în eroare pe cei din jur şi să invoce de atunci şi până azi că, „BJJ-ul e la noi”.
Aşa cum spuneam, Legea 69/2000 nu prevede nicăieri termenul de „stil”, ci se referă la probă, disciplină şi ramură sportivă, cu procedură distinctă de recunoaştere a unui sport. Prin urmare, referirea la noţiunea de „stil” din statutul FRAM, este ilegală.
Mai mult, FRAM nu este recunoscută de IBJJF şi nici nu a cerut vreodată afilierea, aşa cum recunoaşte recent chiar MTS, dar îşi permite să clameze că ar deţine BJJ-ul .
Cu ce scop? De acaparare a unui sport şi de pretindere a unei felii tot mai mari din tortul cu bani publici împărţit de MTS. Adică, „uite câte sporturi am, unele din ele cu priză mare la public (aici e vorba de BJJ), vreau mai mult în farfurie..”
Din 2008, până în 2019, FRAM nu a organizat însă nimic, şi nici nu a promovat vreo acţiune legată de BJJ. Mai mult, s-a opus în 2018 unei cereri depuse în 2016 pentru recunoaşterea sportului BJJ, care între timp, pe legislaţia de atunci, a devenit caducă.
Competiţii de BJJ în România s-au desfăşurat frecvent, de amploare, în fiecare an, dar toate au fost finanţate din bani privaţi şi fără legătură cu vreo altă federaţie sportivă publică.
În primăvara anului 2019, se întâmplă o iniţiativă privată care să adune laolaltă comunitatea de BJJ, pentru o organizare independentă şi recunoaşterea legală a sportului, care se practică la nivel de masă în România. Cătălin Vlad, cel care vă vorbeşte acum, primeşte mandat din partea federaţiei internaţionale sportive SJJIF să organizeze prima adunare generală cu iniţiativă de recunoaştere a sportului BJJ şi face un apel public la acest demers.
Ce urmează? FRAM se amorsează imediat şi „prepară” un aşa-numit subdepartament de BJJ, în cadrul Departamentului de Ju-Jitsu tradiţional, deşi modalitatea de constituire a unui astfel de subdepartament nu este prevăzută nici măcar în statutul acestora.
Mai mult, în toamna anului 2019, iese pe firmament cu competiţia Campionatul Naţional de Jiu-Jitsu Brazilian (BJJ), deşi sportul NU era recunoscut pe cale legală, respectiv pe Legea 69/2000.
Modificarea de calendar sportiv este intempestivă, dar este avizată de MTS, şi competiţia se întâmplă aşadar cu ştiinţa MTS, care nu poate pretinde necunoaşterea acestor aspecte. Este baza de plecare pentru finanţările din bani publici acordate de MTS către FRAM, în anii 2020 şi 2021 pe BJJ.
Pe scurt, ai un sport de notorietate, faci o „recunoaştere” tacită, în afara legii, dar mai grav, construieşti acea recunoaştere, cu bani publici. Asta face în prezent FRAM, cu complicitatea MTS.
În ceea ce mă priveşte, împreună cu colegii mei, Mircea Cubleşan, Cătălin Zmarandescu, Ovidiu Jimborean şi sprijiniţi de majoritatea cluburilor şi practicanţilor din ţară, am depus LEGAL, cerere de recunoaştere a sportului BJJ.
Cum a fost tratată de MTS? Cu indiferenţă, deşi instituţia recunoaşte că mai există şi alte cereri de recunoaştere pe rol. Am ajuns la procese, atât cu MTS, cât şi cu FRAM, de asemenea le-am notificat să nu mai aloce, respectiv să nu mai folosească bani publici pentru un sport care nu este recunoscut oficial, pe calea legii.
Având cunoştinţă de acest lucru, MTS se încurcă în adrese, pasează mingea în curtea FRAM, de unde vine înapoi către MTS, într-un joc menit să inducă în eroare, să ascundă şi să bage un sport, pe poarta din dos, în curtea FRAM.
Mai mult, MTS ajută cu bani publici FRAM să organizeze competiţii de BJJ, cursuri de antrenori (nu există în nomenclatorul Scolii Naţionale de Antrenori, ocupatia antrenor de BJJ, pentru că nu există ramură sportivă). A făcut-o în 2019, în anul 2020 şi o face în anul 2021, clamând inocent că FRAM hotărăşte ce face cu banii şi ce competiţii organizează.
Nimic mai fals.
Evident că MTS are cunoştinţă de dispoziţiile art.58 din Regulamentul Regulamentul de punere în aplicare a dispozițiilor Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, care îl obligă la supravegherea şi controlul federaţiilor sportive, dar şi de Metodologiile privind finanțarea federațiilor sportive naționale de către Ministerul Tineretului și Sportului.
Practic, chiar dacă bugetul anual este acordat global către FRAM, funcţionarii MTS sunt obligaţi să verifice PUNCTUAL, fiecare solicitare şi temeiul acesteia.
Aşadar, cum să treci într-o cerere de finanţare, solicitări de organizare a unor evenimente naţionale pentru un sport care nu există oficial, iar MTS, deşi recunoaşte că acest sport nu este recunoscut, şi FRAM nu e afiliată la IBJJF, acordă acestora bani publici, în condiţiile în care tot MTS precizează, că da, există cereri de recunoaştere a sportului pe rolul acestei instituţii. Deja situaţia nu mai este atât de simplă, ci migrează către domeniul anchetei penale.
Pe de altă parte, domnul Ministru Edward Novak verifică ce semnează sau îşi deleagă atribuţiile funcţionarilor subordonaţi?
Are cunoştinţă domnul Ministru de situaţiile similare cu sporturile MMA şi Free-Style Kickboxing, în care MTS a pierdut şi în care a adoptat aceeaşi atitudine ca şi în această situaţie? Îi recomand să lectureze decizia civilă nr. 1765/08.04.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care MTS a fost obligat să recunoască ramura sportivă Arte Marţiale Mixte-MMA.
Lăsaţi sporturile să se se dezvolte independent, lăsaţi acest sport, BJJ, să se dezvolte liber, nu sub umbrela federaţiilor de “Karate”, cum umblă vorba cutumiară prin MTS, când e vorba de acordarea banilor publici.
BJJ-ul nu are nici o legătură cu Karate, iar noi nu vrem bani de la stat, ci doar un tratament nediscriminatoriu şi organizare separată de alte ramuri sportive! “

Cătălin Vlad
Centură neagră BJJ, certificat SJJIF şi IBJJF
Vicepreşedinte Federaţia Europeană de Sport Jiu-Jitsu
Preşedinte ACS Brave Combat, membru FRAM din 2017
Semnatar al cererii de recunoaştere pentru BJJ, desemnat în 2019 prin mandatul preşedintelui Sport Jiu-Jitsu International Federation pentru iniţierea demersurilor de recunoaştere a acestei ramuri sportive în România”.

Totodată, Cătălin Vlad ne-a pus la dispoziție și un răspuns primit de la Ministerul Tineretului și Sportului, în care se precizează că BJJ-ul este în proces de recunoaștere.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Ioana Mihăilă: ‘Suntem pe cale să publicăm ordinul cu testarea în farmacii și să livrăm farmaciilor teste pentru a putea crește capacitatea de testare’

Avatar

Publicat

in

De

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, consideră că renunţarea la purtarea măştii de protecţie este fezabilă de la 1 august, dar în spaţii deschise şi neaglomerate.

„Depinde unde renunţăm la mască. Încurajez şi eu renunţarea la mască în anumite condiţii, în afara spaţiilor închise, în locurile care nu sunt aglomerate şi pentru aceste zone termenul de 1 august cred că este unul fezabil”, a declarat Mihăilă miercuri seara, la TVR1.

Ea a arătat că a discutat cu premierul Florin Cîţu ca persoanelor care sunt vaccinate să înceapă să le fie permisă mai multă libertate şi să revină cât mai repede la viaţa de dinainte de pandemie, iar de la 1 iunie să se poată sta fără mască în birouri, dacă toţi angajaţii din acel loc sunt vaccinaţi.

„Am avut o discuţie pe această temă cu premierul Cîţu chiar astăzi şi am convenit că pe măsură ce înaintăm cu campania de vaccinare, persoanelor care sunt vaccinate să începem să le permitem mai multă libertate şi să revină cât mai repede la viaţa de dinainte de pandemie. Una dintre aceste idei a fost tocmai această permisiune pentru cei care lucrează în birouri, dacă sunt toţi vaccinaţi dintr-un anumit spaţiu închis, să poată să nu poarte mască. Evident că înainte de a da liber la astfel de prevederi, va trebui să verificăm cu Institutul Naţional de Sănătate Publică şi cu specialiştii pe care îi avem în sănătate publică, dar (…) pare o idee fezabilă”, a spus Mihăilă.

Ministrul Sănătăţii şi-a exprimat dorinţa ca, odată cu implicarea medicilor de familie, numărul celor vaccinaţi împotriva noului coronavirus să treacă de 100.000 de persoane pe zi.

„Astăzi am avut 94.000 de vaccinaţi, ceea ce este un rezultat încurajator. Cred că toate aceste noi metode de vaccinare au contribuit la acest rezultat bun. (…) Este unul dintre vârfuri… A fost doar a doua zi de vaccinare la medicii de familie. Eu sper că reuşim să ajungem la cât mai multe persoane, prin medicii de familie vom depăşi 100.000 de vaccinaţi pe zi”, a afirmat ministrul Mihăilă.

Întrebată despre interesul în continuare scăzut pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca, ea a răspuns că dozele din acest vaccin existente în stoc ar mai putea fi donate sau chiar revândute unor ţări din afara UE.

„Majoritatea fluxurilor din centrele de vaccinare sunt cu Pfizer şi cu Moderna. Au mai rămas aproximativ 200 şi ceva de fluxuri cu AstraZeneca. Deci principalele vaccinuri administrate în centre sunt vaccinurile Pfizer şi Moderna. O parte dintre ele au fost donate Republicii Moldova, vom vedea dacă mai sunt şi alte ţări care au nevoie de ajutor, aşa încât să le donăm din vaccinurile AstraZeneca şi, de asemenea, vom începe probabil să apelăm, dacă avem şi acordul Comisiei Europene şi al producătorului la activităţi de revindere a vaccinului AstraZeneca pentru ţările care sunt în afara Uniunii Europene”, a menţionat ministrul Sănătăţii.

De asemenea, Ioana Mihăilă a anunţat că ordinul privind testarea pentru COVID-19 în farmacii ar putea fi publicat săptămâna aceasta, astfel ca, de săptămâna viitoare, în funcţie de cât de repede vor fi livrate testele necesare, această procedură să poată fi demarată efectiv.

„Suntem pe cale să publicăm ordinul cu testarea în farmacii şi să livrăm farmaciilor teste pentru a putea creşte capacitatea de testare. (…) Săptămâna aceasta ar trebuie să publicăm ordinul, iar cred că de săptămâna viitoare, dacă reuşim să livrăm în timp util şi testele spre farmaciile care şi-au dovedit interesul pentru a participa la această activitate de testare, să începem să demarăm şi testarea. Asta este raportarea testelor şi a rezultatelor pozitive”, a mai spus ministrul Sănătăţii, informează agerpres.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Mare atenție, români! Se dau amenzi de mii de lei pentru nerespectarea acestor reguli

Avatar

Publicat

in

De

Toți românii care aruncă deșeuri pe spațiul public riscă amenzi de mii de lei, conform legii.

Concret, Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor reglementează măsurile pentru protecția mediului și a sănătății populației, prin prevenirea sau reducerea efectelor determinate de generarea și gestionarea deșeurilor.

Potrivit acestei legi, persoanele fizice riscă amenzi cuprinse între 3.000 și 6.000 lei pentru următoarele fapte, printre altele: 

  • încălcarea obligației de a colecta separat cel puțin următoarele categorii de deșeuri: hârtie, metal, plastic și sticlă;
  • încălcarea obligației, de către titularii pe numele cărora au fost emise autorizații de construire sau desființare, de a gestiona deșeurile obținute în acest mod;
  • încălcarea obligației de a nu abandona deșeurile; sau
  • încălcarea obligației de a nu elimina deșeuri în afara spațiilor autorizate în acest scop.

Persoanele juridice, în schimb, riscă, potrivit legii, pentru aceleași fapte enumerate mai sus, amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 lei.

Pe lângă acestea, legislația prevede numeroase alte situații care presupun încălcarea prevederilor privind transportul și depozitarea deșeurilor pe spațiul public de către firme, care ar putea fi sancționate cu amendă.

De menționat ar fi faptul că, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere la instanța competentă, în termen de 15 zile de la data comunicării respectivului proces-verbal.

Recent, un cetățean a primit o amendă de 30.000 lei pentru că a vrut să arunce gunoaie ilegal, iar mașina pe care a folosit-o pentru a transporta acele deșeuri i-a fost confiscată, , conform informațiilor furnizate de digi24.ro, citează avocatnet.ro.

„În urma unei autosesizări a Poliției Locale Sector 5, a fost depistată o autoutilitară care transporta deșeuri provenite din construcții [..]. În urma verificărilor efectuate de Poliția Locală alături de comisarii Gărzii Naționale de Mediu din cadrul comisariatului București, s-a constatat că persoana în cauză nu deținea documente pentru transportul deșeurilor. Conducătorul autoutilitarei a fost sancționat cu suma de 30.000 lei conform legislației în vigoare pentru depozitarea ilegală de deșeuri pe domeniul public. Totodată, șoferului i s-a adus la cunoștință că autovehiculul va fi confiscat”, au informat autoritățile locale, citate de digi24.ro.

În ultima perioadă, s-au intensificat acțiunile de depistare și sancționare corespunzătoare a celor care transportă și depozitează ilegal deșeuri. 

Există, în acest sens, reglementări suplimentare privind firmele care aruncă deșeuri la întâmplare, precum HG nr. 1.061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României. Potrivit acestui HG, dar și potrivit Legii nr. 211/2011, firmele pot primi amenzi de până la 30.000-40.000 lei dacă abandonează deșeuri pe spațiul public, informează avocatnet.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend